interviuri rock

Ade Mulgrew (Darkest Era, Ironborne): Natura şi politica în stadiul decăderii tomnatice

Ade Mulgrew (Darkest Era, Ironborne): Natura şi politica în stadiul decăderii tomnatice
TRUPE : Darkest Era

Grupul Darkest Era din Belfast, Irlanda de Nord, va concerta pentru întâia oară în România toamna aceasta. Trupa se va alătura celor de la Bloodway, maeștrii dark metal-ului din România, pentru trei show-uri (în Craiova, București și Constanța), care la rândul lor vor susține câteva concerte pentru a-și promova noul album, „A Fragile Riddle Crypting Clues”. Prin urmare, am considerat că aceasta este o bună ocazie pentru a descoperi mai multe despre admiratorii celor de la Thin Lizzy, Bathory sau Primordial, cerându-i lui Ade Mulgrew, chitaristul trupei, să ne spună mai multe despre activitatea trupei Darkest Era.


 
Metalfan: Salut Ade! Cum se simte trupa zilele astea și cum este atmosfera în Irlanda de Nord? 
Ade Mulgrew: În ultimele luni am început din nou să susținem câteva concerte și să compunem un nou material după un număr de ani de liniște, așa că starea este pozitivă în momentul ăsta; mai ales că avem onoarea de a vizita România pentru prima oară, alături de Bloodway și, poate așa vom atrage noi fani. Starea în Irlanda de Nord este probabil similară cu cea din întreaga Europă... Cu natura și cele politice în stadiul decăderii tomnatice.

Metalfan: Ar fi foarte mișto dacă ne-ai spune mai multe despre anii în care ai descoperit muzica rock. Dintre muzicieni, care au fost eroii tăi în adolescenţă?
Ade Mulgrew: Am fost expus rockului in mai multe feluri – un unchi de-al meu avea înregistrări mai vechi ale celor de la AC/DC și Queen, pe care eu și vărul meu obișnuiam să le ascultăm, iar de la o vârstă fragedă, sunetul de chitara electrică mi-a plăcut pur şi simplu. Întotdeauna mi-a sunat ca ceva foarte mişto şi asta înainte de a avea orice fel de conștiință de sine pentru a mă întreba „de ce”. Apoi, în anii ’90 am avut un joc pe PC numit Carmageddon 2, care avea Iron Maiden pe coloana sonoră, așa că asta avea să-mi fie introducerea către trupa mea preferată din toate timpurile. În cele din urmă, la școală, la vârsta de 13-14 ani, câțiva tipi mai mari decât mine aveau niște înregistrări cu „Appetite for Destruction” - Guns N’Roses, ceva Slayer etc. Am considerat că numele și coperțile apăreau cu adevărat ca ceva întunecat și periculos, așa că am devenit intrigat. De-atunci n-a mai fost nicio scăpare, obsedat pe viaţă!

Metalfan: Îți aduci aminte cum ai obținut primele discuri? Ar fi chiar drăguț dacă ne-ai putea împărtăşi astfel de poveşti.
Ade Mulgrew: Era un magazin de muzică în Enniskillen – unde mergeam la școală, care avea o secțiune de metal la etaj. Era mic, întunecat, cu postere, cu tricouri, cu marfă peste tot, unde se putea asculta toată ziua metal la un volum foarte mare! Era aproape un secret, bine ascuns, un loc pe care oamenii „normali” nu îl știau. Poate sună prostesc și romantic acum, dar această noțiune de a descoperi o magie întunecată şi interzisă a fost cu adevărat specială atunci când am descoperit metal-ul. Fiecare disc era o relicvă ce avea să fie studiată cu orele: de la copertă până la versuri și muzică. Desigur, aproximativ doi ani mai târziu când Napster/WinMX/Limewire au făcut progrese, descopeream brusc zeci de trupe zilnic. Ceea ce era fantastic pentru un fan înfometat; dar deja începusem să simt că am pierdut ceva important.

