TRISTANIA - Ashes

Dupa plecarea lui Morten Veland la sfarsitul anului 2000, Tristania a intrat intr-un con de umbra, al treilea album al trupei: World of Glass, nefiind la fel de bine apreciat de public ca si Beyond The Veil, album ce le-a adus notorietate norvegienilor.

Iata ca la 4 ani de la World of Glass, apare si Ashes, cuprinzand pasaje black, simfonice, atmosferice, intr-un cuvant un album de metal de cea mai buna calitate. Inspiratia nu i-a ocolit pe cei sapte trupeti, reusind sa compuna cateva piese foarte bune: Equilibrium , Shadowman . Totul este construit pe antiteza dintre vocea diafana a lui Kjetil si cele doua voci barbatesti, una grava, foarte calda si una plina de nerv, agresiva pana la extrem.

Albumul este foarte bine produs, fiecare instrument se aude ca la carte, clar, facand posibila mixtura de stiluri si influente pe care Tristania isi construieste fiecare piesa. Inca de la inceput m-a impresionat in mod placut vocea "clean": Osten Bergoy. Excelent pusa in valoare, cu un timbru foarte bun, grav, perfecta pentru atmosfera Tristania.

Albumul mi se pare putin mai agresiv ca precedentele, dar asta poate si datorita productiei si a schimbarii vocii dure, Kjetil Ingebrethsen fiind un vocalist cu un timbru foarte puternic. Piesele variaza ca si intensitate, de la tempouri lente la cele foarte in viteza, de la simfonic rock la black metal. Toate melodiile sunt foarte atmosferice, acest fiind principalul atu al albumului: chitari acustice combinate cu voci curate; tipete isterice cu rifuri intunecate.

Piesa care mi-a atras cel mai mult atentia este The Wretched , cu atmosfera si rifuri absolut dementiale, fiindu-mi extrem de greu sa o incadrez intr-un stil anume. Combinatie de influente punk cu vocalize black, peste tot plutind o atmosfera de azil de nebuni.

SkyDancer Nota: 8