TEXTURES - Dualism

Ajunsi la al patrulea album, cei sase olandezi se prezinta intr-o forma de invidiat, propunandu-ne un disc de zile mari. Desi in ultima vreme au intampinat cateva probleme neplacute, cei de la Textures au avut totusi puterea sa treaca peste ele, mergand chiar mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Asadar, plecarea vocalului Eric Kalsbeek a fost o lovitura destul de puternica pentru cei ramasi in trupa, dar mai ales pentru fani. Spre norocul tuturor, lui Eric i s-a gasit un inlocuitor pe masura, in persoana lui Daniel de Jongh. Ba as putea spune chiar ca este mai bun decat Eric, deoarece este mult mai melodios si mai clar in interpretare. Alaturi de Daniel a aterizat si Uri Dijk, care se ocupa cu clapele si cu sunetele aditionale, inlocuindu-l astfel cu brio pe Richard Rietdijk. Pe langa acestia, imi este imposibil sa nu ii remarc pe cei doi chitaristi, prin modul in care imbina sunetele ambelor instrumente. Acelasi lucru l-as putea spune si despre Stef Broks, care este un tobar foarte tehnic, ce se pliaza perfect cu stilul muzical propus de Textures. Totusi, nu ma inteleg prea bine cu chitara bas, care nu iese foarte mult in evidenta.

Dualism ne prezinta 11 piese destul de complexe, si abordeaza acelasi gen muzical cu care baietii din Tilburg ne-au obisnuit odata cu anteriorul lor disc, in sensul ca nici de data aceasta nu lipsesc influentele Machine Head, Pantera sau Messuggah. Practic, acest album este o mixtura de progresiv, cu metalcore, death metal sau groove metal. Piesele de rezistenta, in opinia mea, sunt: Arms of the Sea, Singularity si Minor Earth, Major Skies.

Pe langa aceste trei piese, mai exista una care imi este foarte speciala din toate punctele de vedere: Reaching Home. Piesa care, spre deosebire de restul, este foarte aerisita, mult mai asezata, doar cu voce curata, fara nici un pic de growl. Cu toate ca pe youtube am vazut tot felul de afirmatii ciudate la adresa ei, cum ca semana cu Justin Bieber sau ca este prea comerciala pentru muzica propusa de ei de-a lungul acestor ani, personal nu sunt de acord cu asta, intrucat vad in ea o piesa atat de buna, incat la un moment dat chiar iti pare rau ca nu avem parte de un album intreg numai si numai cu piese in genul acesteia. Asta in ciuda faptului ca restul de 10 melodii, fac din Dualism un album de referinta pentru metalul progresiv. Ca sa fac asa o scurta comparatie, este ca si cum ai merge timp de o luna, intr-o excursie cu propria masina (una foarte buna, de care esti supermultumit), prin Europa sa zicem. La un moment dat insa, ti se da sansa sa conduci timp de o zi o masina mult mai buna si mai frumoasa, care te lasa pur si simplu cu gura cascata. Chiar daca niciodata nu vei mai avea parte de acel automobil, vei suspina o viata intreaga ori de cate ori iti vei aduce aminte de acel moment magic. Desigur, cuvantul "masina" oricand poate fi inlocuit cu "femeie" (sau cu "barbat", in functie de preferinte) fara nici un fel de problema. Cam asa vad lucrurile legat de acest disc, in raport cu Reaching Home. Ciudata asemanarea, stiu.

In alta ordine de idei, Dualism este o surpriza foarte placuta pentru acest an, mai ales ca, in ciuda tuturor asteptarilor, lui Daniel de Jongh nu i-a fost deloc greu sa il faca uitat pe Eric Kalsbeek. Pe langa acest lucru, putem spune ca odata cu acest album, cei de la Textures si-au definitivat propriul lor stil, unul, asa cum am vazut, foarte influent.

Fantotzii Nota: 9