concerte

White Walls in 50

White Walls in 50
TRUPE: Breathelast, Flesh Rodeo, White Walls

Autostrada soarelui a stat la baza unui eveniment in care orasele Constanta si Bucuresti au fost din nou un tot unitar. Astfel, sambata pe 10 decembrie, cei de la Mighty Owl Productions au pus-o de un concert cu White Walls in rolul principal, in timp ce rolul secundar a fost asigurat de Breathelast si Flesh Rodeo, adica acele trupe ce au deschis evenimentul. Coincidenta face ca, pentru White Walls acesta sa fie concertul cu numarul 50 de la infiintare pana in prezent.

Daca despre constanteni stiam aproape tot ce era de stiut, Breathelast, si mai ales Flesh Rodeo erau o noutate pentru mine, intrucat ma aflam la prima cantare cu ambele trupe. Cu Breathelast mai luasem totusi contact numai cu ajutorul castilor personale, in timp ce Flesh Rodeo nici macar in acest mod nu au apucat sa patrunda in casa mea.

Desi concertul s-a anuntat la orele 20.00, el a inceput cu o ora si jumatete intarziere. Cu toate acestea, in momentul in care Breathelast au intrat pe scena, inca nu se adunasera atat de multe persoane precum la trupa ce a inchis seara. Oricum, mi-a placut foarte mult faptul ca trupetii si-au cerut scuze pentru intarziere, un lucru care nu prea se intampla in zilele noastre. Asadar, Mihai Andrei, Valentin Barsan, Ionut Cojocaru "Karlos", Alex Campeanu si Radu Ionut Campeanu "Nirvana" au inceput seara in forta direct cu piesa Buried. Tobele lui Raducu, pur si simplu s-au dezlantuit, aratandu-ne ce insemna sa ai “cojones” atunci cand te apuci de cantat metale grele pe acest instrument, in timp ce rifurile grele si apasatoare au fost si ele la inaltime, asa cum metalcore-ul o cere. Enemy a fost urmatoarea piesa, una ce inca de la primul riff a fost aplaudata de catre cei prezenti in sala, fiind cunoscuta mai ales prin videoclipul ei, lasat acum aproximativ o luna. Ca tot veni vorba de videoclipuri, cei cinci bucuresteni au incheiat seara cu Undying, o alta piesa ce are videoclip.

Din pacate, am avut impresia ca cei cinci metalcoristi au iesit mult prea repede de pe scena, si asta in ciuda faptului ca ne-au prezentat un numar de sase piese. Cu toate acestea, show-ul lor a starnit numai reactii pozitive din partea celor ce au luat parte la cantarea propusa de Breathelast. Motiv pentru care, astept cu nerabdare concertul lor de lansare, din data de 19 ianuarie din Kulturhaus, un show ce se anunta cel putin incendiar, prin faptul ca nu vor mai fi trupa de deschidere, dar mai ales ca cei ce vor fi prezenti acolo, vor fi trup si suflet pentru muzica lor.

Piesele auzite sambata seara au fost:
01. Buried,
02. Enemy,
03. Weapons,
04. Promise,
05. Styx
06. Undying


Eram foarte curios sa ii ascult pe cei de la Flesh Rodeo, mai ales atunci cand am citit despre ei ca fiind o trupa de alternativ/progresiv metal, adica o mixtura de Tool, Alice in Chains, Primus sau Korn spre exemplu. Inca de cand si-au acordat sculele am inceput sa fiu foarte interesat de ceea ce vad si aud in acelasi timp, mai ales prin receptorul pe care Radu, solistul trupei il avea la indemana. Show-ul lor a inceput cu piesa Wake Up in Hell, piesa m-a impresionat inca de la primele acorduri. Sectia ritmica a sunat ca un cronometru, chitaristii si-au facut treaba ca la carte, in timp ce receptorul de care vorbeam mai sus, si-a intrat si el in rol. Chestia asta am mai vazut-o pe DVD la Howard Jones de la Kilswitch Engage, care, desi nu stiu cum se cheama, suna incredibil de misto. Deja publicul incepuse sa devina din ce in ce mai numeros, aplauzele din ce in ce mai sustinute, iar muzica lor din ce in ce mai surprinzatoare cu fiecare piesa in parte. Si intr-adevar, stilul lor muzical este unul conform descrierii de mai sus, semanand foarte mult prin atitudine cu cea propusa de Tool. Desi ii asteptam cu nerabdare pe White Walls, parca nu mai imi doream ca Flesh Rodeo sa se termine. Imediat ce Radu Ursoiu, Andrei Bratu, Alex Zamfir, Teo Antim, si Cioghy au prasit scena, publicul le-a strigat numele cateva zeci de secunde bune, chemandu-i la un binemeritat bis. Nu au revenit pe scena, dar cu toate acestea sunt convins ca si-au castigat simpatia foarte multor persoane prezente la acest eveniment.

Piese cantate:
01. Wake Up in Hell
02. Human
03. Never A Slave
04. Blind Assassin
05. No Judgement Day
06. Message From Beyond
07. Collars
 

Si iata ca in cele din urma a venit randul si celor de la White Walls, care asa cum spuneam si in introducerea ce deschide aceasta scriere, si-au sarbatorit a cincizecea lor cantare de cand s-au infiintat. Intrarea si-au facut-o pe un intro pus pe un CD, care, din ce mi-a zis Serban – basistul trupei, apartine trupei americane Anathallo cu a lor piesa Inu (Howling). A urmat apoi cel de-al doilea intro, de data aceasta fiind facut de mana celor trei instrumentisti, care si-au facut aparitia cu niste masti de drac pe fata. Imediat dupa acest intro a intrat in scena si Eugen – vocalul trupei, incepand in forta cu The One Who Walks. Publicul nu a stat prea mult pe ganduri, si astfel a inceput in fata scenei un pogo demn de toata stima. Cei prezenti s-au dezlantuit, au cantat versurile impreuna cu trupa, au sarit, au dat din cap… s-a creat un haos total. Pe langa piesele pe care deja le stim de pe primul lor album, Eugen Brudaru, Alexandru-Eduard Dascalu, Serban-Ionut Georgescu si Marian Mihaila, ne-au prezentat doua noi piese, ce vor figura pe urmatorul lor produs. Nu stiu cum vor suna pe disc, dar in concert va asigur ca te lasa fara cuvinte.

La un moment dat, inainte de ultima piesa, Courtains, m-am retras catre bar sa imi iau o bere, deoarece aveam gura uscata si nu mai puteam sa respir datorita (sau ma rog, din cauza) efortului la care am fost solicitat. Asa am observat ca sala se umpluse pana aproape de capacitatea ei maxima, fiind populata cu aproximativ 250 de corpuri insufletite si isterizate in acelasi timp de ceea ce in acel moment se intampla pe scena. Constantenii au fost chemati la un bis de catre toata sala, si asa au revenit pentru a incheia seara cu Friends for a While.

Piese cantate:
01. Intro
02. Intro 2
03. The One Who Walks...
04. ...Into The Water
05. Patience
06. Awake (cover Textures)
07. The Lost Art Of Chapeaugraphy: Part I
08. The Lost Art Of Chapeaugraphy: Part II
09. The Lost Art Of Chapeaugraphy: Part III
10. Friends For A While
11. A Fall Farewell (cover Zao)
12. Sinners
13. New Song #2
14. Curtains
bis: 15. Friends For a While

Concluzii:

In primul rand cei de la White Walls au fost sustinuti de doua trupe foarte bune, si din acest motiv au fost nevoiti sa dea din ei mai mult decat 100% din potentialul lor, lucru pe care de altfel l-au si reusit.

Apoi am fost foarte impresionat de modul in care cei prezenti la pogo s-au comportat. Desi nu cunosteam pe nimeni, si desi am facut cunostinta de doua ori cu podeaua, imediat am fost ridicat si protejat de catre cei din spatele meu. Cand mi-am luat un dos de palma peste fata de la un alt tip implicat in acea mosheala, acesta si-a dat seama ca m-a lovit si imediat si-a cerut scuze, asta in ciuda faptului ca stiam cum ca nu a facut-o intentionat. Asta denota faptul ca cei de la White Walls au reusit sa stranga alaturi de ei un public foarte bine educat, ce nici macar cei de la Hammerfall nu il au (apropo, cum sa faci pogo pe o muzica asemeni celor de la Hammerfall, si mai mult decat atat, cum sa te iei la bataie din cauza unui pogo pe Hammerfall?).

Si nu in ultimul rand, organizarea a fost una pe masura, intrucat cei de la Mighty Owl Productions au asigurat un sunet foarte foarte bun, au ales o locatie foarte buna si in plus, au promovat foarte bine acest eveniment, dovada fiind numarul celor prezenti acolo.
Autor: Fantotzii
Vezi galeriile trupelor: Breathelast, Flesh Rodeo, White Walls

Data concert:  December 10, 2011  | 0 Comentarii  | 4475 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: White Walls in 50

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte