NIGHTWISH - Endless Forms Most Beautiful

Tuomas Holopainen a vrut cică să-și boteze la un moment dat noul album „The Greatest Show on Earth”, dar a ajuns până la urmă la concluzia că acesta ar fi un titlu prea pompos. Iată ceva ce n-aș fi crezut că e posibil. Că mintea lui Tuomas poate adică să nască o astfel de idee. Cum adică prea pompos? Păi, asta e ca și cum Chris Barnes ar renunța la un titlu pe considerentul că e prea sângeros. Mă rog. Să reținem totuși de aici că, la standarde tuomasiene, Endless Forms Most Beautiful e un titlu discret. Sau reținut. Sau care dracu' o fi antonimul pomposului.
În mod normal, Endless Forms Most Beautiful ar fi trebuit să fie un LP de cotitură. Un LP care să dea naștere la controverse interminabile, unul pe care fanii să se certe până la vârsta pensionării. Căci EFMB este primul album Nightwish înregistrat fără Jukka Nevalainen (al cărui post a fost preluat – temporar sau permanent – de Kai Hahto, bateristul Wintersun / Swallow the Sun). EFMB mai este și primul album Nightwish pe care Troy Donockley apare – din cine știe ce motiv – ca membru cu drepturi depline. Că astea sunt chestii de detaliu? De acord, dar Endless Forms Most Beautiful este în plus – cum știe practic toată lumea – primul album Nightwish pe care cântă Floor Jansen, care a înlocuit-o pe Anette Olzon, care a înlocuit-o pe Tarja Turunen. Și asta nu mai e o chestiune de detaliu. Sau nu ar trebui să fie. În mod normal.
Când Tarja T. a fost schimbată cu Anette O. puteai încă să ai impresia că decizia a fost motivată și de așa-numite considerente artistice, nu doar de faptul că Tuomas nu mai încăpea pe scenă de egoul Tarjei. A existat într-adevăr o ușoară ajustare stilistică, o reorientare spre un sound puțin mai „progresiv”, puțin mai folk, puțin mai matur. Inclusiv în sensul psihologic al cuvântului. Părea la momentul acela că Tuomas s-a săturat de publicul lui țintă, format în mod preponderent din copii de 12-14 ani. Înlocuirea Anettei cu Floor ne-a dovedit însă altceva: că nu contează absolut deloc cine cântă în Nightwish. Important e să fie o femeie. Că, mnoa, așa s-a gândit pe vremuri Holopainen să revoluționeze metalul. Și acum e prea târziu pentru o schimbare radicală. Degeaba e Marco Hietala un cântăreț foarte bun, cine ar fi curios de Nightwish cu el la microfon?
Săraca Floor pare să fi fost angajată cu condiția să-și lase personalitatea la ușa studioului. Ei îi revine în plus gloria tristă de a debuta în Nightwish pe cel mai lipsit de imaginație LP al formației. Asta e, în ultimă analiză, marea problemă cu Endless Forms Most Beautiful. Căci, dincolo de faptul că reprezintă tot ce e mai rău în metalul de azi, Tuomas Holopainen e un compozitor talentat. EFMB e, cu toate acestea, un disc dureros de mediocru. Holopainen e pesemne într-o pană de idei. Probabil că așa a ajuns și Hietala să cosemneze câteva piese. Nu că ar conta. Niciuna dintre compozițiile Holopainen / Hietala nu reușește să egaleze The Islander (v. Dark Passion Play), pe care Marco a scris-o singur.
Dacă Imaginaerum avea câteva momente mai surprinzătoare (în speță Slow, Love, Slow și Storytime), pe EFMB nu există nimic care să contrasteze cu estetica de carte de colorat care stă la baza stilului Nightwish. Semi-acustica Our Decades In The Sun e cu o nuanță mai interesantă decât celelalte cântece, dar ea singură nu e suficientă pentru a salva LP-ul. În rest, chiar dacă unele piese sunt mai heavy (v. Yours is an Empty Hope) iar altele mai light (v. Edema Ruh), ele sunt toate atât de lipsite de individualitate încât e greu de spus care e mai plictisitoare. Probabil suita The Greatest Show on Earth, pentru simplul motiv că ține 24 de minute.
Nu-i nimic, următorul album Nightwish sigur va fi mai bun. Sau nu.

Gabriel Szünder Nota: 6