ISOLE - Bliss of Solitude

Infiintata prin anii %u201990 sub numele de Forlorn, trupa suedeza de doom isi ia numele actual in 2004, lansand de atunci trei albume, cu fiecare urcand o treapta in ceea ce priveste calitatea. Inca se resimt influente Candlemass, Opeth, Solitude Aeturnus si Bathory, dar asta nu inseamna ca albumul este slab sau ca trupa nu a evoluat. Abordand un doom metal epic, piesele sunt intr-un tempo lent (vreo surpriza aici? din fericire, rar se ajunge la foarte lent), iar de baza este atmosfera intunecata, dezolanta, apasatoare; totusi din cand in cand se grabeste pasul, iar riff-urile grele sunt presarate cu cateva pasaje acustice. Minutajul merge intre 6 si peste 11, asa ca eu cred ca depinde foarte mult si de toanele ascultatorului daca piesele devin sau nu plictisitoare. In general as zice ca nu, avand suficient de multe %u201Ebriz-brizuri%u201D ca sa te tina in priza; iar daca mai esti si ascultator de gen, sansele sa te plictisesti sunt mici, mai ales ca la fiecare ascultare descoperi cate ceva nou, un detaliu, un riff, o schimbare de ritm. O parte foarte reusita as zice eu este partea vocala, in cea mai mare parte clean, care vine ca o briza de aer proaspat in atmosfera care parca te ingroapa. Din pacate, nu pot spune insa ca m-a prins vreo piesa anume; as recomanda Bliss of Solitude si Dying, dar in rest am fost impresionata mai mult de pasaje (poate ca piesa in piesa?) din By Blood, Imprisoned in Sorrow si Shadowstone.

( ) un album de gen reusit, sperante (si asteptari) crescute de viitor
(-) nu-i chiar usor de ascultat daca nu esti obisnuit cu doom-ul, nu are varfuri

Mad Nota: 8.5