BENEDICTUM - Uncreation
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 29.01.2006 CASA DE DISCURI: Locomotive Music 9.0
NOTA METALFAN: 8.4
NOTEAZA ALBUM: 6 voturi
Top 2006: #197 |
Benedictum Componenta: Veronica Freeman - voce Pete Wells - chitara Chris Morgan - clape Jesse Wright - bas Blackie Sanchez - tobe |
TRACKLIST: 01. Uncreation02. Benedictum03. # 404. Misogyny05. Ashes To Ashes06. Wicca07. Heaven And Hell08. Them09. Two Steps To The Sun10. Valkyrie Rising11. The Mob Rules |
Femeia. Nu poti trai cu ea, nu poti trai fara ea. Veronica Freeman traieste in California, hat-departe si ascunsa de scena europeana. Pina acum. Pentru ca dupa ce veti asculta albumul Uncreation, foarte multi o sa va intrebati cum de a trait scena metalica fara ea pina acum? Norocul nostru ca Craig Goldy (ex-Dio), a ascultat un demo si numaidecit i-a pus in legatura pe Benedictum cu fostul sau coleg Jeff Pilson (Dokken, ex-Dio), care s-a grabit si el sa le produca discul. Si sa faca si partile de bas si ceva clape, atit de mult i-a placut. Pe urma, Craig Goldy a mai trecut prin studio sa vada cum merge treaba si a mai ramas sa cinte un solo. Dar principalul punct de atractie (mai ales daca v-ati uitat si la fotografii), ramine doamna de la microfon. Cum sa va spun eu, te ridica in picioare cu entuziasmul cu care cinta, si are o voce cum rar s-a mai auzit. Nu zic ca sopranele n-au ce cauta in metal, dar o voce ca a Veronicai te face sa te simti ca acasa. E metal, suna metal, asa cum trebuie. Chestia interesanta cu trupa asta e ca imi vin in minte multe comparatii, dar nu am nici un moment impresia ca ar copia pe cineva, si de obicei sunt foart sensibil la aspectul asta. Asadar, continuind ideea, vocea Veronicai imi aminteste de Nina C. Alice de la Skew Siskin, alta vocalista agitata si ragusita si care transpira rock'n'roll. Daca Nina nu va spune nimic, imaginati-va o Bonnie Tyler intens metalizata si mult mai incisiva, sau un Jeff Keith (Tesla) in momentele lui de maxima enervare. Sa nu credeti ca Veronica nu poate cinta cu voce clean, pentru ca e gresita o asemenea presupunere. Din pacate ea exploreaza mai putin posibilitatile melodice ale vocii sale, dar atunci cind o face, dezvaluie inflexiuni incintatoare de blues care i-ar face cinste si tipei de la Vaya con Dios. Asta nu inseamna ca albumul se ocupa cu cine stie ce traznai, de experimente, ca amesteca blues cu hardcore, sau mai stiu eu ce; nu . E direct, la obiect, in your face, straight, nu o ia pe dupa visin, e metal. Clasic, dar cu sunet actual, un ton abraziv si noroios al chitarii, asa cum se poarta pe scena americana, cu riffuri balansate si chiuite, ceea ce pe unii o sa-i duca cu gindul la BLS sau Pantera. Pete Wells, responsabilul cu riffurile, are ceva din dinamismul si forta trupelor amintite si face niste chitari foarte bune pe tot discul, desi toata lumea il tachineaza pentru ca e negru si cinta heavy metal. Un fel de Eminem inversat. Dar Pete dovedeste ca are si ceva albume ascultate in spate, pentru ca sesizez si influente Vicious Rumors, Savatage, Metal Church. Heavy metal all the way, Benedictum reusesc sa readuca in atentie cele mai bune faze inventate de scoala americana, care, chiar daca nu se bate de la egal la egal cu cea europeana, are cu ce se lauda. Solourile sunt destul de diverse, fara sa ne produca revelatii, deloc plicticoase, unele melodioase si curate, altele mai thrashy, dupa cum alterneaza si ritmurile, unele mai grele, altele mai in viteza, de exemplu Wicca este o piesa glam rock din cap in coada, desprinsa parca de pe un album Tesla de acum 15 ani (de aici a rasarit si comparatia cu Jeff Keith). In timp ce Uncreation merge pe groove, greutate si balans, pina ca ritmul sa se inteteasca spre refren. Chiar si cu cele doua coveruri Black Sabbath (Heaven and Hell si Mob Rules), plus influentele declarate ale trupetilor, eu nu prea vad asemanarile cu Dio nici la voce nici la instrumentatie, ba chiar Heaven and Hell are parte de o interpretare personalizata, sesizabil diferita de original. Alta chestie pe care nu o vad, este rostul unui clapar in componenta, avind in vedere ca singura piesa cu partitura mai consistenta de clape este epica si prelungita Vaklyrie Rising, cind Chris Morgan parca vrea sa isi rascumpere absenta de pe restul albumului. Oricum, structura pieselor motiveaza aceasta absenta. Cine stie, poate pe viitor vor avea loc schimbari.
Klawz Nota: 9
|
Comenteaza la: Uncreation