interviuri rock

Florin Chereji: doctorul de imagine

Florin Chereji: doctorul de imagine

Nu stiu daca v-ati gindit vreodata cum ar fi lumea metalica fara coperti de discuri. Sau fara afise de concert. Sau fara fotografii de trupe. Sa nu vezi tu acolo pe Eddie cum sparge marmura de la cavou si vine dupa tine. Sa nu vezi cum se incordeaza bicepsu’ pe bratul lui Eric Adams. Sau cum danseaza Mama Nord linga foc. Sa nu vezi nimic, sa fie intuneric. Stiu ca unii zic ca ar fi mai bine sa se auda doar muzica, pentru ca doar ea conteaza. Probabil ca sunt aceiasi tipi care zic ca toate trupele ar trebui sa cinte in garaj si ca toti producatorii ar trebui alungati cu pietre. Dar uite ca cele mai multe trupe au vrut sa fie si vazute, au vrut ca muzica lor sa fie insotita de imagini si exista niste indivizi care se ocupa de asa ceva. Derek Riggs (Iron Maiden), Phil Lawvere (Kreator), Pushead (Metallica), Edward J. Repka (Death, Megadeth, Sanctuary, Possessed, Venom), Hugh Syme (Rush, Queensryche, Dream Theater), Mark Wilkinson (Judas Priest, Marillion), Andreas Marshall (Blind Guardian, Hammerfall), Kristian Wahlin (Bathory, Dissection, Lake of Tears, Morgana Lefay, Therion, Tiamat), Travis Smith (Psychotic Waltz, Katatonia, Nevermore, Opeth, Soilwork) - e doar o lista de nume care nu va spun nimic, dar imaginile pe care le-au creat le cunoasteti, cu siguranta, pentru ca sunt legate inseparabil de albume care au facut istorie. Si cita lume sta sa se gindeasca, atunci cind admira o coperta de disc, ca, in majoritatea cazurilor, trupa nu are nici un merit la realizarea ei? Si nu e vorba numai de coperti, ci de tot ceea ce reprezinta imaginea unei trupe, asa cum intra in constiinta fanilor metalului. E un subiect care nu a mai fost prezentat pe siteul nostru pina acum, asa ca am zis ca aceasta stare de fapt trebuie sa inceteze. Ia sa vedem, noi nu avem pe scena noastra, oameni care se ocupa cu asa ceva? Ba da, imediat mi-au venit in minte Costin "13" Chioreanu si Florin "Floppy" Chereji. Primul care a raspuns intrebarilor noastre a fost Florin, si, desi la inceput era cam nesigur in legatura cu relevanta activitatii lui pentru subiectul nostru, rock si metal, pina la urma s-a dovedit ca era doar prea modest. Toate imaginile care ilustreaza interviul sunt realizate de Florin Chereji, mai putin cele de la Quick Quiz.

Metalfan: Salut si bun venit la Metalfan. Ce parere ai despre siteul nostru?
Florin: Mi-e greu sa imi exprim o parere despre site-ul Metalfan, sunt un cititor mai mult sau mai putin constant inca de la lansarea de acum 5 ani. Consider ca ramane si acum unul din cele mai importante site-uri de profil de la noi, dar in acelasi timp a devenit un pic invechit si asta se simte la numarul de vizitatori, si mai ales la activitatea de pe forum. Cred ca e timpul pentru un “refresh”, unele schimbari in structura si nu numai...

 

Afis Lake of Tears, 2006

 

Metalfan: Interviul e axat pe activitatea ta de grafician rock si metal, sa zicem asa, spune-mi ce faci tu mai exact si pentru cine?
Florin: Ti-am spus de la inceput ca nu stiu cat de potrivit e interviul tinand cont ca nu am in spate foarte multe lucrari strict in domeniul rock/metal. Am inceput cu afise, de fapt primul la care tin a fost chiar pentru voi la primul concert Lake of Tears, destul de multe pentru prietenii mei de la Hatework si am mai facut pentru trupe de la noi (Negura Bunget, Luna Amara, Byron). Cu Byron am incercat si o colaborare pentru artwork-ul albumului de debut si website insa Dan nu a fost multumit de propunerile mele. Prin 2005 am lucrat si cu o trupa din Los Angeles, Sanction. Seamana cu Nickleback ca stil, chiar daca ei o tot tineau in sus cu Tool si A Perfect Circle. A fost o colaborare misto, am facut de la logo si afise la artwork pentru album si website.
In momentul de fata ma ocup de cam tot ce tine de imagine pentru Luna Amara si din vara trecuta am facut pentru Negura Bunget niste tricouri, noul myspace si un nou site. Acesta din urma e practic gata de ceva timp dar lansarea a fost amanta din cauza problemelor lor interne. Am mai facut si ceva fotografii promo pentru Loudrage, Necrovile si pentru primul videoclip Grimus (http://www.vimeo.com/3468494). Mai sunt ceva colaborari cu trupe de la noi, cum ar fi Alternativ Quartet, dar in faza incipienta. De la noi as vrea sa lucrez cat mai mult cu Grimus, Kumm, Urma, The :Egocentrics (o excelenta trupa de stoner/psychedelic) si de ce nu si ceva mai mainstream.

 

 

Metalfan: Cum a inceput totul? Cind ti-ai descoperit pasiunea pentru fotografie si design? Stiu ca ai studiat fotografia, asta e pregatirea ta de baza?
Florin: “Totul” a inceput in liceu cand am inceput sa caut alternative la facultatea de informatica; studiam mate info si dupa nici un an mi-am dat seama ca nu vreau sa continui profilul real si la facultate. Alegerea sectiei Foto-Video-PCI de la UAD Cluj pe care am absolvit-o anul trecut a venit destul de natural dupa aceea, nu aveam prea multe variante.

Metalfan: Esti specializat pe design pentru trupe de rock sau o faci doar ca un hobby?
Florin: In nici un caz nu sunt specializat pe design pentru trupe, dar nu e nici tocmai un hobby. E o parte din munca mea, mica din punct de vedere financiar dar destul de importanta pentru mine personal. Sper ca pe viitor sa fie cat mai multe proiecte de gen, satisfactiile pot fi foarte mari.

 

 

Metalfan: Ai inceput sa asculti rock/metal inainte sa lucrezi cu imaginile sau invers? Cum s-a intimplat sa le combini pe amindoua?
Florin: Pasiunea pentru muzica a venit un pic mai repede, dar nu cu mult. Le combin cand am ocazia pentru ca am multi prieteni prin trupele de la noi si deoarece muzica e o excelenta sursa de inspiratie pentru vizual si invers, cele doua domenii se dezvoilta simbiotic.

Metalfan: Ce artisti grafici (pictori, fotografi, desenatori, etc), din aria rock/metal sau nu, in viata sau nu, te-au influentat?
Florin: La inceput Dan F. Spataru (www.encoil.ro) a fost influenta principala si de fapt ramane una importanta. Prin activitatea lui a ridicat cateva trupe din Timisoara la un nivel care din punctul meu de vedere nu a prea fost egalat in tara nici in ziua de azi. Sunt sigur ca lansarea celor de la Negura Bunget in strainatate a fost facilitata de colaborarea cu el.
In momentul de fata dintre cei specializati pe rock/metal consider fratii Don si Ryan Clark (membrii Demonhunter) sunt cei mai buni. Au un portofoliu (www.invisiblecreature.com) foarte variat, se descurca cu o gramada de stiluri si vin tot timpul cu idei proaspete si curajoase. Imi place foarte mult ce lucreaza si Seth (care e si solistul Septic Flesh), sa zicem Travis Smith care e cunoscut pentru colaborarile cu Opeth, Katatonia, Anathema, Devin Townsend etc, dar care are si multe lucrari foarte proaste sau Niklas Sundin (chitarisul Dark Tranquillity). Din afara “scenei”in momentul de fata imi plac Erwin Olaf, Jan Saudek, Gustav Klimt si multi multi altii.

 

Luna Amara (2008)

 

Metalfan: Care sunt lucrarile tale de care te simti cel mai mindru?
Florin: Pai daca ne limitam la lucrari pentru trupe cred ca de site-ul Luna Amara (www.luna-amara.ro) sunt cel mai multumit. Daca vom continua sa colaboram si pentru urmatorul album probabil voi incerca sa dezvolt ce e pe acolo, cred ca se potriveste cu directia pieselor mai agresive pe care urmeaza sa le inregistreze. Sunt si cateva afise de care sunt destul de mandru, cum ar fi chiar cel pentru Lake of Tears sau cel pentru concertul Klimt1918 din Cluj-Napoca. De cele doua sunt legat si sentimental, adica cu primul am inceput si Klimt1918 e una din trupele mele de suflet, plus ca am si organizat concertul respectiv.

Metalfan: Care este crezul tau artistic, sa zicem asa, ce mesaj vrei tu sa transmiti lumii prin imagini? Sau nu te iei chiar asa de in serios?
Florin: Nu am ajuns inca acolo.

 

 

Metalfan: Cum decurge, de obicei o colaborare cu o trupa sau cu un organizator de concerte, ti se impune un anumit concept, sunt discutii, parlamentari? Tii la ideile tale, sau esti dispus sa faci compromisuri?
Florin: Depinde bineinteles de la caz la caz. Unii vin cu ideile lor care trebuie executate mai mult sua mai putin inginereste, altii imi dau libertate totala. De obicei e undeva intre cele doua variante, adica sunt discutii, uneori mai multe alteori mai putine. In general tin la ideile mele cand sunt sigur pe ele, cand simt ca sunt potrivite si mai ales daca nu mi se ofera alternative mai bune.

Metalfan: Cam cit dureaza, sa zicem, sa faci un afis sau coperta de disc? Care sunt etapele unei astfel de munci?
Florin: Variaza foarte mult de la caz la caz, in functie de inspiratie, pretentii si cat sunt de ocupat. De exemplu artwork de album am facut in 3 zile pentru cei de la Sanction iar pentru Luna Amara a durat mult mai mult pentru ca s-au tot schimbat variabile si m-am si simtit cumva mai aproape de proiect asa ca mai orice idee parea proasta.

 

Loudrage

 

Metalfan: Ti se pare o treaba grea, asta pe care o faci tu?
Florin: Ca in mai orice domeniu sunt multe etape. Poti incepe destul de usor dar de la un anumit nivel treaba “se impute”. E un domeniu foarte dinamic si paradoxal cred ca asta e unul aspectele care o fac foarte interesanta si in acelasi timp foarte dificila. Concurenta e foarte mare, globalizarea ne afecteaza enorm, atat cu bune cat si cu rele, totul e intr-o continua schimbare si linia dintre mediocru si excelent e tot mai greu de determinat.

Metalfan: Ca sa iei o lucrare, sa zicem, afis/coperta de disc, trebuie sa iti placa muzica?
Florin: Nu neaparat; ajuta, dar nu e nici pe departe necesar. Bineinteles, daca nu imi place muzica sunt mai putin deschis la compromisuri, atat la nivel financiar cat si artistic.

Necrovile

 

 

Metalfan: Ce fel de "scule" folosesti? Prezinta-ne echipamentul tau.
Florin: Nu am mare branza. Un SLR Canon (350D) pe care il fixez pe un trepied solid marca FanCier si folosesc aproape exclusiv o lentila cu focala fixa de 50mm. Principala scula e PC-ul la care mai nou am “atasat” si o tableta grafica Wacom Intuos cu care deocamdata mazgalesc.

Mai stii si alti graficieni care lucreaza in segmentul asta, la noi? Ce parere ai despre felul in care lucreaza ei?
Florin: Pai in momentul de fata pe partea de metal cea mai bogata activitate o are Costin Chioreanu. Acesta e diferit de mine in sensul ca el deseneaza mai mult, are mult mai multa experienta in arta traditionala, eu am mult mai multa pe partea de web. In plus Costin e mult mai “metal” decat mine. Cum e si normal imi plac unele proiecte facute de el, altele mai putin. Mai demult a fost Dan F. Spataru de care am amintit si mai sus. El s-a mutat de cativa ani in Noua Zeelanda, dar chiar si asa consider ca ramane etalon pentru Romania in ceea ce priveste grafica pentru trupe (nu doar rock/metal).

Afis Sear Bliss, 2008 

 

Metalfan: Cum ti se pare ca stau lucrurile pe scena noastra de rock, in privinta prezentarii grafice? Vezi progrese, arata mai bine ca acum 5 ani?
Florin: Depinde cum analizezi situatia. In termeni absoluti da, nivelul mediu e undeva mai sus decat acum 5 ani in primul rand pentru ca din punct de vedere tehnic a devenit mai facil sa ai niste fotografii decente, un site cat de cat si asa mai departe. Insa realizari cu adevarat notabile sunt putine, as aminti Monolith de la IPR si Om de la Negura Bunget. Costin  a contribuit si el destul de mult la ridicarea mediei, mai ales prin colaborarile sustinute cu Avatar si Satanochio. Dar marea majoritate a trupelor, nu numai cele rock, au si in ziua de azi o imagine pe nicaieri. Pe scurt, la capitolul imagine de trupa ca si in cazul calitatii muzicii in sine, comparat cu ce se intampla afara, nu s-a schimbat mare branza.
Faza e ca oameni capabili exista, chiar multi. Principalele probleme sunt lipsa de comunicare, de colaborari intre cei care fac imagine si cei care fac muzica (sau managerii acestora) si de multe ori lipsa banilor. Inteleg ca unele trupe nu isi permit sa plateasca pentru niste materiale realizate profi, dar sunt multe care pur si simplu nu inteleg importanta laturii vizuale. De fapt cred ca cel mai nasol e cand exista un buget generos dar din diverse motive fie se lucreaza cu persoane nepotrivite fie se impun idei sau chiar directii vizuale complet gresite ca sa nu zic proaste sau kitschoase.

Tricouri Negura Bunget

 

 

Metalfan: Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat?
Florin: In afara de site-ul Negura si un redesign pentru Hatework (sper ca va iesi cel mai misto site de promoter de la noi) alte proiecte legate de muzica nu prea am “in desfasurare”. Doar discutii, discutii si iar discutii.

Metalfan: Ce sfat ai pentru un tinar grafician?
Florin: Nu am destula experienta pentru a da sfaturi, pana la urma si eu sunt un tanar designer/grafician. Doar as recomanda oricui, indiferent de domeniul de activitate, sa lucreze mai mult decat mine.

Metalfan: Multumim pentru timpul acordat, mult succes in continuare!
Florin: Mersi si eu pentru interes. Cred ca a venit un pic cam devreme interviul asta, nu am in spate o activitate destul de bogata pentru a fi dat ca exemplu, dar sper ca lumea va gasi ceva interesant in raspunsurile de mai sus (si de ce nu, si cele de mai jos, hehe).  Multa bafta si voua cu site-ul.

www.lomographik.ro

http://flickr.com/photos/florin_chereji/

 

 


Quick Quiz

 


Cea mai buna coperta

Nu vreau sa dau exemple “clasice” de genul Pink Floyd – Wish You Were Here asa ca am sa aleg 3 coperti recente, de fapt intamplarea face ca toate albumele au iesit in 2007.

Arcade FireNeon Bible
EditorsAn End Has A Start
Interpol – Our Love to Admire

 

 

Cea mai buna bautura

Vin rosu (Merlot, Pinot Noir, Syrah), Martini si bere, dar nu toate odata.

 

 

Cel mai bun logo

Logo-urile trupelor se schimba tot timpul deci e greu de zis.
Totusi, ar fi Tool, Moonspell de pe la Darkness & Hope incoace si unul pe care pana acum vreo 2-3 ani mi se parea oribil, cel de la My Dying Bride.

Fernando Ribeiro (Moonspell) by Florin Chereji

 

 

 

Cel mai urit album pe care l-ai ascultat vreodata

Nu stiu copertile tuturor albumelor pe care le-am ascultat, pot sa fac un top dintre cele pe care le am in original...

RA – Geniu Pustiu
Mazzy Star – So tonight that I might see
Bethlehem - Schatten aus der Alexander Welt

 

 

Trupa cu cea mai buna imagine


The Knife


 

Tool

 

Justice

 

 

Trupa anului 2008

Nu ma incumet sa fac astfel de topuri, pot spune 3 trupe care am inceput sa le ascult anul trecut si imi plac la nebunie...

IAMX
The National
Spleen United

 

 

Cel mai fotogenic rockstar

Marylin Manson, Dee Snider si mai ales Abbath

Autor: Klawz
   June 09, 2009  | 6 Comentarii  | 7072 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Florin Chereji: doctorul de imagine

  • Abbath :)) ce misto!

    1. Posted by Elena | 03 Iulie 2009 14:08
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri