Dupa debutul din 2003, cu …And Time Begins care i-a catalogat drept trupa de death metal brutal, Decrepit Birth revine intr-o noua formula cu un album super-tehnic si infuzat de melodie. Formula noua care poate fi auzita pe disc aminteste oarecum de povestea primului album Necrophagist: albumul a fost inregistrat in 3 persoane, Sotelo care este creierul trupei inregistrand ambele chitari si basul; Dan Eggers si Joel Horner, ambii colegi cu KC Howard la Odius Mortem au fost cooptati ulterior pentru turnee. Comparatia cu Necrophagist poate continua cu stilul practicat de Decrepit Birth pe Diminishing Between Worlds, si anume death metal tehnic ca la carte and beyond. Prin urmare, principalele ingrediente ale acestui album sunt cele specifice death metalului tehnic – chitari care dialogheaza in contrapunct, armonii duble, solo-uri percutante si succesiuni acrobatice de riffuri, un bas care isi face simtita prezenta din plin, urmand adesea o linie independenta, un growl sanatos dar citet in acelasi timp si, in sfarsit, ingeniozitatea tobelor cu schimbarile de ritm si gaselnitele tehnice specifice, KC Howard - un tobar tanar, dar extrem de talentat, tehnic si precis - fiind la randul sau gaselnita care a desavarsit formula formatiei lui Sotelo. In general, trupelor care practica acest stil li se reproseaza lipsa de feeling, incarcatura prea mare de elemente tehnice care uneori capata aparentele lipsei de structura si duce la o betie de acrobatii instrumentale individuale greu de conceput intr-un produs unitar. Nu este insa si cazul celui de-al doilea album al californienilor. Pe Diminishing Between Worlds acrobatiile amintite si ruperile de ritm omniprezente sunt ansamblate inteligent, rezultatul fiind 11 piese solide, coerente, ceva mai putin jazz-y si cu mai putine interludii de chitara rece decat ne-au obisnuit alte nume cu rezonanta ale genului, precum Necrophagist sau Spawn of Possession. Doua din cele 11 piese sunt instrumentale – The Enigmatic Form (o bijuterie de piesa, la turatie redusa in comparatie cu restul albumului) si The Morpheus Oracle, care are sub 1 minut si indeplineste si rolul de outro, introdusa asimetric, avand in vedere ca albumul debuteaza ex abrupto si in forta cu The Living Doorway, fara vreun pasaj introductiv. Asa cum rezulta si din titlurile pieselor, tematica versurilor este una ezoterica sustinuta excelent de instrumentatie, efectele de chitara (si pe alocuri insertiile de clape, piesele instrumentale fiind exemplul cel mai evident) fiind in primul rand responsabile de atmosfera specifica care uneori m-a facut sa ma gandesc la Death. Este aproape inutil sa adaug calitatea productiei fara de care death metalul tehnic nu ar putea exista.
(+) – imbinare reusita de super-rapid, brutal si tehnic, infuzia de melodie, precizia, dialogul in contrapunct al chitarilor, dinamica chitari – bas, tobe naucitoare; Matt Sotelo si KC Howard. (-) - nimic special.
|
De fapt aduce mai degraba cu Quo Vadis decat cu Necrophagist :-).