SENTENCED - Funeral Album

....
Funeral Spring is now
I watch you bury me down
funeral time again
longing to fly
...

Ascult albumul si nu imi vine sa cred. Cand tii la ceva foarte mult iti este extrem de greu sa te detasezi, sa devii rational si sa accepti ca totul are un sfarsit. Iata ca si pentru finlandezii de la Sentenced a venit timpul sa inchida un capitol din viata lor, capitol ce a influentat insa foarte multe persoane, printre care, o spun cu mandrie, ma aflu si eu.

Demult, acum zece ani, faceam cunostinta prima data cu cei ce isi spun "The Northernmost Killers". Amok , unul din cele mai tari albume in topul personal, m-a lovit cu o intensitate extraordinara, o muzica speciala, cu un sound aparte, o imbinare de agresivitate si melancolie, un vocal super dement si niste riffuri criminale.

Dupa plecarea lui Taneli Jarva nu credeam ca trupa va reusi in atat de scurt timp sa loveasca cu aceeasi intensitate, de data asta poate mai fin dozata. Inlocuirea lui Taneli cu Ville a dus la o maturizare si o regandire a conceptului Sentenced cum multi probabil nu se asteptau, Down fiind la randul sau un album extraordinar si extrem de bine primit de public si critici.

Iata ca incerc sa scriu o cronica a unui album din 2005 si ma trezesc depanand amintiri vechi si caracterizand albume ce au vazut "lumina matritei" de ceva vreme. Demersul meu are insa un scop bine stabilit, Funeral Album fiind un material ce imbina influentele si stilul Sentenced de la primul pana la ultimul album de studio al celor cinci exploratori ai taramurilor depresiei si melancoliei. Poate ca unii vor spune ca trupa e lipsita de inspiratie si ca trebuia sa ne scuteasca de declaratii lacrimogene si cu iz de "sentinta". Ei bine, nimic mai gresit, albumul fiind unul extraordinar, fiecare piesa avand parfumul ei, fiind executata ireprosabil (nici nu se putea altfel).

Ceea ce m-a lovit cel mai tare la prima ascultare, a fost incredibila voce a lui Ville Laihiala, parca mai puternica, mai trista si mai depresiva ca niciodata. Impresionantul (cel putin din punct de vedere fizic) frontman ataca cu aceeasi dezinvoltura pasajele melancolice cu cele guturale, reusind sa ma surprinda cu o varietate a tonalitatilor la care, sincer sa fiu, nu ma asteptam. Pentru exemplificare, Her Last 5 Minutes si Vengeance Is Mine . Nu as fi crezut ca voi asculta vreodata versuri ca ". I have dreams of hammering your skulls . " cu atata placere, incercand chiar si o timida fredonare J .

Si, daca tot vorbim de Vengeance Is Mine , cred ca oricine va asculta piesa va avea impulsul de a face ceva, orice, numai sa isi elibereze energia, pozitiva sau negativa. Un riff la mare bulan, vocea devenind si ea o a treia chitara, care roade incet incet din tine. Surprinzator corul de copii de la jumatatea piesei, cor care nu face decat sa adanceasca si mai tare senzatia de razbunare, de presiune, de frustrari eliberate in sfarsit, intr-un ultim efort.

Tematica versurilor este clasica in universul Sentenced, sinucidere, furie necontrolata, moarte, depresie, peste tot si toate asternandu-se un val de amara melancolie. Ceea ce reusesc Sentenced mai bine ca multi altii, este imbinarea dintre agresivitate si introspectie, fara a cadea in vreo extrema. Chiar daca anumite piese sunt in mod evident mult mai "sentimentale", ancorarea lor in radacinele metal ale trupei se simte, fie chiar si printr-un riff de chitara sau un solo naucitor, executat atunci cand nu te astepti ( Despair - Ridden Hearts ).

Karu este o piesa instrumentala, doar pe chitara rece, foarte depresiva, in contradictie cu energica Where Waters Fall Frozen , in cel mai pur stil North from Here. Nu cred ca exista melodie pe album care sa nu iti ramana in minte, sa nu te atraga cu ceva, de la bassul absolut fantastic, cu riffuri alerte, chitari chinuite si un ritm sustinut de pe May Today Become The Day si pana la excelenta End Of The Road , un titlu perfect ales pentru o piesa de final de cariera. Si, la sfarsit, dupa ce ai ascultat tot, nu doar o singura data, regretele te inconjoara si te intrebi daca merita sa se desparta. Chiar daca nu au vrut, desi ma indoiesc de acest lucru, Sentenced au reusit cu acest ultim strigat ceea ce multi altii se chinuie poate o cariera intreaga, un killer album ce va da o noua dimensiune metalului modern, impartit intre extremism, pop, heavy metal si tot felul de influente mai mult sau mai putin inovatoare. Beneficiind doar de "armele" clasice, chitari, bass si baterie, "The Killers" isi iau "Adio" de la scena metalica intr-un mod cat se poate de inspirat, lasand in urma lor o intrebare: "Cum ar fi aratat urmatorul album?"

As vrea sa inchei, insa ultima fraza ma obliga sa imi spun punctul de vedere. Cred ca un sfarsit mai nimerit de atat nu se putea alege, trupetii au declarat ca nu se vor reforma niciodata, ca nu adera la moda despartirilor si impacarilor de dragul fanilor, banilor sau/si producatorilor. Pe langa asta, Funeral Album e tot ceea ce si-ar fi putut cineva dori de la ei, iar un viitor album mai slab cotat nu ar fi facut decat sa strice impresia sublima a acestei ultime realizari.

Inca ceva si termin. Nu stiu voi ce senzatii ati trait, dar eu cand am ascultat prima data Consider us dead si ale sale versuri: ".raise the gun take aim and shoot me ." mi l-am imaginat pe Ville gata sa se sinucida cu zambetul pe buze si un licar de nebunie in privire.

SkyDancer Nota: 9.5