NEGURĂ BUNGET: concert ȋn Râmnicu Vâlcea

TRUPE: Negura Bunget

Negură Bunget susține în 2016 un turneu aniversar european cu peste 50 de concerte. În cadrul acestui turneu, ascultătorii sunt invitaţi să participe în data de 3 octombrie la un eveniment special, în clubul Aby Stage Bar din Râmnicu Vâlcea, un eveniment menit să sărbătorească lansarea oficială a noului album „ZI”, dar și cei 20 de ani de activitate Negură Bunget și 10 ani de la lansarea albumului „OM”. Fiind pentru prima oară ȋn faţa publicului vȃlcean, playlist-ul concertului Negură Bunget va reflecta direct această aniversare triplă și va cuprinde atât piese noi, cântate în premieră, cât și unele vechi, cu un accent special pe cele de pe albumul „OM”.
   
Albumul „ZI” va fi lansat luna aceasta de casa de discuri germană Prophecy Productions, fiind a doua parte a trilogiei inspirată din Transilvania, trilogie care explorează elementul uman, practicile și tradițiile, legătura cu natura și felul în care aceasta a modelat orizontul spiritual al localnicilor. A doua fază a trilogiei e simbolizată prin „VORBĂ”.
 
În cei 20 de activitate, Negură Bunget a lansat şapte albume, a susținut peste 1000 de concerte în întreaga lume și a creat un proiect muzical și conceptual deosebit, inspirat de moștenirea culturală locală. În cadrul aniversării de 20 de ani, a lansat și urmează să lanseze în continuare o serie de materiale audio/vizuale inedite, reeditări ale unor materiale mai vechi sau tricouri aniversare. Sunt pregătite în continuare o mulțime de alte surprize! Toate materialele sunt disponibile pe site-ul oficial Negură Bunget
 
Albumul „OM” a fost lansat în 2006 de casa de discuri italiană Aural Music și s-a bucurat de o primire extraordinară, devenind în scurt timp un material de rezistență. Cu ocazia aniversării a 10 ani, casa de discuri a lansat ediții noi ale albumului, atât pe CD, cât și pe vinil.
 
Precedentul album Negură Bunget, "TĂU", lansat în primăvara lui 2015, s-a bucurat de o primire foarte bună la public, dar și în mass-media internațională, fiind promovat după lansare prin intermediul unui turneu mondial de peste 100 de concerte.
 
Pentru promovarea noului album „ZI” Negură Bunget pregătește însă un proiect și mai amplu, menit a duce muzica Negură Bunget în puținele locuri în care nu a ajuns încă direct până acum: Asia, Australia și Noua Zeelandă. Pentru aceasta, trupa a lansat un proiect de crowdfunding prin care, cu ajutorul publicului, speră să poată pune în practică acest plan ambițios. Toate concertele și turneele Negură Bunget sunt auto-produse și autofinanțate.
  
Negură Bunget înseamnă:
Gabriel Mafa / Negru - tobe, percuții, țambal, tulnic
Tibor Kati - voce, chitară, clape
Adrian Neagoe / Oq - chitară, voce, clape
Ovidiu Corodan - bas, voce
Petrică Ionuțescu - instrumente tradiționale
 
Invitații Negură Bunget în turneul aniversar sunt canadienii de la Ossific, o excelentă formație post black metal, cu care Negură Bunget a mai cântat deja în Canada în 2015. Ossific lansează de asemenea un album nou chiar înainte de începerea turneului, album, intitulat „… As roots burn”. Noul albumul explorează dificultățile prin care trecem în fața instabilității minții, trupului și spiritului, într-un timp al conexiunilor obscure. Visceral si reflexiv, Ossific a luat naștere in 2011, cu țelul de a transforma terapia într-o muzică disonantă, melancolică și onestă. Îmbinând proiecții întunecate și neliniștite întru-un show live ritualic, Ossific oferă prin muzica lor un discurs sincer și emotiv al unei tragedii personale. Pe forțele proprii încă de la bun început și cu o susținere în creștere în underground, cei de la Ossific nu trebuie ratați. Acesta e primul lor turneu european, iar impactul inițial va fi cu siguranță unul memorabil.
 
Ossific înseamnă:
Trauma - chitara / voce / samples
Shroud - bas / proiecții
Norrec - tobe
Silhouette - clape
 
 
19:00 – acces public
20:00 - 20:40 – concert Ossific
21:00 - 22:30 – concert Negură Bunget
 
BILET: 20 lei (de vânzare doar în seara concertului, la club)

Acest concert este susținut de Metal Under Moonlight.

Sursa: Titus Constantinescu
Data evenimentului:   October 03, 2016  | 0 Comments  | 617 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: NEGURĂ BUNGET: concert ȋn Râmnicu Vâlcea

COMENTARIUL TAU