interviuri rock

Interviu Stefan Hertrich (SpiRitual)

Interviu Stefan Hertrich (SpiRitual)
TRUPE : SpiRitual

Cu siguranta multi dintre voi au ascultat macar un singur album Darkseed. Liderul grupului, Stefan Hertrich a vrut insa sa  exploreze si alte teritorii muzicale, astfel incat a creat de-a lungul timpului mai multe proiecte, care abordeaza un stil diferit decat metalul gotic in care se incadreaza Darkseed.  Ultimul dintre aceste proiecte poarta numele SpiRitual, iar primul sau album (mai degraba un EP extins) Pulse, poate fi vazut ca o mica bijuterie muzicala. Este de fapt si principalul motiv pentru care l-am rugat pe Stefan sa raspunda intrebarilor mele.

 

Metalfan: Salut Stefan si bine ai venit in paginile Metalfan. Ce mai faci, te bucuri de primavara?
Stefan: Salut Dagos si salut Romania! Sunt bine, multumesc, ma bucur intr-adevar de primavara (am avut ierni grele in sudul Germaniei, iar in acest an a fost cu adevarat urat, a fost zapada pana la finalul lunii aprilie). Exista intotdeauna o perioada a anului cand am multa energie pentru compus, iar primele raze de soare imi fac mereu creativitatea sa “explodeze”.


Metalfan: Nu cum multa vreme in urma ai lansat albumul “Pulse” ( cronica ), prima incarnare muzicala a noului tau proiect, SpiRitual. Spune-mi mai intai de ce ai ales sa iti numesti proiectul SpiRitual? Oare pentru ca muzica are o latura spirituala si o dimensiune ritualistica?
Stefan: Mi-am dorit un nume care sa poata fi usor de retinut iar SpiRitual este un nume de acest gen [rade]. Nu exista un inteles special in spatele lui, el vrea doar sa sugereze ca sunt o persoana interesata de teme spirituale, si la fel sunt multi dintre prietenii si muzicienii care au luat parte la acest proiect. Jocul de cuvinte cu acel “R” de la mijlocul numelui prin care se creaza cuvantul ritual nu are nici o semnificatie speciala pentru mine. Inseamna mai degraba ca a fi spiritual NU implica necesitatea unor ritualuri sau a unor biserici.

 


Stefan Hertrich


 

Metalfan: Exista multe asemanari intre “Pulse” si albumul “Betray My Secrets” al proiectului cu acelasi nume. Care a fost motivul principal pentru care ai decis sa formezi SpiRitual in loc sa fi facut din “Pulse” cel de-al doilea album Betray My Secrets?
Stefan: Da, ai dreptate Dragos, suna asemanator cu Betray My Secrets, care a fost un proiect al meu in 1999 si de altfel primul CD de metal care a combinat muzica etnica cu metal-ul greu. Am facut un singur album in colaborare cu prietenul meu foarte bun Christian Bystron, din trupa nemteasca Megahertz, dar datorita faptului ca Christian a fost foarte ocupat cu Megahertz in ultimii ani (sunt foarte faimosi in Germania si ii este imposibil sa se concentreze pe o a doua trupa) nu am compus niciodata un al doilea album. Dar in 2005 pur si simplu am simtit nevoia sa continui aceasta mixtura de metal si etno si astfel s-a nascut SpiRitual. Am ales un nou nume pentru ca fara Christian nu poate exista Betray My Secrets. Acest proiect a fost o colaborare perfecta intre doi muzicieni si iata de ce Betray My Secrets nu poate exista doar ca proiect solo. Pana la urma Christian oricum a luat parte la inregistrarea lui SpiRitual [rade] pentru ca i-au placut intr-atat piesele incat nu s-a putut abtine sa nu cante cateva solo-uri.


Metalfan: SpirRitual abordeaza o combinatie interesanta de metal si muzica etnica, un stil destul de greu de catalogat. Cum am putea clasifica ceea ce canta SpiRitual?

Stefan: Eu ii spun foarte simplu etno-metal sau new age metal [rade]. Nu am nici o problema daca oamenii incadreaza muzica intr-un anumit gen. Nu am inteles niciodata de ce unele trupe urasc acest lucru [rade]

 
Metalfan: CD-ul "Pulse" nu contine numai componenta muzicala, ci include de asemenea un text bogat in idei, cat si elemente vizuale, ceea ce face din aceasta realizare una complexa si fascinanta. Crezi ca sectiunea multimedia ofera ascultatorului o mai buna imersiune in universul SpiRitual?
Stefan: Multumesc pentru aprecieri. Da, cu siguranta “Pulse” este unul din putinele CD-uri de pe piata muzicala care nu ofera doar un concept muzical si liric, dar care intareste acest concept prin materiale filosofice si esoterice, scrise de mine si de un alt prieten de-al meu, faimosul scriitor Christian Rätsch. Mai mult, CD-ul contine de asemenea un videoclip, realizat de studio-ul rusesc Deviant Creations, de altfel si membrii acestei echipe fiind persoane cu o pronuntata latura spirituala!

Metalfan: Este “Pulse” un album conceptual? Care este tema principala care uneste piesele?
Stefan: Pulse nu are ceea ce s-ar putea numi o tema principala, spre exemplu o anumita credinta de factura religioasa, este mai degraba un album care isi propune sa creeze o anumita stare: “gandeste si traieste pozitiv chiar daca esti fan gotic sau un metalhead!”. Aceste lucruri nu se exclud reciproc. A fi o persoana gotica sau un metalhead care gandeste pozitiv poate reprezenta un aspect foarte constructiv al personalitatii! Despre acest lucru este vorba pe album: gandeste pozitiv cand te confrunti cu infrangeri. Este important sa percepti situatiile dificile ca provocari, si nu ca lucruri inspaimantatoare, etc.


Metalfan: Am observat atat la nivelul muzical, dar si la cel liric al albumului ideea de dualism. Sunt contrastele importante pentru tine? Gandesti doar in termeni opusi ca bine-rau, pozitiv-negativ, etc.? Nu crezi ca uneori suntem trebuie sa alegem o cale de mijloc?
Stefan: Ei bine, aceste contraste sunt lucrurile care ne ghideaza in viata, dar o persoana matura si cu experienta este de obicei satisfacuta de calea de mijloc. Dar ca sa apreciezi la justa valoare aceasta “plictisitoare” cale de mijloc trebuie sa experimentezi mai intai ambele extreme, atat lucrurile euforice, cat si cele aflate la polul opus. Pana cand te saturi de ele si constati ca nu iti aduc pacea sufleteasca necesara si nu te duc nicaieri in viata, ci te fac doar sa ramai la acelasi nivel tot timpul. Asa ca, intr-adevar, sa alegi calea de mijloc ar trebui sa reprezinte scopul final. Cu cat esti mai tanar, cu atat esti mai afectat din punct de vedere emotional de aceste extreme. Pe masura ce imbatranesti, le privesti cu o anumita relaxare.

 



Metalfan: De ce ai inregistrat doar 6 piese pentru acest EP? De fapt, aceasta este singura mea nemultumire cu privire la “Pulse”, este prea scurt!

Stefan: Hehe, ma bucur ca este singura ta nemultumire. Ei bine, este un EP, si pentru un asemenea format 35 minute inseamna de fapt destul de mult. Si trebuie sa iti marturiesc ca a fost cu adevarat dificil sa inregistrez si aceste 35 de minute. Un album intreg nu ar fi fost posibil, am fost extenuat dupa ce am terminat munca la “Pulse”. Este intr-adevar o durata stupida, prea lunga pentru un EP, prea scurta pentru un album. Ultima piesa, Nowhereness,  a fost compusa cand eram deja in ultimele stadii ale procesului de inregistrare. Dar brusc am avut un “puseu” de creativitate si am fost astfel nevoit sa compun aceasta piesa.  Este prima oara cand mi s-a intamplat asa ceva, de obicei sunt fericit cand cosmarul se termina si nu mai scriu material nou in timp ce ma aflu in studio.


Metalfan: Sustii  ca indoielile si temerile sunt cei mai rai dusmani ai oamenilor (cel putin asa reiese din textul inclus pe CD-ul “Pulse”). Cum poti argumenta o asemenea pozitie? Crezi ca putem gasi pe “Pulse” solutia pentru a lupta cu aceste temeri?
Stefan: Nu as spune ca “Pulse” poate schimba un om, dar cel putin poate spune ascultatorului “hei, exista un muzician care crede ca  o abordare pozitiva face ca viata noastra sa devina si mai pozitiva, are cu siguranta un motiv pentru care sustine asa ceva, macar pentru faptul ca este un om batran” [rade]. Si daca ascultatorul intelege, ar putea deveni interesat de acest subiect si ar putea incerca sa afle mai multe despre el.  Indoielile si temerile sunt obstacolele cele mai importante in viata. A suferi o infrangere este doar o experienta de viata, asa ca din acest punct de vedere nu este totusi o infrangere, ci un lucru bun! Nu sunt singurul care sustine asa ceva, cititi carti ale psihologilor, ale persoanelor religioase, toti spun acelasi lucru. Cred ca este esential in viata sa traiesti avand aceste cunostinte! Imagineaza-ti ca ai doua optiuni. Nu sti ce cale sa alegi, pentru ca nu sti care este cea buna. Cei mai multi oameni se tem si raman pe aceeasi pozitie fara sa aleaga nici una din cai. Sigur, pot evita o infrangere, dar nu avanseaza in viata! Multi scriitori ne sfatuiesc sa alegem pur si simplu una din cai si sa o urmam.  Iar daca aceasta decizie se dovedeste a fi cea gresita, stii care era calea cea buna.  Si data viitoare cand vei avea posibilitatea de a alege vei stii sa alegi drumul care trebuie!


Metalfan: Videoclipul piesei “Pulse”, inclus in sectiunea multimedia a CD-ului este o experienta vizuala interesanta. Da-ne te rog mai multe detalii despre scenariu, echipa care a lucrat la el, locul unde a fost filmat.
Stefan: Videoclipul a fost realizat cu un buget foarte mic, dar cu mult devotament. Intreaga echipa a fost foarte entuziasmata de noul proiect si au fost de acord imediat sa lucreze la clip. Nu a fost reteta clasica - un muzician vrea un videoclip si angajeaza o echipa. Mi-au spus:”trimite-ne piesele, din care vom alege compozitia care ne place cel mai mult si apoi vom face videoclipul". Fara sa le dau nici o instructiune ei au creat clipul plecand de la energia care le-a transmis-o piesa si cred ca se poate observa acest lucru. Nu este doar un simplu videoclip ci o mica opera de arta, realizata de prietenii mei rusi de la Deviant Creations. Filmarile au avut loc in Rusia si a fost foarte frig! Vreau sa ii multumesc inca o data  Dashei [personajul feminin central al clipului – n.red] pentru zilele grele pe care le-a trait in timpul filmarilor

 


Yana Veva - voce

Metalfan: Cred ca “Pulse” este o realizare multiculturala, deoarece in procesul creativ al albumului au fost implicati o multime de muzicieni din toata lumea. Te rog sa ii descri pe fiecare in parte si sa imi spui cum ai reusit sa ii convingi sa lucreze la acest album, stiind ca locuiesc in diferite parti ale globului.
Stefan: Mai intai, este vorba de bunul meu prieten, profesorul Christian Raetsch, un foarte cunoscut scriitor (pasionat de spiritualitate, samanism, plante, etc.) care e de asemenea un fan Betray My Secrets de mai multi ani de zile. Am lucrat deja impreuna la un album etnic (Shiva in Exile) in 2004 si acum a fost momentul sa lucram la un album de metal. El a contribuit cu materialul etnic (spre exemplu l-a inregistrat pe samanul columbian Kajuyali Tsamani cantand la flaut, dar a captat si sunete din timpul ploii in padure, etc.). De asemenea a scris si textul pentru sectiunea multimedia. La baterie a fost Maurizio Guolo, care este un tobosar excelent din orasul meu natal, Munchen si care canta de altfel alaturi de mine in Darkseed.
CD-ul a fost inregistrat si mixat in studio-ul lui Tommy Herrmann (chitarist in Darkseed), Helion Studios, iar partile vocale feminine apartin lui Gaby Koss (ex-Harggard) si Yanei Veva (Theodor Bastard). In timp ce vocea lui Gaby a fost inregistrata direct in studio-ul Helion, vocea Yanei a fost inregistrata in Rusia si am comunicat prin intermediul internetului. Chitaristii germani Rene Berthiaume (Equilibrium), Markus Glanz (Koyaanisqatsy) si Christian Bystron (Megaherz, Betray My Secrets) s-au ocupat de solo-ruile de pe album in propriile studio-uri si am comunicat via internet (desi locuiesc doar la 10 minute de Christian, hehe). Trebuie sa il mentionez si pe Konstantin Viktorov, un grafician rus, care a realizat fantasticul website (www.spi-ritual.com) dar si designul booklet-ului si care adesea mi-a dat sfaturi utile in timpul procesului compozitional. Motivul pentru care toti au muncit la acest proiect este dragostea lor pentru muzica. Din nefericire aceasta dragoste dispare cand este vorba de partea care implica afaceri (distribuitori, case de discuri, etc.) si de aceea am decis sa vand CD-ul numai prin intermeddiul website-ului. Cred ca am gasit totusi o companie cu idealuri asa ca o lansare oficiala va fi anuntata in curand.

 


Gaby Koss - voce


Metalfan: Este greu sa compui un asemenea gen de muzica? Cu alte cuvinte, cat de dificil este sa gasesti echilibrul ideal intre furia metalului si latura soft ale muzicii etnice?
Stefan: De fapt este foarte usor, pentru ca am stiut cum trebuie sa sune, inainte sa compun macar o nota. Si desigur am capatat multa experienta in trecut cu proiectele Betray My Secrets si Shiva in Exile. Este pur si simplu “coltul  meu”, sa amestec metal si etno, imi place la nebunie sa fac asta [rade]. Motivul pentru care a fost atat de obositor se datoreaza faptului ca a trebuit sa fac totul singur, sa am singur grija de fiecare aspect, productie, muzicieni, imprimare, organizarea website-ului, coperta, etc.  A fost o viziune si am realizat-o 100%, ceea ce ma face extrem de fericit. Acum sper doar ca albumul va avea un succes mai mare dupa ce va fi lansat oficial, candva in luna august (casa de discuri va fi anuntata curand). Ah, cred ca nu avem inca un distribuitor in Romania asa ca daca exista acolo o casa de discuri care doreste sa lanseze ceva cu adevarat nebunesc sa imi scrie, hehe: stefan@spi-ritual.com


Metalfan: Unde l-ai intalnit pe profesorul Christian Rätsch? Care a fost contributia sa la albumul Pulse?

Stefan: Prima data cand m-a contactat a fost cred in anul 2000, printr-o scrisoare. Mi-a spus ca ii place foarte mult Betray My Secrets si ca doreste sa scrie despre proiect intr-una din cartile sale. Cateva luni mai tarziu ne-am intalnit personal si am devenit prieteni foarte buni, chiar daca nu ne vedem sau telefonam foarte des. Ne respectam reciproc foarte mult, dar desigur eu sunt cel care ii admira munca cel mai mult. A scris nenumarate carti si este atat de inteligent, dar totusi plin de emotii! Calatoreste mult, si uneori inregistreaza samani si sunete ale naturii, pe care ulterior eu le folosesc in muzica mea. Am acum cateva inregistrari cu samani perfecte pentru un CD trance, dar, ei bine, nu stiu daca sa ma implic in asa ceva (metalistii ma vor omori, haha)

 


Stefan Hertrich si Christian Rätsch


Metalfan: Dupa cum ai amintit si tu mai inainte, esti de asemenea implicat intr-un proiect etnic, intitulat Shiva in Exile. Care sunt principalele diferente dintre aceasta trupa si SpiRitual?
Stefan: Din punct de vedere muzical, Shiva in Exile are multe in comun cu SpiRitual, dar fara chitari si vocile tipice pentru metal. Ar putea fi comparata cu o combinatie dintre Dead Can Dance, coloana sonora a filmului The Crow plus armoniile mele tipice. Shiva in Exile a castigat premiul Just Plain Folks Music Award la categoria cel mai bun album new age al anului 2004 si am fost foarte mandru, pentru ca acest album este o realizare underground, cu un buget foarte mic. Mi-a demonstrat ca mai exista momente cand conteaza muzica si nu relatiile sau banii.


Metalfan: Stefan, esti implicat in numeroase proiecte muzicale. De unde provine necesitatea de a fi parte a atator trupe? Crezi ca nu iti poti exprima creativitatea, sa zicem, doar prin Darkseed?

Stefan: Exista atat de multe aspecte muzicale diferite, care genereaza o stare de spirit melancolica, de aceea provocarea mea in toti acesti ani a fost de a descoperi aceste componente si de a le adauga muzicii mele. Cele mai multe dintre ele sunt elemente etnice si nu s-ar fi potrivit in muzica Darkseed, pentru ca Darkseed trebuie sa fie o trupa de metal gotic obisnuita, fara insa ca acest lucru sa fie cumva unul negativ!! Foarte multi sunt pasionati de acest gen muzical, dar eu pur si simplu am nevoie si de alte “culori muzicale”. In fiecare an sunt perioade in care trebuie sa creez melanjul de muzica etnica si metal, dar si perioade cand nu doresc sa compun metal deloc, si dupa aceea pur si simplu trebuie sa fac un nou album Darkseed, pentru ca simt ca este momentul.


Metalfan: Albumele Darkseed, "Astral Adventures" si "Ultimate Darkness" au fost ambele discuri foarte reusite, si ai avut feedback pozitiv atat de la presa cat si de la fani. De fapt, Ultimate Darkness a fost inclus in top 20 Metalfan pe anul 2005. Au fost insa vanzarile la fel de bune ca si feedback-ul?

Stefan: Ma surprinde putin ceea ce spui, pentru ca personal consider ca "Astral Adventures" nu este chiar unul din cele mai reusite albume Darkseed, haha.  Imi place cel mai mult "Ultimate Darkness", ultimul nostru CD. Imi plac insa si versurile pe care le-am scris pentru albumul Astral Adventures, au atins multi oameni si acesta este un lucru bun! Vanzarile au fost ok, nici bune, nici rele. In zilele noastre este un adevarat succes daca vinzi cateva mii de CD-uri (un fan care crede ca cele mai multe trupe castiga bani din vazari se inseala profund, este doar un hobby pentru cele mai multe trupe). Multumesc pentru aprecieri, in special pentru Astrat Adventures. In cazul in care vom canta in Romania intr-o buna zi ma voi gandi sa adaug la playlist cateva piese de pe acest album (ca tot a venit vorba, intentionam sa plecam intr-un turneu est-european in 2007, dar nu a fost deocamdata confirmat nimic)


Metalfan: Cum vezi viitorul trupei Darkseed? Este aceasta trupa in topul prioritatilor tale pentru anul 2006? Pe ce alte proiecte te vei concentra in acest an?

Stefan: In prima parte a acestui an nu am compus prea mult, doar cateva experimente, dar in iunie-iulie cu siguranta voi scrie cu intensitate material nou. Colegii mei din Darkseed s-au apucat  sa adune idei brute pentru urmatorul album, iar eu am deja conturat conceptul liric si grafic. Dincolo de asta poate ca voi face un alt album Shiva in Exile (care va fi mai gotic decat precedentul) dar nu sunt inca sigur de nimic. Cu certitudine insa noul album Dakseed va fi compus in acest an!


Metalfan: Traim in era download-ului. Crezi ca pirateria ar putea insemna sfarsitul multor trupe? Cum privesti activitatea de a compune muzica in epoca noastra? Percepi muzica doar ca o forma de arta, de a transmite oamenilor un mesaj sau ca o modalitate de a-ti spori veniturile, sau poate ca o combinatie intre ele?

Stefan: Cred ca de indata ce CD-urile vor disparea, iar muzica va fi consumata doar in forme digitale, ma voi opri din compus. Nu vad nici un motiv pentru care as crea o masa de date digitale. Pentru un muzician este minunat sa poti tine propriul CD in mana si pentru mine personal este o motivatie extraordinara gandul ca voi tine in mana viitorul album. Download-ul, poate suna patetic, ruineaza intr-adevar piata muzicala si in multe cazuri a facut-o deja. Cu greu mai poate trai astazi un muzician doar din muzica, toti au slujbe, si mai devreme sau mai tarziu aceasta activitate dubla (slujba si muzica) devine prea obositoare si se ajunge la destramarea trupelor. Asadar, iata cum evolueaza in zilele noastre muzica. Eu pot face in continuare muzica pentru ca am foarte multe proiecte diferite si nu ma concentrez atat de mult pe concerte (care implica foarte mult timp) si pentru ca am propriul studio. Dar iarasi, este o situatie cu care trebuie sa ne obisnuim, si care nu se va schimba in bine [rade]. Sunt trei ratiuni pentru care compun muzica, ideal ar fi ca toate trei sa poata fi indeplinite: arta, mesaj, venit. Primele doua exista deja. Mesajul este foarte important pentru ca nu este nimic mai satisfacator decat sa primesti e-mailuri de la persoane tinere care iti spun:” la naiba, CD-urile tale m-au ajutat foarte mult in perioadele dificile”. Este ceva care face uitate toate problemele legate de download pe care le-am discutat mai inainte.


Metalfan: Cred ca ai observat ca in ultima vreme mitologia scandinava reprezinta o sursa majora de inspiratie pentru toate tipurile de manifestari culturale – de la muzica la filme si la jocurile pe computer. De ce crezi ca oamenii sunt atrasi atat de mult de cultura arhaica nordica?

Stefan: Hmm, asta este o intrebare buna. Presupun ca oamenii sunt atat de atrasi pentru ca aceasta lume mitica ne ofera ceva ce nu mai avem astazi. O lume care este “in regula”, cu toata natura intacta si toate lucrurile originale, o lume care nu este falsa si construita din plastic si din sentimente sau ganduri de plastic. Cred ca pe masura ce lumea noastra devine mai complicata si mai tehnicizata, cu atat mai mult tanjim dupa lucrurile simple. Miscarea new age/etno implica acelasi lucru: a simti nevoia pentru culturi simple, care sunt atat de bogate, pentru ca sunt atat de simple!


Metalfan: Ca tot am discutat de influente, se pare ca in universul muzical "Pulse" un rol important l-a avut cultura orientala. De ce esti atat de atras de cultura din Orientul Apropiat?

Stefan: Instrumentele orientale suna atat de gotic! Spre exemplu, flautul armean duduk este un instrument care transmite o tristete coplesitoare, mult mai profunda decat o vioara sau o chitara. Sunetul si modul oriental in care folosesti acest instrument este foarte gotic! Inceputul piesei Nahash este cantat cu acest flaut.


Metalfan: Crezi ca muzica poate schimba felul de a fi al unei persoane?
Stefan: Cred ca da, dar nu se intampla prea des. De obicei muzica este ca un prieten, il ia pe ascultator de mana si il trece prin momentele bune sau rele ale vietii. In zilele noastre nu mai suntem atat de deschisi, adesea ne ascundem sentimentele si purtam o masca, dar chiar si cea mai introvertita persoana  isi deschide sufletul muzicii pe care o asculta!


Stefan Hertrich

 

Metalfan: Te consideri o persoana spirituala? Ce inseamna spiritualitatea pentru tine?
Stefan: Din moment ce imi ascult din ce in ce mai mult vocea interioara, intuitia si inima, as putea spune ca sunt o persoana spirituala. Dar mi-ar lua prea mult sa descriu in detaliu acum. Nu am atins inca punctul in care sa pot spune ca mi-am definitivat 100% viziunea asupra lumii (in special lumea mea interioara) si atata timp cat “calatoresc” inca este prea devreme sa comunic rezultatele, hehe.


Metalfan: Ce imi poti spune despre religie, esti cumva o persoana religioasa?
Stefan: Diferenta dintre a fi o fiinta religioasa si una spirituala consta in faptul ca religia are nevoie de o forma concreta pentru a exprima credinta (o biserica, o organizatie, poate un lider) in timp ce spiritualitatea este un mod de a percepe lucrurile care provin din interior. Poti citi spre exemplu Biblia pentru a intelege cum functioneaza lumea sau poti merge 100 de ore in padure pentru a invata acelasi lucru fara a  face ceva, doar observand natura in tacere. Nici una din cele doua posibilitati nu este cea finala, sau cea obisnuita, fiecare trebuie sa gaseasca pentru sine calea care i se potriveste cel mai bine. Isus a fost o persoana gnostica si spirituala, dar multi oameni au apreciat ce a spus si a facut, citind Biblia si acceptand o anumita religie, este iarasi o cale ok! Este un punct unde religia si spiritualitatea devin unul si acelasi lucru. Avem exemplul lui Isus care, fiind o personalitate profund "spirituala" si ale carei idei au fost puse intr-o carte si raspandite in lume, a dat nastere unei religii. Totusi crestinismul nu il reprezinta perfect pe Isus asa cum ar trebui reprezentat, asta este opinia mea personala.


Metalfan: Ce fel de muzica asculta Stefan Hertrich in 2006? Ce albume de metal te-au impresionat in ultima vreme?
Stefan: De obicei imi plac anumite piese si nu albume intregi. Hmm.. zilele acestea am ascultat piese Hocico, VNV Nation, SpiRitual [ rade], Schiller/Heppner, Charon, coloana sonora a filmului Black Hawk Down, dar si o piesa Slipknot, haha.


Metalfan: Iti multumesc foarte mult pentru timpul acordat acestui interviu. Ultimele cuvinte iti apartin
Stefan: Multumesc pentru interviu si eu, este primul interviu SpiRitual acordat in Romania si sper sa nu fie si ultimul! Sper sa ne vedem curand cu ocazia unui concert, poate cu Darkseed in 2007.

Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: SpiRitual

   June 06, 2006  | 2 Comentarii  | 16009 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Interviu Stefan Hertrich (SpiRitual)

  • Am si eu o intrebare asa mai pe scurt... ce e de ras cand pronuntati Slipknot? :-? totusi corey talor este mult peste voi ... ( nu ma refer la MetalFan ci la trupa spiritual)

    1. Posted by octav | 12 Iulie 2007 19:02
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri