interviuri rock

Interviu Tumulus

Interviu Tumulus
TRUPE : Tumulus

 

Datorita faptului ca cei de la Tumulus nu aveau decat vagi cunostinte de limba engleza a fost destul de dificil sa facem un interviu cu ei, din fericire insa, cu ajutorul unui cunoscator al limbii ruse (multumim Tzugu!) am reusit sa aflam cateva detalii despre activitatea acestei inedite trupe:

Din ce zona geografica sunt Tumulus? Si-a pus amprenta asupra muzicii voastre locatia geografica?

Locuim in zona de nord a Rusiei, la 360 de km nord de Moscova. Faptul ca ne-am nascut si am trait intr-un orasel din nord ne-a determinat intr-o mare masura sa cantam aceasta muzica depresiva.

Tumulus canta un melanj de metal cu folclor, de ce ati ales stilul acesta?

Suntem fani ai culturii slave, dar in acelasi timp iubim si muzica heavy si am ales sa facem metal dar in spiritul slav, cu puternice influente din muzica traditionala rusa.

Voi cantati si in alte trupe, Tumulus e doar un proiect sau e o trupa ?

Noi am mai cantat si in alte trupe, dar in acest moment pentru noi conteaza doar Tumulus, ne concentram exclusiv pe acest grup.

Exista un mesaj in spatele muzicii voastre? Are cumva o natura mistica, oculta?

Noi nu suntem un grup religios, doar reflectam dorintele poporului nostru si al oamenilor care traiesc in cultura slava. Nu avem nici un fel de mesaj mistic, daca vrei, suntem o oglinda a culturii slave intr-o maniera moderna.

Ce impact are la voi muzica pe care o cantati? Aveti succes?

Noi cantam din 1997 stilul asta folk metal, deja sunt unii care incearca sa ne imite dar noi am castigat simpatia publicului din tara noastra datorita faptului ca am pastrat acest stil inca de acum 8 ani. Noi exploatam foarte mult folclorul rus, alte trupe cum sunt In Extremo sau Subway To Sally chiar daca practica pagan/folk metal se bazeaza pe alt gen de folclor.

Date fiind aceste conditii ce va propuneti cu trupa, vreti sa va adresati doar spatiului est-european sau vreti sa patrundeti si in vest, sa semnati un contract cu o casa de acolo?

Peste 2 zile plecam in Bulgaria, iar la anul ne propunem sa cantam in toata Europa, deci da, suntem deschisi si catre vest si ne-ar interesa o colaborare cu o casa de discuri de acolo.

Crezi ca alte tari, in care nu se vorbeste limba rusa, oameni pot pricepe ce vreti voi sa transmiteti? Oare limba nu este un impediment?

Intai ne orientam catre tarile slave, am cantat in Bulgaria, in fosta Iugoslavie si am fost foarte bine primiti, dar chiar si in tari in care oamenii nu au priceput limba, muzica noastra a placut foarte mult, nu am avut nici o problema.

Cum vi s-a parut publicul din seara asta?

Nu ne asteptam la ceva extraordinar, dar ne-a placut foarte mult reactia romanilor, pacat ca nu au fost mai multi spectatori in seara asta.

Exista diferente intre trupele din Moscova si trupele din “provincie”?

Da, trupele din Moscova patrund foarte repede, pe cand celelalte au nevoie de mult timp sa se afirme, este mult mai greu pentru noi.

Rusia are foarte multi poeti deosebiti, de geniu. V-ati inspirat cumva in versurile voastre din opera unui sau mai multor scriitori rusi?

Nu ne-am propus in mod special sa ne inspiram din versurile acestor poeti, dar avem unele piese in care se regasesc influentele unor scriitori din anii ’50-60, niste poeti populari in perioada comunista rusa, dar mai putin cunoscuti in afara granitelor tarii.

Exista trupe din metalul extern sau rus care v-au influentat?

Amorphis, The Gathering, perioada viking a clubului Bathory, The 3rd And The Mortal, Dream Theater, Fates Warning, cateva trupe rusesti de folk, Aria (un fel de Iron Maiden al Rusiei) sunt printre grupurile care ne-au influentat de-a lungul timpului.

Ce bautura va place mai mult: vinul , berea sau vodca?

Ne plac toate foarte mult, nu avem preferinte, toate sunt foarte bune.

Ce doresti sa le transmiti cititorilor Metalfan?

Sa asculte muzica nordului, sa nu se lase influentati de ce e la moda si toate trupele de rock sa tina tare de cultura nationala, toti trebuie sa ne respectam propria cultura. Multumim pentru interviu si pentru sprijin.

Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: Tumulus

   May 28, 2004  | 0 Comentarii  | 4305 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Interviu Tumulus

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri