MORGANA LEFAY - Grand Materia

In urma cu ceva timp citeam intr-o revista de specialitate un interviu realizat cu cei de la Tad Morose. Spre final, intr-una dintre intrebari, vine vorba despre compatriotii suedezilor si anume despre cei de la Morgana Lefay. Raspunsul, pe care il citez intr-o maniera absolut aproximativa, a fost: "doi dintre membri trupei sunt intr-o permanenta stare de alcoolizare, dar isi vor reveni cu siguranta. Au si cateva piese noi care suna incredibil."

Acum navighez pe situl trupei si ma uit la fotografiile componentilor pentru a-mi da seama care ar putea fi cei doi membri de(z)gustatori de lichide. Prea multe alternative nu sunt, dar prefer sa imi pastrez parerile la purtator pana cand voi avea date mai certe.

Grand Materia este cel de-al optulea album al suedezilor si al saselea scos sub patronimul Morgana Lefay. In 1999 si in 2000, datorita unor probleme cu casa de discuri, au editat doua discuri sub semnatura Lefay. Daca The Seventh Seal a "mers", pe S.O.S treaba s-a imputit. Titlul spune totul, altul mai inspirat nici ca se putea gasi. Despre cele 4 produse aparute intre 1990 si 1996 numai de bine si foarte bine. In topul meu personal 100, Maleficium si Sanctified se afla la loc de frunte.

Revenind la 2005, pentru ca tot mi s-a reprosat ca bag vrajeala prea multa in recenziile mele si mai nimic despre muzica, o sa incerc sa va spun prin ce se remarca Grand Materia, cum suna, ce mi-a placut mie la el si de ce au facut bine cei de la Morgana Lefay ca si-au revenit din mahmureala.

Misto e faptul, obisnuit dealtfel la cei cinci, ca avem de-a face cu o trupa care nu seamana izbitor decat cu ea insasi. La fel de proaspeti si inspirati si anul asta, desi a existat un hiatus de cam juma' de deceniu, Rytkonen si compania ofera o duzina de piese de power metal curat si intens, cu o orchestratie ingrijita si foarte artistic pusa pe portativ.

Am sa revin la o mai veche obsesie a mea, aceea ca in unele momente, deloc putine, timbrul vocii lui Charles Rytkonen aduce cu cel al vocii lui Jon Oliva. Aproape ragusit, gutural si scartait, cantat parca numai din gat si amigdale. Mare om. Nu e piesa pe care, ajutat de ceilalti colegi, sa nu faca vreun cor elegant si aproape mistic. Asta nu e nimic. Eriksson si Grehn par o creatura cu doua capete, patru maini si doua chitari. Maestri ai riffurilor sacadate dar si ai solourilor ultramelodioase, cei doi se completeaza cu o usurinta infioratoare, facand prin partiturile lor ca Grand Materia sa fie un album care contine maniere variate de abordare a power metalului, reusind totusi sa faca din acesta un tot unitar. Un melanj perfect intre tot ce au avut mai bun energicul Sanctified si complexul Maleficium, cu un subtil touch al melodicitatii fara inflorituri si zorzoane inutile existente pe The Seventh Seal.

Sectia ritmica este ireprosabila si chiar pot spune ca discul de fata este unul pe care imi place in mod deosebit cum suna basul. Mai mereu in fata, la fiecare pas cu o poveste interesanta de spus, Lundberg tese frumos pe fundal si ajutat de pedala dubla si sunetul spart al bateriei lui Engstrom, face ca Grand Materia sa fie un album fara burti, spatii goale sau fisuri. Beton armat, cum ar zice unii!

Rezumat simplu si cu limbaj de lemn de esenta usoara, totul s-ar reduce la: Grand Materia - power, balans, groove, riffane, pedala dubla, voci dementiale si coruri maiestuoase, pasaje doomy, mereu dark si intotdeauna heavy, chiar si atunci cand melodiile sunt lente si epice.

Textele iar nu le am. Mama lor, ca nu fac si ei promotionale cu booklet. Sa va luati albumul, ca merita!

Sake Nota: 9