Anthony Dolan (ATOMKRAFT, VENOM INC.): bucură-te că trăieşti şi dezvoltă-ţi mintea şi sufletul…

Atomkraft va concerta în cadrul ediției din acest an a festivalului Old Grave ce se va desfășura în perioada 13 – 14 octombrie în București. Am zis că este un motiv bun pentru a îl invita pe Anthony “Demolition Man” Dolan la o discuție.

Metalfan: Salut, Tony! Bine ai venit la Metalfan.ro! Care sunt primele lucruri care îţi vin minte când te gândeşti la România?
Anthony Dolan: Salut şi mulţumesc! A, adică în afară Inna!!! [N. red.: râde] … Adică Dracula… [N. red.: râde]! Dincolo de astea ştiu că ţara are peisaje foarte frumoase şi ceva trupe underground marfă, de asemenea. În afară de astea trebuie încă să descopăr minunea de România… Şi aştept asta ca pe un lucru mare…

Metalfan: Cum a fost copilăria lui Anthony Dolan? Care e cea mai plăcută amintire din vremea aia?
Anthony Dolan: Am crescut în Wallsend, chiar lângă Newcastle Upon Tyne… Familia mea, care e de originie irlandeză lucra in industria de construcţii navale. Am emigrat în Canada când aveam 11 ani după ce părinţii mei au divorţat. Şi m-am întors în Marea Britanie la sfârşitul anilor ’70… Şi copilăria mea era un amestec de discuţii şi certuri… Şi cum am două surori… Una cu trei ani mai mare şi cealaltă cu 10 ani mai tânără… A trebuit să duc propriile lupte aşa că fiecare zi era un război… Mi-a plăcut Canada cât am crescut, verile de-acolo, zilele de beţie… Iar Anglia era udă, gri, rece şi dificilă în nord. Totuşi, am trecut peste şi iată-mă aici.

Metalfan: Când ai descoperit muzica rock? Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat?
Anthony Dolan: Am fost educat cu rock ’n’ roll în anii ’70, în Marea Britanie, apoi glam rockul era ceva uriaş când ne-am mutat în Canada. Am auzit prima dată KISS, Aerosmith, Rush, Foreigner, Ted Nugent, etc. etc. Asta a fost la începutul anilor ’70, apoi, întorcându-mă în Marea Britanie, părea că cei mai mulţi nu au auzit de astea, apoi am dat de punk şi m-am schimbat, muzica şi atitudinea mi-au transmis ceva, aşa că m-am băgat în muzică şi am înfiinţat o trupă… Apoi… Cum punk-ul murea, scena metal părea să se ridice şi trupa a trecut de la punk la metal de îndată ce am văzut Motorhead pentru prima oară…
 

 

Metalfan: Ştiu că ai furat de fapt primul disc pe care l-ai avut [N. red.: râde]... Era Queen, News of the World (1977), nu? Poţi să ne spui povestea, te rog? Cum vezi astăzi, în 2017 acest album?
Anthony Dolan: O! [N. red.: râde] Da, e adevărat… Albumul… Păi, în anii aceia de mai târziu… Am lucrat pentru Queen şi am ajuns să-l cunosc pe Brian May… Aşa că pare amuzant să mă gândesc că am furat un album, lol, dar ştiu că mă uit înapoi şi râd, însă era o trupă atât de grozavă… Şi muzica de pe acest album e la fel de puternică ca întotdeauna, e chiar atemporală… Ei au fost „pre”-toată categorisirea asta… Ei au fost pur şi simplu rock.

Metalfan: Cum ai ajuns să fii muzician? Ce-ai avut în cap când ai început?
Anthony Dolan: Sora mea mai mare avea o chitară acustică, a luat vreo cinci lecţii şi a lăsat-o pe-acolo… Cu timpul, coardele s-au rupt şi când rămăseseră două, cred că am pus mâna pe ea pentru prima dată. Eram inspirat de punk rock şi m-am gândit: ştii, vreau să cânt piese ca cele de la The Sex Pistols, Angelic Upstarts, U.K. Subs, Magazine, etc. etc. Nu ştiam ce să fac. Apoi, în 1978 a ieşit albumul The Incredible Shrinking Dickies şi am fost şocat şi entuziasmat în acelaşi timp… Era caterincă, DAR era ceva extrem de rapid, vezi versiunea lor la Paranoid [N. red.: cântec al grupului Black Sabbath]… M-am gândit: cum poţi să cânţi atât de repede? APOI, am auzit Motorhead în acelaşi an şi bam! Vream să cânt… Vream acel sunet pe care Motorhead, sau Lemmy, în special, îl avea şi viteza la care The Dickies cânta. Aşa că am început să încerc să folosesc cele două coarde rămase pe chitara acustică care a fost a surorii mele… [N. red.: râde]

Metalfan: Atomkraft e unul dintre grupurile de pionierat în the New Wave of British Heavy Metal. Ar fi mişto dacă ne-ai putea spune povestea trupei, pentru cei care sunt mai tineri şi nu ştiu prea multe despre aceasta sau, să zicem, să ne spui care sunt cele mai importante lucruri pe care trupa le-a realizat, după părerea ta.
Anthony Dolan: Păi, am înfiinţat trupa într-o vară cu un prieten care a fost primul toboşar. Am avut o formulă de patru membri la început. Eram punk dar ne-am schimbat în metal odată ce l-am întâlnit pe chitaristul Steve White… Am avut show-uri locale, apoi am înregistrat nişte demo-uri… Demon în jurul anului1980 şi demo-ul Total Metal prin 1982. Am înregistrat o grămadă de repetiţii şi chestii… Dar fără să avem o idee despre ce ar urma să facem sau să ştim cum să abordăm o casă de discuri, doar am continuat să cântăm la toate show-urile live la care puteam cânta. Apoi, în 1984 m-am mutat în Canada pentru un an, în timp ce eram în formulă de trei…  S-a simţit că poate ar fi fost vremea să ne despărţim… După călătoria în Canada… La începutul lui 1985 m-am întors şi de-a lungul acelui an am găsit un toboşar, un chitarist şi am înregistrat şi lansat primul album, Future Warriors… [N. red.: râde] Pare ceva nebun acum când mă uit înapoi… Dar marfă!
 

 

Metalfan: Albumul Future Warriors este considerat ca fiind una dintre comorile scenei NWOBHM a anilor ’80. Cum vezi astăzi albumul ăsta, la 30 de ani după ce a fost lansat?
Anthony Dolan: O, mulţumesc foarte mult! Păi, la vremea aia nu credeam că e atât de bun ca demo-urile şi nu chiar atât de urât şi heavy pe cum eram, dar eram mândru să am un disc ştiind ce înseamna asta pentru mine după atâţia ani în care mi l-am dorit… Nu e perfect, iar producţia nu e minunată… Dar eram mândru atunci şi acum când privesc înapoi, dincolo de locul său în istorie, tot sunt mândru de el.

Acum doi sau trei ani mi s-a cerut să cânt albumul în întregime pentru prima dată… Şi aşa am făcut… A fost o experienţă emoţională cum nu am mai avut vreodată… Şi a fost aşa o distracţie! Şi a fost, de asemenea foarte exaltant să dăm o escapadă în formă de metal pur… Total!

Metalfan: Dacă nu greşesc, ştiu că există planuri pentru un al doilea full-length. Poţi să ne spui mai multe, te rog?
Anthony Dolan: Păi, mereu mi s-a cerut, aproape în fiecare an să fac show-uri live sau albume noi, dar mereu am refuzat… Apoi am început să compun şi am făcut aproape un album întreg şi apoi pur şi simplu m-am oprit. La începutul anilor 2000 am făcut totuşi un EP, care a fost lansat pe vinil albastru 7” şi pe CD, numit Cold Sweat… Şi acum mai mulţi ani un triplu album pe CD şi vinil a fost lansat, numit Looking Back in the Future… Doar o colecţie de casete vechi, live-uri şi demo-uri care au rămas acoperite de praf, fără master-izare, ci tocmai aşa cum erau… Nu ştiu dacă oamenii vor înţelege asta, dar m-a durut undeva, a fost ceva 100% adevărat, aşa cum s-a întâmplat… A fost şi o antologie pe CD făcută de Sanctuary Records la începutul anilor 2000, un set de două CD-uri, care a fost destul de marfă… Dar revenind în momentul de faţă… Am început să recompun şi sper ca între anul ăsta şi cel viitor să am ceva gata, în sfârşit.

Metalfan: Cum merg lucrurile cu Venom Inc.? Ştiu că aţi semnat cu Nuclear Blast Records şi cu Breaking Bands LLC şi că e programat să iasă un album nou anul ăsta. Ai vrea să ne oferi mai multe detalii despre acest album?
Anthony Dolan: Lucrurile merg foarte bine. Tocmai ce m-am întors din Portugalia, unde Mantas locuieşte acum, acolo am terminat cu basul şi vocile… Cred că e cel mai bun material al nostru… Şi sper ca oamenilor să le placă aşa cum ne place nouă. Cred că împreună am compus ceva foarte marfă… Nu pot spune mai multe întrucât vrem ca oamenii să aştepte… Sau nu vreau să stric surpriza glorioasă. [N. red.: râde] Cred că o să iasă în iunie sau iulie, aşa că staţi pe-aproape…
 

Venom INC.: Mantas, The Demolition Man, Abaddon
 

Metalfan: Ştiu că unul dintre basiştii tăi preferaţi din toate timpurile este Lemmy de la Motorhead. În septembrie 1995, următoarele lui cuvinte au fost publicate într-un editorial din RIP Magazine: „Nu sunt şi nu am fost niciodată un rasist. Şi nici tu n-ar trebui să fii. Cum poţi să urăşti o rasă? Nu poţi, cu creierul tău (care pare să fie format interrasial) să deosebeşti oamenii care sunt okay de oamenii care sunt tâmpiţi? Politicienii favorizează rasismul – asta menţine conflictul dintre noi şi ne opreşte pe noi să-i dăm afară din birourile lor. Vietnam – aici e o chestie – negri şi albi, japonezi şi vietnamezi, irlandezi şi indieni – luptând împreună… Pentru o cauză greşită, chiar dacă nu mai puţin vitejeşte. Nu crezi că putem să lăsăm viteja deoparte? Exceptând un caz de incendiu sau al unei femei cu un copil captivi în Oklahoma City? A fi speriat de oameni te face să-i omori. Avem sonde în spaţiu care se duc la stele şi am putea să mergem şi noi curând. Ce-o să luăm cu noi? Ura? Fii împotriva acestui lucru! Hasta la vista, motherfuckers!” Ce crezi despre ceea ce spunea Lemmy atunci?
Anthony Dolan: Este 100% corect! Cânt despre astfel de lucruri pe noul album Venom Inc. ... Nu am nicio prejudecată… Oamenii sunt buni şi răi, frumoşi şi urâţi… Îi iau pe fiecare din ei aşa cum vin… Şi pleacă precum o persoană de nimic – o persoană marfă sau un bastard… Atât de simplu… Nu dau doi bani pe culoarea lor, limba lor, religia lor sau pe orice reprezintă ei. Dacă sunt buni, bine, dacă nu… Atunci ei vor afla de ce răul îi duce în propria beznă…

Metalfan: Care-i părerea ta despre toată treaba asta cu Brexit? E bine, e rău? Spune-ne mai multe, te rog…
Anthony Dolan: O urăsc… Am deschis Europa, am dărâmat Zidul Berlinului, am acceptat unirea între fraţi şi surori… Şi acum??? E ca şi când ne întoarcem cu ani în urmă… Sunt un cetăţean al lumii… Mândru de patrimoniu şi de locul în care m-am născut, sigur… Dar ai văzut vreodată cât de mică e planeta asta şi cât de mare e universul??? Chiar vrem cu toţii să trăim în cutii mici şi să ne împingem unul pe altul? Pentru ce??? M-am bucurat de faptul că nu mai aveam nevoie întotdeauna de paşaport şi acum? Ce mă-sa?! O să mă mut, oricum… Mi-a ajuns… În Marea Britanie suntem deja presaţi financiar la orice pas… Aşa că, lasă guvernul să ţină ţările pentru el, eu intenţionez să fiu parte dintr-o lume pe care o iubesc… Nu să mă ascund după o mizerie de zid…

Metalfan: În afară de muzică, tu ai jucat şi în nişte filme. Unul dintre preferatele mele e Master and Commander: The Far Side of the World (2003). Cum a fost experienţa?
Anthony Dolan: Da, am jucat… Am lucrat ceva în televiziune, am tras voci şi am jucat şi în filme… Şi teatru, de asemenea… A fost totul minunat, să lucrezi la Hollywood e o chestie ciudată, dar m-am bucurat de fiecare minut… Îmi place provocarea şi îmi place să o caut. Cred că noi suntem aici doar pentru o clipă, aşa că fă ce vrei, fă tot ce poţi ca să cunoşti. Făceam actorie când nu făceam muzică şi, când fac muzică nu mai fac actorie. Cineva m-a întrebat odată dacă sunt dezamăgit că nu am avut un succes mai mare în actorie… [N. red.: râde] I-am zis că nu mi s-a întâmplat niciodată. Nu am zis „da” ca să fiu actor de filme de tip superstar… Doar am făcut ce am făcut când am fost întrebat dacă vreau… Şi doar când am simţit că e timpul potrivit şi doar când mi-a plăcut să lucrez la asta… Am refuzat mai mult decât am acceptat… Şi cum măsori succesul? Personal, îl măsor aşa cum am făcut mereu… Prin a face ceva… Am vrut să fac teatru, am făcut… Am vrut să fiu la televizor, aşa că am făcut asta… M-am gândit: uaaa! Nu ar fi marfă să joc într-un film? Şi am jucat în câteva… Am vrut la sfârşitul anilor ’70 să fac un album şi acum am multe, multe şi am apărut pe multe… Ăsta e succes pentru mine… Am realizat ceea ce am vrut… Sunt bogat? Da, nu în bani, dar în experienţă şi aş mai face-o din nou… În acelaşi fel… Bucură-te că trăieşti şi dezvoltă-ţi mintea şi sufletul… Urmăreşte-ţi propria lumină! Destinul propriu te aşteaptă… Fă totul pentru a-ţi atinge scopul! Doar TU te poţi opri!
 

 

Metalfan: Apropo de filme, personal, consider că filmele lui Guy Ritchie, Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998) şi Snatch (2000) sunt două dintre cele mai mari filme britanice. Rupert Grint a transformat Snatch într-un serial. Te vezi încercând un rol într-un film ca ăsta? [N. red.: râde]
Anthony Dolan: O, da… Sigur… Ar fi foarte mişto! Iubesc filmele astea! Mi-ar plăcea să-l joc pe Sherlock Holmes de asemenea… Dar cred că ar trebui să joc într-un horror… Frankenstein sau Dracula… „Frankenstein” a fost povestea mea preferată din toate timpurile şi toate filmele acelea clasice… Superbe! De fapt, l-am jucat într-o piesă de teatru radiofonic pe Dr. Watson într-o poveste cu Sherlock Holmes în două părţi… La Fox Radio.

Metalfan: Noi aici, la Metalfan suntem mari fani de compilaţii. Poate că sună bătrânesc acum, în 2017 dar, personal, cred că acesta este un bun mod de a descoperi trupe tari şi de a afla mai multe despre fundalul muzical şi influenţele răsfrânte asupra unei persoane. Ar fi mişto dacă ai alege 12 cântece rock de la 12 trupe diferite pentru un „mix-tape virtual”. Cum s-ar numi această compilaţie?
Anthony Dolan: OMG! Am avut atât de multe compilaţii metal pe vremuri… Făceam schimburi de casete, cum cei mai mulţi dintre noi făceam în underground… Aşa ne-am descoperit unul pe altul. Mi-l amintesc pe Paul Baloff  de la Exodus (RIP) spunându-mi că a făcut schimb pentru demo-ul Total Metal de la Atomkraft şi că era una dintre casetele lui preferate… [N. red.: râde] … 12? Uaaa! Dificil… OK… Hmm…

01. Destruction - Mad Butcher
02. Motorhead – Motorhead
03. Judas Priest - You've Got Another Thing Comin'
04. Anvil - Forged In Fire
05. Black Sabbath – NIB
06. Rush - Tom Sawyer
07. Slayer - Angel of Death
08. Exodus - Bonded by Blood
09. Metallica - For Whom the Bell Tolls
10. Sodom - Sodomy and Lust
11. Hellhammer – Messiah
12. Raven - Don’t Need Your Money

Metalfan: Anul ăsta, în octombrie, Atomkraft va cânta pentru prima dată în România, la Old Grave Fest… Când ai auzit prima dată de festivalul ăsta?
Anthony Dolan: Acum câţiva ani… Tehnicianul toboşarului lui Cronos a vorbit cu mine despre festival şi despre o femeie, pe care o cheamă Cristina, [N. red.: Cristina Bâlbâie, membru fondator Romanian Thrash Metal Club]  am văzut-o şi mi s-a părut că e foarte marfă… Şi am stat la curent cu postările ei şi cu veştile şi m-am gândit: într-o zi am s-o cunosc pe femeia asta şi am să merg la festivalul ei… Şi apoi, ea m-a întrebat… Aşa că sunt onorat şi entuziasmat în acelaşi timp şi de-abia aştept…
 

 

Metalfan: În 1987, Atomkraft a lansat pe VHS Conductors of Noize. Crezi că e timpul potrivit pentru un nou album live? Cine ştie, poate chiar concertul de la Old Grave Fest să fie înregistrat pentru un album live? Crezi că lucrul ăsta ar fi posibil?
Anthony Dolan: Cred că da… Ar fi superb! Poate că ar trebui să întreb… Ar fi un fragment de istorie… Să includem şi nişte material video cu interviuri, cu fani de asemenea… De ce nu?

Metalfan: Mulţumesc pentru timpul şi răspunsurile tale! În final, ar mai fi ceva ce ai vrea să adaugi sau ai vrea să transmiţi nişte gânduri cititorilor noştri?
Anthony Dolan: Mulţumesc pentru oportunitatea de a vorbi… Aş vrea doar să acord tot respectul fanilor şi să le spun „mulţumesc” că au fost atât de încurajatori toţi anii ăştia… Atmokraft nu a fost cea mai bună trupă… Sau cea mai mare, dar sufletul nostru a fost pur şi inima plină de metal şi am fost simpli, cinstiţi şi devotaţi şi vom continua să fim pentru voi… Nu pot decât să vă promit ce-i mai bun din partea noastră… Şi Total Metal 100%.

Cu tot respectul şi mulţumirile,

Tony „Demolition man” Dolan… ALL HAIL... AVE!