KIKO LOUREIRO - Fullblast
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 25.03.2009 CASA DE DISCURI: Victor Entertainment 9.0
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 8 voturi
|
Kiko Loureiro Componenta: Kiko Loureiro - chitara, pian; Felipe Andreoli - bas; Mike Terrana – tobe; Dalua - percutie |
TRACKLIST: 01. Headstrong02. Desperado03. Cutting Edge04. Excuse Me05. Se Entrega, Corisco!06. A Clairvoyance07. Corrosive Voices08. Whispering09. Outrageous10. Mundo Verde11. Pura Vida12. As It Is, Infinite |
Asa cum mi-a fost dat sa citesc zilele trecute pe numaistiuce site, "chitaristul Kiko Loureiro (Tarja) a lansat un album". Deci, cum ar veni, pe Kiko l-a facut Tarja om si pe el, ca altfel nu il mai stia nici dracu. Vedeti, asadar, ce cruda este lumea metalica si contemporana. E de ajuns ca o trupa - in cazul de fata, Angra - sa dispara 3 ani de pe fluxurile media si alta ii ia locul imediat, de parca nici n-ar fi fost. Si un mare individ, virtuoz al corzilor chitarii dar si ale sufletului, cum este Kiko, ajunge un amarit de chitarist de turneu al unei foste. Dar cei ce stiu, cunosc. Nu numai albumele lui Kiko alaturi de Angra, unul mai bun ca altul, ci si pe cele pe care le-a facut singur: No Gravity (2004), unul dintre cele mai bune albume instrumentale pe care mi-a fost dat sa le aud vreodata si Universo Inverso (2006), exact inversul primului, un album de jazz/fusion salbatic, de la care m-a durut capul, nefiind unul dintre aceia carora le place jazzul. Drept pentru care nici nu l-am mentionat. Din fericire, cu Fullblast, Kiko se intoarce spre metal, fara sa abandoneze jazzul. E un amestec asemanator celui de pe primul disc, intre metal, jazz si muzica latino, de data asta dus la perfectiune si intregit cu noi elemente. Nu atit de inspirat si emotional ca No Gravity, zic eu, dar mult mai bine compus si aranjat, atit de bine incit e o incintare sa-l lasi sa curga. Nici nu cred ca se poate mai bine. Diversitatea influentelor tine plictiseala deoparte, in timp ce maiestria cu care sunt combinate ii asigura cursivitatea. Are de toate pentru toata lumea, dar asta nu inseamna ca ce are pentru tine, pe mine o sa ma lase rece, pentru ca eu, desi prefer piesele mai atmosferice si sensibile, am fost impresionat si de momentele de maxima virtuozitate. Adica nici chiar Cutting Edge, care pare cea mai tehnica piesa, nu e sterila si lipsita de melodie, la fel cum Mundo Verde sau Pura Vida, bazate pe idei minunat de simple, sunt departe de a fi doar simple. Desi fiecare piesa "trage" intr-o anumita directie - unele spre shred metal, altele spre samba, spre muzica clasica sau spre hard rockul anilor '80 (Van Halen, Steve Vai) - toate sunt marcate de acesta permanenta intersectare de stiluri din mintea si degetele lui Kiko. Albumul asta este ilustrarea vie a sloganului aluia, parca era al Uniunii Europene sau nu stiu al cui, unitate in varietate. Deci, asa cum facea si Marty Friedman la vremea lui (anii 90), pina sa se strice, Kiko vine iar si ne da un exemplu despre cum ar trebui folosita tehnica individuala de catre un chitarist si despre cum chitaristul nu trebuie sa se lase folosit de tehnica lui individuala. Un exemplu nu chiar atit de elocvent ca primul lui album solo, dar, chiar si asa, extrem de convingator.
Klawz Nota: 9
|
kiko rulz si universo inverso e genial, ia sa vedem cum suna asta.
Superb
ba fratilor de ultimu Lacrimosa nu se scrie nika?