interviuri rock

Insomnium - Swedish death metal made in Finland

Insomnium - Swedish death metal made in Finland
TRUPE : Insomnium

Ce au in comun un chirurg, un doctorand in ecologie, un student in istoria culturii si un cercetator in domeniul tehnologiei mediului? In cazul de fata, lucrul care ii uneste poarta numele Insomnium - o trupa finlandeza relativ tanara, care incearca sa isi construiasca un sound propriu, pe o poteca batatorita insa de altii. Cum grupul a deschis in septembrie 2006 un nou capitol in istoria sa, prin lansarea celui mai noi album de studio, Above The Weeping World, am considerat ca ar fi interesant sa aflam mai multe amanunte chiar de la sursa. Interlocutorul meu a fost chitaristul Ville Friman.


Metalfan: Salut Ville! Ce mai face Insomium? Din cate stiu, va aflati in mijlocul unui turneu european.
Ville Friman:Suntem bine, multumim. Da, suntem in turneu cu trupa si mai exact intr-un autocar care se indreapta spre Barcelona. Impartim autocarul cu cei de la Keep of Kalessin si vreau sa spun ca e o placere sa calatorim impreuna. Pana acum concertele au fost bune, iar publicul a fost numeros, desi noi suntem trupa de deschidere. Asa ca ne place sa concertam si e chiar minunat sa fim in sfarsit in turneu!

Metalfan: De ce ati ales sa va numiti trupa Insomnium? Are cumva legatura cu orasul vostru natal Joensuu, descris in biografia trupei ca un loc  adormit?
Ville Friman: Numele Insomnium este de origine latina si are doua intelesuri: cosmar si insomnie. Am ales acest nume cand am inregistrat primul nostru demo. Cred ca semnificatia titulaturii se potriveste la fix cu starea noastra de spirit in muzica si cu toate ca e greu de pronuntat, iar multi nu reusesc sa il scrie corect, suna totusi foarte cool!

Metalfan: Doar doua demo-uri autofinantate au fost suficiente ca cei de la Candlelight Records sa va propuna un contract. Ati fost norocosi sau acele demo-uri erau cu adevarat impresionante?
Ville Friman:Ei bine, cred ca ambele. Am fost norocosi si am fost in locul potrivit la momentul potrivit, dar sigur ca si materialele au fost bune. Cu toate ca nu as numi demourile impresionante [rade]. De fapt am trimis demouri la toate companiile si Candlelight a fost singura casa de discuri rezonabila care s-a aratat interesata de noi.

Metalfan: Pe albumul vostru precedent, Since the Day It All Came Down, se puteau detecta o multime de influente Opeth, in special pe secventele acustice ale discului, dar si cateva influente Dark Tranquillity. Sunt aceste doua trupe unele din sursele voastre majore de inspiratie?
Ville Friman:Da, cred ca cele doua trupe au o influenta majora atat pentru mine, cat si pentru colegii mei. Dar nu as spune ca cele doua trupe sunt si singura sursa importanta de inspiratie. Metallica, Sepultura, Megadeth sunt trupele care ne-au atras la inceput catre metal. Astazi insa este foarte greu sa identific ce ma influenteaza pentru ca ascult atat de multe trupe si mai multe genuri diferite de muzica.


Metalfan: Noul vostru album, intitulat Above The Weeping World, tocmai a fost lansat in Europa. L-am ascultat si am descoperit ca este un disc destul de divers, cu un sunet bogat, o combinatie mai subtila de melodie si agresivitate decat pe precedentele voastre albume. Care ar fi in opinia ta principalele diferente intre Since the Day It All Came Down si noul album?
Ville Friman: Multumesc pentru aprecieri, sunt de acord cu tine ca noul album este un pachet cu adevarat divers. Principala diferenta intre albume consta in faptul ca noul disc este cu siguranta  mai agresiv, mai rapid si mai puternnic. Cred ca pe Since am experimentat o multime de chestii noi, iar  acum avem parti de puzzle care se potrivesc mai bine impreuna.


Metalfan: Sunt cumva povestile celor doua albume legate in vreun fel? Adica, mai intai a venit ziua cand totul s-a prabusit si acum intreaga lume distrusa plange…
Ville Friman:Nu, nu exista. Dar sigur ca ascultatorul poate sa isi formeze propria opinie asupra acestor albume. Si intr-adevar, ambele albume sunt un fel de coloana sonora pentru Ziua judecatii de apoi [rade]

 
Metalfan: Imagineaza-ti ca ar trebui sa descrii muzica ta unei persoane care nu a mai ascultat Insomnium pana acum. Ce i-ai putea spune acestei persoane astfel incat sa o convingi sa asculte noul vostru album?
Ville Friman: I-as spune sa isi fixeze bine pe urechi castile, sa deschida bookletul si sa se concentreeze asupra albumului.  Garantat, la un moment dat va simti ceva fiori…

 


Metalfan: Productia albumului Above the Weeping World este foarte buna. Da-mi mai multe detalii despre sesiunea de inregistrari, cum ati reusit sa obtineti un sound atat de bun?

Ville Friman: Multumirile principale pentru sunet trebuie adresate lui Samu Oittinen, care a inregistrat si mixat albumul in studioul Fantom.  De data aceasta am benefeciat de un echipment bun in studio si am reusit sa obtinem sunetele pe care ni le doream. Secretul sunetulor de chitara consta in - [aici recunosc ca am intrat putin in ceata si pentru a nu denatura intelesul spuselor sale am sa las propozitia netradusa, n.red] - a split signal between Framus cobra and Single rectifier head  boosted with Ibanez tube screamer.

 
Metalfan: Din punct de vedere al versurilor, albumul este infleuntat de autori precum Friedrich Hölderlin, Francis William Bourdillon si Edgar Allan Poe. Va place opera acestor scriitori sau i-ati ales tocmai pentru ca aveati nevoie de o atmosfera intunecata si apasatoare care sa se potriveasca muzicii?
Ville Friman: Da, operele lor contin ceva ce noi apreciem mult si credem ca se potrivesc bine cu muzica noastra.E ca si cum atunci cand citesti ceva iti imaginezi ce tip de muzica ai nevoie pentru a completa sentimentul pe care ti l-a inspirat poemul.
 

Metalfan: Ce astepti de la noul album? Cum au fost pana acum reactiile din media?
Ville Friman: Reactiile presei au fost cu adevarat bune si speram sa devenim putin mai faimosi prin intermediul acestui album. De asemenea vom merge mult in turnee si vom face toate eforturile pentru a aduce cu adevarat muzica oamenilor. Am avut in Finlanda pre-vanzari destul de bune si cred ca vom patrunde in topuri probabil cel mult in top ten, asta in cel mai bun caz. Credem ca in sfarsit marea roata [a sortii? – n.red] s-a miscat si pentru noi, macar putin.

 
Metalfan: Va considerati o trupa de death metal melodic? Ar fi corect sa aplicam eticheta de Gothenburg metal sunetului vostru?
Ville Friman: Ei bine, daca trebuie sa alegi un gen in care sa te incluzi, cred ca stilul death metal melodic este cel care ni se potriveste cel mai bine. Cred insa ca avem sound-ul nostru distinct si avem elemente finlandeze in muzica noastra, ceea ce este diferit de soundul Gothenburg. Dar astea sunt doar definitii si muzica va vorbi intotdeauna de la sine.

 
Metalfan: Care sunt in prezent trupele tale favorite? Ce albume te-au impresionat in ultima vreme?
Ville Friman:Cred ca Killswitch Engage si Sigur ros se numara printre trupele care m-au impresionat cel mai mult in ultima perioada. Dar ascult in prezent foarte multa muzica si imi plac diverse albume, chiar daca nu ma influenteaza atat de mult. In plus, muzica poate fi cu adevarat buna si placuta, chiar daca nu are originalitatea si inventivitatea pe care o au albumele cu adevarat speciale. Atata timp cat muzica e buna, nu ma intereseaza cine e originalul si care sunt clonele.

 
Metalfan: Ai putea sa ii descrii in cateva cuvinte pe membrii trupei? Ce fel de persoane sunt? Aveti toti slujbe in alte domenii de activitate decat muzica?
Ville Friman: Da, dincolo de trupa, toti lucram sau studiem. Eu lucrez la Universitatea din Helsinki si imi fac doctoratul in ecologie. Ville Vanni este medic si lucreaza in prezent in spital unde se specializeaza pentru a deveni chirurg. Markus Hirvonen studiaza tehnologia mediului, iar Niilo Sevänen istoria culturii, pe langa faptul ca lucreaza la Universitate. Toti avem personalitati distincte, dar cred ca asta este tocmai motivul principal pentru care lucram atat de bine impreuna ca trupa.


Metalfan: Aveti in discografie doar trei albume de studio, asa ca presupun ca este inca prea devreme sa discutam despre un DVD Insomnium. Sau poate ca nu?
Ville Friman: Da, ai dreptate, nu am luat inca in discutie o asemenea varianta. Sa speram ca vom avea in viitor posibilitatea sa inregistram un DVD, dar cred ca nu a venit inca timpul.


Metalfan: Multumesc pentru interviu, ultimele cuvinte iti apartin…
Ville Friman: Multumesc si eu. Daca va intereseaza Insomnium, intrati pe siteul nostru, ascultati samplere si cumparati-ne CD-urile [rade]

 

Quick quiz Ville Friman:

Mikael Akerfeldt sau  Mikael Stanne?
- Ambii sunt buni, dar daca ar fi sa aleg il prefer pe Mikael Akerfeldt
Vodca Finlandia sau Absolut?
- Ambele :)
In studio sau pe scena?
- Pe scena!
Vara insorita si fierbinte sau iarna intunecoasa si friguroasa?
- Niciuna dintre ele, aleg toamna si primavara
Treaz sau dormind?
- Treaz, sunt atat de multe lucruri de facut in lume. Dar desigur, trebuie sa dormim din cand in cand

Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: Insomnium

   October 10, 2006  | 0 Comentarii  | 7676 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Insomnium - Swedish death metal made in Finland

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri