concerte

TROOPER: An Iron Tribute

TROOPER: An Iron Tribute
TRUPE: Trooper

Mâinile au continuat să fluture neobosite în aer, mult timp după ce artificiile s-au stins, iar acordurile energice ale piesei “Vino cu mine” au inundat sala, împletindu-se cu vocile care continuau să strige: “Trooper! Trooper! Trooper!”
La finalul concertului de vineri Coiot, Balaur, Oscar, Popa şi John şi-au salutat îndelung publicul, au dăruit beţe de tobă, pene de chitară, strângeri de mână şi chiar îmbrăţişări, într-o atmosferă electrică. “Nu pot să cred că au trecut 3 ore” spunea o tânără din primul rând, cu ochii încă aţintiţi asupra scenei. Şi da, trecuseră cu adevărat 3 ceasuri de când TROOPER, cea mai iubită formaţie de rock din România, urcase pe scenă pentru show-ul An Iron Tribute din Bucureşti.
Ce au însemnat aceste 3 ore de muzică live? Tot în cuvintele unui participant la concert, echipat cu tricou Trooper şi steag Iron Maiden, cei prezenţi la Arenele Romane au avut parte de: „un show tare e tot, din care nu a lipsit nimic.
Totul a început într-o atmosferă de metal party, pe binecunoscutele piese Iron Maiden. S-a făcut headbanging, s-a cântat, s-au fluturat steaguri, pe acordurile unor melodii precum „Heaven Can Wait”, „The Trooper” şi „Fear Of The Dark”.
Cei peste 1500 de spectatori vibrau când pe scenă a urcat Cristi Hrubaru pentru a prezenta un alt moment mult aşteptat al serii, descris drept „o punte între generaţii:” Trooper şi Iris au venit împreună în faţa publicului. Scena s-a umplut când cei 10 muzicieni şi-au unit forţele şi au cântat împreună „Frumuseţea ta” şi „Doar amintirea”.
După o scurtă pauză, în care spectatorii au cerut neîncetat revenirea celor de la Trooper în lumina reflectoarelor, formaţia s-a întors, gata pentru încă o porţie de rock’n’roll. Piesele  din repertoriul propriu, s-au succedat rapid, într-un show spectaculos. Dacă melodii precum „Old School Baby” şi „Doar a mea” au animat cheful de distracţie, partituri mai sensibile precum „Scrisoare de adio” sau „Pas infinit” au stârnit melancolie şi au adus chiar şi lacrimi în ochii celor prezenţi. Iar când a venit timpul pentru „Amintiri” şi „Tari ca munţii” un nou val de energie i-a cuprins pe toţi.
Toată sala a cântat, de la prima până la ultima melodie, iar dacă mai era cazul, atmosfera a fost încinsă, la propriu, de elementele pirotehnice şi la figurat, de provocatoarele domnişoare ce au urcat pe scenă în anumite momente cheie.
La final mulţi dintre cei prezenţi s-au desprins greu de scenă, aşteptând parcă încă o revenire a formaţiei şi nedorind încă să rupă vraja.
La concert au luat parte mulţi spectatori din alte oraşe, veniţi la Bucureşti special pentru acest eveniment unic. Printre VIP-urile prezente în public s-au numărat: Claudiu Cîrţînă şi Lucian Boariu (Rock FM), dar şi personalităţi ale scenei rock, precum: Prunus (Voltaj) sau Kempes (Rezident Ex).
Nici grupul compact şi foarte activ format din membrii fan clubului Trooper nu a putut trece neobservat. 
 
 
Setlist An Iron Tribute – 5 aprilie 2013 Arenele Romane
 
Aces High
Wicker Man
Can I Play With Madness
Heaven Can Wait
Running Free
Trooper
Fear of the Dark
 
Frumuseţea ta
Doar Amintirea
 
Old School Baby
Nu mai contează
Nu trebuie să vrei
Scrisoare de adio
Posedat
Doar a mea
Solii turci
Vlad Tepes
Pas infinit
Voodoo
Strigăt
O viaţă este prea mult
Amintiri
Tari ca munţii
Vino cu mine

Foto: Mihai Vasilescu
Autor: Ruxia Sandru
Vezi galeriile trupelor: Trooper

Data concert:  April 08, 2013  | 0 Comentarii  | 2262 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: TROOPER: An Iron Tribute

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte