interviuri rock

Interviu Revolting Breed

Interviu Revolting Breed
TRUPE : Revolting Breed

Revolting Breed este o trupa originara din Patras, Grecia, ce a luat nastere in anul 2004. Grecii presteaza o combinatie reusita de Metal suedez, influentele din partea unor trupe precum At the Gates sau The Haunted fiind prezente din plin, si de Metal american, Machine Head,  Lamb of God sau Metallica fiind unele dintre trupele care marcheaza sound-ul lor. Andrew, solistul vocal Revolting Breed a avut amabilitatea de a vorbi in exclusivitate pentru Metalfan.

 


Hellhammer_x09: Salut! Inainte de toate, te rog spune-ne o scurta istorie Revolting Breed...
Andrew: Salut Hellhammer_x09, si multe multumiri tie si webzine-ului Metalfan pentru sansa oferita de a spune cateva cuvinte despre trupa noastra! Revolting Breed a luat nastere in anul 2004 in Patras, Grecia, iar in urmatorii doi ani, trupa a luat parte la cateva concerte de club din Grecia. In luna mai a anului 2006 am produs si inregistrat primul nostru album de studio, „Rise Against”, care ulterior a fost mixat si masterizat de catre Andy Classen in Stage One Studios din Germania, acest material auto produs este disponibil de la inceputul anului 2007.  De cand a fost lansat „Rise Against” am sustinut cateva concerte aici in Patras si in intreaga Grecie pana acum. Dar prioritatea noastra din acest moment este munca in studio si pre-productia noilor noastre piese care deja iau forma si inregistrarile celui de al doilea album al nostru care vor incepe in ultimele luni ale anului 2008.

Hellhammer_x09: Cum ai descrie albumul Rise Against oamenilor care inca nu l-au ascultat?
Andrew: „Rise Against” este cu siguranta un album de metal agresiv, bazat pe „New Wave of Swedish Death Metal”, trupe precum The Haunted, At the Gates etc etc, mixat cu influente metalice americane precum Machine Head, Lamb of God etc etc... Cred ca cel mai bun termen de a ne referi la albumul nostru ar fi thrashcore pentru ca el combina elemente metalice clasice, thrashy,  parti de tobe Hardcore precum d-beat-uri, breakdown-uri, toate acestea combinate cu riff-uri melodice si voci agresive.

Hellhammer_x09: Cum se faca ca, chiar daca sunteti din Grecia, sunetul vostru este undeva intre scena suedeza si cea americana, care sunt influentele voastre?
Andrew: Este exact combinatia care influenteaza in principal sunetul Revolting Breed, cred ca raspunsul precedent a acoperit si aceasta intrebare.

Hellhammer_x09: De ce ati decis sa autoproduceti acest album? Urmariti in viitor sa semnati un contract cu o casa de discuri?
Andrew: Aceasta decizie a fost luata cu mult timp inainte sa inceapa inregistrarile. Am dorit ca acest album sa fie construit si distribuit oamenilor doar prin eforturile noastre financiare si prin distributia noastra non profit, prin mijloace precum internet, mail, distro-uri, din mana in mana si, desigur, la concertele noastre. Sa spunem doar ca la aceea vreme, intr-un mod simplu, nu am simtit ca ar fi  bine ca albumul nostru sa fie privit ca un „produs” al unei case de discuri si nici nu am dorit ca nimeni sa traga foloase financiare de pe urma acestuia, de aici se si explica pretul „scazut” al acestuia de doar 5 euro.

 

 

Hellhammer_x09: Care sunt reactiile lumii cu privire la Revolting Breed? Metalistii, media metalica...?
Andrew: Inca de la lansarea albumului nostru „Rise Against”, reactiile oamenilor au fost covarsitor de bune si mai mult decat pozitive! Primim multe mesaje in fiecare zi de la oameni din intreaga lume care ne spun sa continuam treaba buna pe care o facem si alte chestii, si de asemenea multi oameni doresc sa ne vada „live” in multe parti de pe planeta… ceea ce ne da speranta si este bine venit pentru noi si am dori sa le multumim tuturor acestor oameni pentru suportul lor. Am primit de asemenea un numar destul de mare de critici bune din partea mediei metalice si a webzine-urilor aici in Grecia, Europa si in intreaga lume.

