DREAM THEATER - Systematic Chaos

Am asteptat cu mare curiozitate noul album Dream Theater, dar fara nici un fel de prejudecata. Cum o sa fie, asa sa fie, mi-am  zis, si ca la orice produs Dream Theater, bine am facut. Pentru ca probabil, Dream Theater nu e o trupa de la care sa mai ai asteptari si nu pentru ca, asa cum zic unii, nu vor egala niciodata Images and Words (1992) sau Metropolis (1999), ci pentru ca au produs atat de mult si la un asemenea nivel incat  orice vor produce in continuare va fi deasmenea bun. Va mai fi insa 'de corason'? Asta-i intrebarea. Ei bine, e doar partial.

Dream Theater nu mi s-a parut niciodata o trupa fara feeling, asa cum o considera multi, dar uneori exagereaza cu elemente strict tehnice (nu neaparat complicate, dar poate uneori inutile). Lucrul acesta e valabil si pe Systematic Chaos (2007), iar unele elemente deja imi sunt atat de familiare incat, desi imi suna bine, nu ma mai uimesc, nu ma mai incanta si ma cam plictisesc. Cumva si matematica are limitele ei si uneori am senzatia ca, desi nu-s olimpic, stiu si cum se aplica formula si cam care e rezultatul. Asta nu inseamna ca unele executii nu-s senzationale.

Muzical vorbind, albumul este insa extrem de divers cu tendinta de a deveni eterogen. Unele piese, gen Forsaken, aduc a ultimele doua productii, Constant Motion a fost etichetata ca fiind compusa in maniera Metallica (anii '86 - '88), iar cateva The Dark Eternal Night este probabil una dintre cele mai power compozitii. Daca maniera e mai putin importanta, probabil ca orchestratia si mai ales productia dau acestor piese acel sunet care ma face sa le asociez astfel. Insa de la nervosul thrash la o melancolie grava, oamenii trec cu usurinta caracteristica, uneori surprinzator, alteori previzibil, dar frumos si legat intotdeauna.

LaBrie e mai bun ca oricand, dupa umila mea parere, doar ca uneori ma deranjeaza 'compozitia; vocii. Portnoy e o solutie pentru unele pasaje, dar cumva se simte ca nu are neaparat tot ce-i trebuie sa faca asta.

Incercand sa trag linie si sa adun, Systematic Chaos arata un Dream Theater cumva contradictoriu, inspirat si plafonat in acelasi timp (chiar daca ultimul termen este foarte nepotrivit pentru ei). Am insa senzatia, asa cum spuneam si la inceput, a unei repetitivitati evidente, care, e adevarat, se invarte in niste limite extrem de largi. Cumva, am impresia ca trupa are reteta perfecta de a compune si mijloacele cele mai bune de a executa, dar ca stim cu toti reteta. Astfel ca Systematic Chaos se arata ca un album contradictoriu, muzical si tehnic, trist sau agitat, in care ai senzatia ca ai mai ascultat totul pana acum, dar care iti mai ofera destule surprize.

Cynyc Nota: 8.5