CHILDREN OF BODOM - Blooddrunk

A fi sau a nu fi... reciclare? Nici deloc, dar nici complet, parca undeva la mijloc. Strategia cu plasarea Hellhounds on My Trail a fost cat se poate de inspirata, pentru ca atrage atentia din prima; din pacate atentia incepe sa se piarda pe Blooddrunk (revenind pe final, ce-i drept), apoi pe LoBodomy. One Day You Will Cry creste tempoul, dar nu si ineditul, abia Smile Pretty for the Devil m-a facut sa spun „Hai, totusi nu este un album rau!”. Si chiar nu este, avand niste riff-uri demente, solo-uri ametitoare, tobe rapide, vocea de neconfundat si foarte capabila si clape cat sa umple sunetul, iar Tie My Rope este un exemplu foarte bun pentru toate cele enumerate, probabil printre cele mai bune de pe disc. Done with Everything, Die for Nothing revine in categoria „Bah, pe asta parca am mai auzit-o!”, de remarcat insa frumosul solo din apropierea finalului. Banned from Heaven, de altfel prima piesa auzita pe myspace-ul lor, este genul pe care ai recunoaste-o din prima ca le apartine si-n plus o si retii, avand pasaje foarte groovy si asa, un pic, comerciale. Roadkill se intoarce la viteza, dar mi-a parut mai degraba mult zgomot pentru nimic decat altceva – din nou, pana la solo-ul de pe final, foarte bun.

Ca sentiment de ansamblu, Children of Bodom mi-a servit-o cam una calda, una rece, pentru ca in momentul in care imi venea sa las albumul aparea ceva de ziceam „oau”, iar cand sa-l pun in rama imi trantea cate-un deja vu, deja connu. Mai conteaza acum si din punctul cui de vedere privesti: un fan cu asteptari mari nu cred sa vada in albumul de fata mai mult decat o completare a colectiei, un iubitor de death melodic ce nu a mai ascultat Children of Bodom o sa-l considere un album excelent, iar altcineva o sa spuna ca suna bine, dar nu-i transmite prea multe.

(+) piese bine lucrate, parti de chitara excelente, fragmente memorabile
(-) same ol’ COB, over and over and over again

Mad Nota: 7.5