Hellhammer_x09: Ii este greu unei trupe sa reuseasca pe scena metalica din Grecia?
Andrew: Nu as spune ca "a supravietui" ca trupa Metal in Grecia este dificil. In orice caz este o competitie pozitiva intre trupele care sunt de mult timp sau care s-au ridicat in ultimii ani (in toate genurile, incluzandu-l si pe al  nostru), suntem de parere ca daca o trupa persevereaza si crede in idealurile ei, poate face al naibii de multe lucruri bune aici in Grecia.

Hellhammer_x09: Sa ne intoarcem la albumul vostru de debut, „Rise Against”, unde a fost inregistrat?
Andrew: Inregistrarile, precum si procedurile de editare de sunet, au fost realizate in totalitate de catre noi in timpul lunilor de vara ale anului 2006, aici, in orasul nostru natal, Patras, in Grecia. Apoi in timpul iernii '06 - '07 (mai exact primele luni din 2007), albumul nostru a fost mixat si masterizat de catre Andy Classen la Stage One Studios (Germania) si a fost gata cateva saptamani mai tarziu, incluzand aici si artwork-ul.

Hellhammer_x09: Ce ne poti spune despre versuri? Care sunt temele tale preferate? Le preferi pe cele fanteziste sau cele care au legatura cu realitatea?
Andrew: Ei bine, nu as spune ca sunt deloc de natura fantezista... ci mai degraba sunt versuri de natura sociala, punctand problemele cu care omul modern si societatea se confrunta in viata de zi cu zi. Probleme precum sacrificarea unor valori ca morala si demnitatea pentru profit financiar si beneficii sociale, hipnoza mass-mediei si altele de aceasta natura.

Hellhammer_x09: Unii metalisti sunt de parere ca daca o trupa nu poarta pantaloni de piele, tepi si tricouri negre, este o trupa comerciala. Care este parerea ta despre astfel de oameni?
Andrew: Ei bine, ce as putea spune... cred ca fiecare om are propriul lui mod de a gandi... oricum cred ca este un mod de gandire destul de ingust sa judeci muzica unei trupe sau nivelul de comercialitate al acesteia dupa un astfel de criteriu stupid si ridicol! Da... este atat de stupid!

Hellhammer_x09: Ce stii despre Romania? Despre trupele de Metal/Hardcore de aici?
Andrew: Adevarul este ca nu stiu foarte multe despre Romania sau despre trupele romanesti... dar mi-ar placea sa avem oportunitatea de a intra in contact cu trupe de acolo sau chiar sa venim sa sustinem niste concerte cu acestea sau viceversa!

 

 

Hellhammer_x09: Ar fi vreo sansa sa va vedem aici in viitorul apropiat?
Andrew: Chiar daca viata noastra de zi cu zi este plina de obligatii precum „serviciu”si pentru unii membri si probleme de natura financiara, speram sa va vizitam intr-o buna zi in viitorul apropiat!

Hellhammer_x09: Care crezi ca este cheia succesului pentru o trupa? Inainte de toate, cantati pentru public sau pentru voi?
Andrew: Asta-i o intrebare vicleana... Principiul nostru de baza este sa cantam muzica asa cum vrem, fara a ne gandi la reactiile celor de afara atunci cand compunem sau inregistram. Cel putin asta este ceea ce conteaza referitor la cuvantul „personalitate” in muzica unei trupe, potrivit opiniei noastre.

Hellhammer_x09: Care a fost albumul, trupa si concertul favorit din anul ce tocmai a trecut?
Andrew: Potrivit gusturilor mele, albumul favorit din anul ce a trecut (in ceea ce priveste trupele grecesti), ar fi Inveracity – „Extermination of Millions, iar concertul favorit ar fi cel al trupei Metallica din Atena din luna Iulie, a fost oarecum socant pentru noi in multe privinte... din moment ce suntem mari fani Metallica.

Hellhammer_x09: Iti multumesc pentru interviu! In final ai dori sa le transmiti ceva metalistilor din Romania?
Andrew: Iti multumesc inca o data Hellhammer_x09 pentru oportunitatea de a realiza acest interviu, si le multumim tuturor fanilor si sustinatorilor nostri romani! Cu siguranta asteptam sa va vedem in curand la un concert! Stay real!

Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Revolting Breed

   February 19, 2008  | 1 Comentarii  | 7213 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Interviu Revolting Breed

  • cheers Hellhammer_x09 for the interview and support!

    1. Posted by john | 19 Februarie 2008 23:04
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri