INOPIA in concert la Borsec
TRUPE: InopiaTinerii iubitori ai două genuri muzicale diametral opuse sunt aşteptaţi sâmbătă, 3 octombrie, în Borsec, la Sky Night Club, organizatorii evenimentului aducând pe aceeaşi scenă două formaţii care, prin muzica lor, îi vor încânta pe pasionaţii de rock.
Din Bucureşti va sosi pe 3 octombrie, în oraşul apelor minerale, Borsec, Inopia, trupa abordând un rock care se încadrează în genul symphonic epic metal. Salex Iatama (compozitor şi chitară), Claudia Gorgan (clape şi voce), Ştefan Ion (voce), Paul Cătălin (violă), Georgiana Dumbravă (chitară bass), Andrei Oancea (chitară) şi Gomez (tobe) se vor afla pentru prima oară în Harghita, motiv pentru care nu vor veni cu mâna goală, la concertul de la Borsec putându-se achiziţiona tricouri şi CD-uri cu formaţia. Din playlist-ul trupei nu vor lipsi piesele Empire Falls, Requiem, Abigor sau Epithaph, dar nici compoziţii noi, astfel că fanii muzicii rock din judeţ (şi nu numai) vor avea parte de un spectacol garantat.
În deschidere va cânta Lukasso, o formaţie tânără, atât din privinţa vârstei membrilor, dar şi a activităţii trupei. Lukács Irénke şi Soós Hunor-Márton, adică membrii formaţiei topliţene, vorbeau despre muzica lor: „Melodia intitulată Suli után este primul nostru single (n.a. - melodia a apărut în 2005, odată cu primul proiect al formaţiei), cu care vrem să atragem atenţia tinerei generaţii.”.
Concertul va începe la ora 20,00, iar biletele, care vor putea fi achiziţionate la intrarea în club, vor costa 10 lei.



Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe email




Ne bucuram pentru ca acest concert a trezit un interes foarte mare in randul comunitatii locale si le multumim pe aceasta cale.
O noua trupa si-a anuntat dorinta de a participa la acest eveniment care va avea loc la Borsec in data de 3 octombrie 2009, este vorba despre trupa Innerray din Bicaz.
In momentul de fata trupa contine 5 membri:
Istrate Alexandru - Tobe (Bicaz)
Doroftei Iulian-Paul - Chitara solo/voce 2 (Bicaz)
Vasiliu Razvan Vasilica - Chitara solo (Piatra Neamt)
Burduja Tudor - Chitara bass (Piatra Neamt)
Iutes Ana-Maria - Voce (Piatra Neamt)
Fanii formatiei INOPIA care vor sa ne insoteasca la acest concert sunt asteptati in Gara de Nord pe data de 02 octombrie la ora 20.45 in fata la McDonald`s , pretul unui bilet de tren dus, fara reducere pe ruta Bucuresti - Toplita este de 42 lei.
Fanii formatiei care ne vor insotii la acest concert vor avea intrarea GRATUITA, aceasta fiind suportata de echipa Stay Metal Forever si Asociatia Culturala Inopia.