Metalfan: Aparţinând regiunii cu pricina, trupa Darkest Era a fost rapid asociată cu tovarăşii mult mai renumiţi de la Primordial şi, din punct de vedere muzical, o astfel de conexiune are sens. În ambele cazuri asistăm la o abordare vie asupra mitologiei, o amprentă celtică îmbinată cu poezie și drama, toate expuse prin intermediul uneia dintre cele mai solide tehnici ale heavy metal-ului. Dar în același timp, Darkest Era merge pe calea proprie, iar diferențele dintre propria sa creație și cele mai multe manifestări ale zilelor noastre, incluzând muzica celor de la Primordial, sunt colosale. De pildă, Joseph Schafer de la Invisible Oranges a spus-o foarte bine „prea rapidă pentru a fi doom [muzica Darkest Era], prea tristă pentru a fi metal tradițional, iar ei [muzicienii] nu folosesc suficiente instrumente folk pentru a dobândi cu adevărat această etichetă [folk]”. Descrie-ne, te rog, viziunea ta asupra propriei muzici. E vreun lucru pe care ţi-l spui frecvent cu privire la ceea ce faci cu colegii de la Darkest Era?
Ade Mulgrew: Joseph Schafer este unul dintre puținii jurnaliști care ne-a ascultat cu adevărat muzica şi a înţeles-o, în loc să repete pur şi simplu cuvintele din biografia trimisă de casa de discuri sau cine ştie... Această trupă nu este un organism în repaus. Rădăcinile s-au ivit cand noi eram în școală şi cântam cover-uri, ne-am dezvoltat în Darkest Era şi am lansat câteva albume, am pierdut câțiva membri... Povestea obișnuită. Și sincer, suntem încă în creștere, fiecare material a fost ca o captura a unui moment unic de-a lungul drumului. Prefer să nu vorbesc în termeni de genuri, subgenuri sau etichete. Dar ceea ce am stabilit mereu să facem e ceva ce are multă greutate emoțională; ceva ce e foarte potent și expresiv – o furtună care aduce cumva cu sine spiritul heavy metal. Modul în care acest spirit se manifestă s-a schimbat de-a lungul materialelor noastre.

Metalfan: Hai să discutăm, te rog, despre un al treilea potențial album. Bănuiala mea este că Darkest Era va aduce în viitorul apropiat o operă care va depăși materialele anterioare. Îmi pot imagina dorința voastră de a atinge un nivel şi mai înalt atunci când mă gândesc la sunet și la compozițiile de pe primele voastre albume. V-au trebuit trei ani ca să veniţi cu al doilea album, iar azi vedem că încă trei ani au trecut de la lansarea „Severance”. Prin urmare, am putea aștepta ceva nou, deși anul 2017 se apropie repede de sfârșit. Ce ți-ar plăcea să ne spui despre ceva muzică nouă făcută de Darkest Era?
Ade Mulgrew: Așa cum spuneam, am avut câțiva ani de liniște din diferite motive; aveam un material nou și idei, dar fără niciun progres. Și sincer, la începutul acesui an a trebuit să mă întreb dacă trupa mai are vreun scop; dacă mai era vreun motiv să existăm, deoarece pentru o vreme nu l-am putut găsi. În cele din urmă am compus ceva material nou și am avut nişte discuții cu toţii și, de-acolo s-a aprins scânteia din nou. Așa cum am menționat, trupa e mult diferită față de cum era în urmă cu cinci ani, dar împreună ne-am găsit scopul comun. Cred că următoarul album va fi cel mai pur, cea mai accentuată manifestare a ceea ce am încercat să obținem de la început. Ceea ce va reprezenta în sine cea mai mare realizare a existenţei noastre. Începem să ne simțim din ce în ce mai îndepărtaţi de precedentele două albume, ceea ce înseamnă, probabil, cel mai mare semn pe care ţi-l pot da cu privire la faptul că ai drepate cu ceea ce spui. Dar, cu siguranță, spiritul unei frumoase melancolii va rămâne.

Metalfan: Ne-ar plăcea în mod absolut dacă ai împărtăși cu noi câte ceva dintre felurile în care vezi muzica, indiferent de gen. Să spunem că te întreb despre ultimele trei albume pe care le-ai ascultat și ți-au lăsat o impresie frumoasă. Care ar fi aceste albume? Te rog să ne explici de ce ți-au plăcut.
Ade Mulgrew: Ascult muzică cam șase-șapte ore pe zi, atât în fundal cât și cu toată atenția, așa că e într-o mare măsură o parte a existenţei mele, în fiecare zi. Trei albume din trecut... OK, să spunem că sunt acestea: Bruce Dickinson, „The Chemical Wedding”, fără îndoială unul dintre cele mai bune albume de heavy metal făcute vreodată… Incredibil de întunecat și stratificat, cu un ton foarte particular, un „mariaj” perfect (scuză-mi expresia) între copertă, versuri, atmosferă și compoziție; Wardruna, „Ragnarok”... Îmi place să ascult albume cântate în alte limbi deoarece te forțează să te concentrezi mai mult pe detaliile vocii – pe felul în care se cântă, nu pe ceea ce se cântă… Mă ia cu fiori când ascult acest album, instrumentaţia este de cele mai multe ori fundamentală şi primitivă, dar incredibil de mișto și de atmosferică; FM-84, „Atlas”... Sunt multe trupe de synthwave pe care le-aş putea menționa, precum Gunship, Perturbator, Carpenter Brut, dar acest tip de „sunset” syntpop mă duce înapoi către copilăria mea cu jocuri arcade, Nintendo, filmele anilor ’80 și, în general, o viziune idilică a fascinaţiei afumate şi fluorescente a Californiei. Departe de vântul și ploaia din Irlanda, pură nostalgie, dar îndeosebi doar piese minunate.
 


Metalfan: Când vine vorba despre formula Darkest Era, un lucru care e un pic neobișnuit în scena metal de astăzi este să ai o femeie în componenţă care nu face voce sau bas. Dincolo de minunatele calităţi ale chitaristei Sarah Wieghell, trupa şi-a văzut de muzică și nu a ținut cont niciodată de ideea construirii unei imagini în jurul unei figuri feminine atractive, așa cum mulți fac în zilele noastre. Aveți în componenţă o femeie frumoasă şi talentată, dar vouă va pasă numai de muzică, iar lucrul ăsta e foarte natural. Dincolo de chestiile astea mici, care poate sunt mari în ochii altora, te rog să ne spui cum lucrezi cu Sarah, să ne descrii procesul creativ care vă implică. 
Ade Mulgrew: Așa cum am menționat, am început când eram în școală – nu a existat vreun mare calcul sau vreu plan clar de bataie. Era vorba despre un oraș mic cu o scenă mică, iar lui Sarah îi plăcea muzica metal, cânta la chitară și vrea să facă parte dintr-o formație, exact ca noi ceilalți. Și asta a fost; deci ai drepate, nu a pus nimeni la cale să alegem o femeie și să o punem în centrul atenției ca să devenim mai populari. Procesul creativ e condus de chitară destul de mult, așa că la început am tras o grămadă de energie creativă din simplul cântat împreună, bucurându-ne de sunetul armonic al celor două chitare, sau cântând riff-uri heavy la unison. Deseori, ea mi-a fost ca un soundboard, o persoană la care aş putea să dau buzna cu toate ideile şi de-acolo lucrurile să capete formă. Cred că este important să avem o altă persoană în trupă care are cu aproximație aceeași viziune și e capabilă să comenteze ideile noastre ceva mai obiectiv.

Metalfan: Cred că muzică Thin Lizzy are o oarecare amprentă pusă pe ritmul și melodia muzicii Darkest Era, pe lângă partea epică şi monumentală a creaţiei voastre ce onorează moștenirea lăsată Bathory. Care este albumul tău preferat Thin Lizzy și de ce?
Ade Mulgrew: Probabil „Dark Rose”, cred că are toate elementele pe care le iubesc la Thin Lizzy. Minunatele armonii ale chitarelor „gemene”, romantism întunecat, și bineînțeles, spiritul celtic. Desigur, e greu să dai greș și cu „Live and Dangerous”, și acolo putem găsi atât de multe piese criminale.

Metalfan: Acum, spune-mi despre ultimele concerte pe care le-ați avut. Darkest Era nu pare acel tip de trupă care vânează cântări la festivaluri sau evenimente doar pentru a cânta cât mai mult posibil. Se pare că această trupa cântă doar când o anumită ocazie prietenoasă se ivește la vedere. Cum au fost ultimele concerte?
Ade Mulgrew: E adevărat, suntem selectivi cu concertele pe care le susținem, cu toate acestea sunt și cazurile în care promotorii se tem adesea să ne cheme la festivaluri și așa mai departe, deoarece nu pot categorisi trupa. Nu ne potrivim deloc ușor într-un subgen, așa că ei nu știu unde să ne pună. Acest lucru este foarte frustrant atunci când suntem dispuși să plecăm în turneu și să susținem concerte. Cel mai recent show al nostru a fost în cadrul unui festival din Anglia numit Warhorns - o amestecătură de black, viking, pagan, doom și heavy metal, care a fost într-o oarecare măsură festivalul perfect pentru noi. A fost minunat să ne întoarcem pe scenă după atâta timp. Ideal ar fi să susținem mai multe concerte după următorul nostru album, dar vom vedea.

Metalfan: Destul de curând veți veni pentru prima dată în România cu trei concerte (în Craiova, București și Constanța) ca invitați ai trioului Bloodway. Ce simţiţi când vă gândiţi la această călătorie? Aţi auzit ceva despre aceste locuri de la alți muzicieni?
Ade Mulgrew: Simţim deja că va fi ceva special să cântăm în noi teritorii alături de un minunat grup de oameni. Anul trecut am avut plăcerea să petrec câteva zile în Irlanda cu Bloodway, așa că personal sunt entuziasmat să ne întâlnim cu ei din nou! Știu puține despre aceste locuri de la alți muzicieni, exceptându-i, poate, pe băieții din Primordial care au vorbit foarte frumos despre oameni și zonele rurale. Suntem foarte mişcaţi de această experiență!

Metalfan: Cine îți place mai mult, James Joyce sau Oscar Wilde? Care dintre acești scriitori formidabili ți-a adus experiențe și fenomene ce s-au apropiat cel mai mult de percepția ta mentală și emoțională?
Ade Mulgrew: Am avut un interes deosebit pentru Oscar Wilde deoarece a fost la școală în același oraș ca și mine; în orice caz, mărturisesc că am devenit mai familiar cu opera lui James Joyce. Poemele lui au fost o influență deosebită pentru anumite melodii de pe albumul „Severance”. Aș spune că, la fel ca mulți poeți romantici, mă atrag tristețea, dorul, melancolia găsite în cele mai multe dintre scrierile acestora. Limbajul pare să rezoneze cu mine într-o anume direcție și, într-adevăr, imagistica folosită de Joyce, în special, nu e atât de îndepărtată de versurile heavy metal uneori!

Metalfan: Acum suntem în regulă, nu te vom mai întreba nimic altceva. Dacă crezi că anumite lucruri nu au fost spuse încă, te rog să dezvălui ce vrei.
Ade Mulgrew: Ne vedem curând în România, hail and kill!
Foto: Darkest Era | Facebook
Autor: H., Gina S.
   October 30, 2017  | 0 Comentarii  | 968 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Ade Mulgrew (Darkest Era, Ironborne): Natura şi politica în stadiul decăderii tomnatice

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri