UNSUN - Clinic for Dolls

Papusile familiei Stefanovici

Ce face omul dupa ce a cintat 10 ani intr-o trupa cult pe scena death metal europeana? Daca trupa se cheama Vader si omul, Mauser, atunci el zice: ia sa iau eu o vocalista blonda cu decolteu generos, adica  pe nevasta-mea, si s-o ard pe atmosferic/alternative/progressive/gothic metal sau cum dracu i-o mai zice! Deoarece familia este celula societatii si nicaieri nu e mai bine ca acasa. Dar, ca sa nu sune prea mult a Sirenia sau Delain, sa iau un basist de black/death din Vesania si un tobar de progresiv din Indukti. Si sa vin, deci cu niste riffuri cit de cit decente, dublate de clape electro, peste ele Aya sa puie linii vocale de pop si Heinrich cu Vaaver sa semene apoi confuzie in populatie cu sectia ritmica pe care o baga pe dedesubt. Strasnic plan!

Nu stiu daca descrierea se poate aplica si primului disc Unsun, dar Clinic for Dolls nu suna rau deloc. Si chiar daca, analizata la rece, muzica lor pare facuta dupa reteta, piesele degaja, totusi, o atmosfera aparte personala, pe atit de stranie pe cit ar trebui sa fie stabilimentul desemnat de titlu (clinica pentru papusi). In plus, executiile basului si tobelor impiedica discul sa alunece iremediabil inspre banalitate, unde chitara si vocea il indreapta uneori.

Problema e ca se abuzeaza de o formula care se nu tine la tavaleala trei sferturi de ora. Dupa trei piese entuziasmante am senzatia ca albumul cade intr-o lincezeala care isi atinge virful pe The Last Tear - o piesa lirica, dar banala, (ar fi putut sta fara probleme pe ultimul Britney Spears sau Christina Aguilera). Imediat trupa tresare cu Home si reuseste, apoi, cea mai sofisticata interpretare de pe disc cu I Ceased, ca sa incheie in forta cu Why.

Totusi, nu e destula diversitate, diferentele de ritm dintre piese nu sunt notabile si nici suficiente (cu exceptia amintitei The Last Tear) ca sa le individualizeze, interventiile solistice ale lui Mauser ramin, si ele, pina la urma neremarcabile, desi sunt cel putin decente. Si cum refrenele salvatoare nu se arata milostive decit cu jumatate dintre piese, celelorlalte nu le mai ramine nimic cu care sa impotriveasca uitarii si degetului meu care apasa pe butonul "next".

Deci planul lui Mauser nu e deloc rau si afacerea de familie chiar functioneaza, doar ca nu pe termen lung. Ar mai trebui mesterit un pic la el, sau daca nu, atunci barem facut eforturi pentru a asigura favoarea muzei responsabile cu melodiile de neuitat, pe durata unui album intreg.

Klawz Nota: 8.5