NIGHTWISH - Imaginaerum

Iata ca, dupa marea dezamagire a anului, sau probabil chiar a deceniului, care este Lulu, al trupei Metallica,  vin si dezamagiri mai mici cum este noul album Nightwish sau Road Salt Two (Pain of Salvation).

Imaginaerum este cel mai slab album Nightwish din mai multe motive. Dupa plecarea Tarjei, restul trupei a hotarat sa nu mai aduca o solista de opera, probabil pentru a dovedi ca geniul lor nu era datorat fostei vocaliste. Nu stiu de ce au ales-o pe Anette, insa cred ca aceasta a fost o mare greseala. In momentul in care a incercat sa cante melodiile de pe albumele anterioare, nu a reusit decat o performanta modesta, insa avea o scuza – partiturile erau compuse pentru o soprana, asa ca nu avea cum sa o invinga pe Tarja pe domeniul acesteia. Probabil din aceasta cauza mebrii trupei s-au hatarat ca de data asta sa compuna ceva pe potriva ei – un album mai usurel, cu tenta pop, care sa nu ii solicite vocea prea mult. Insa, ascultand albumul, mi-am dat seama ca de vina nu era partitura anterioara, ci doar faptul ca Anette nu este decat o solista mediocra. Canta corect si sunt convins chiar ca face eforturi, insa nu reuseste sa iasa cu nimic in evidenta.

Piesele de pe album sunt variate si exploreaza genuri diferite, iar de obicei acest lucru este bun. De data asta, varietatea nu constituie o calitate, pentru ca, desi piesele contin elemente din stiluri diferite, ele sunt banale. Elemente de power-metal, celtic, jazz, folk, metal simfonic si gothic sunt prezente pe diferite piese, insa ceea ce deranjeaza este faptul ca aproape de fiecare data ele sunt completate de acorduri pop, ca si cum trupa s-ar stradui din rasputeri sa fie mai comerciala si accesibila publicului larg.

Storytime este un exemplu elocvent, combinand power-metalul cu sonoritati de tip ABBA. I Want My Tears Back combinana celticul cu pop-ul. Iar Turn Loose The Mermaids pare desprinsa de pe un album Blackmore’s Night si e posibil sa fi sunat bine daca ar fi fost cantata de Candice Night. Slow, Love, Slow este o balada cu ceva elemente jazz sau blues. Celelate piese sunt la fel de eclectice. Din cand in cand, se recurge la elemente stereotipe de opera rock, pe care le-am auzit inainte de zeci de ori. O scuza pentru aceste elemente ar fi faptul ca albumul trebuia lansat odata cu un film compus din cateva clipuri video, care sa ilustreze tema cantecelor. Probabil ca aceasta idee a parut trupei foarte originala, insa nu stiu cine ar putea fi convins sa urmareasca un astfel de film.

Albumul nu este totusi catastrofal pentru ca unele piese contin si  parti sau interventii instrumentale interesante alaturi de cele plictisitoare. Si, din fericire, Marco Hietala reuseste de multe ori sa contrabalanseze prin interventiile sale vocale feelingul pop adus de Anette si sa aduca putina agresivitate. Probabil ca ar fi fost mai bine ca, dupa plecarea Tarjei, trupa sa ramana doar cu el ca solist vocal si sa inceapa o pagina noua. Poate ca, daca Imaginaerum ar fi fost un album al unei trupe noi, as fi zis ca daca fac putin efort e posibil ca in viitor sa scoata si un album de calitate. In cazul acesta insa, tot ce pot sa spun e ca, de un timp, Nightwish a pornit pe o panta decendenta si e posibil ca de acum incolo sa nu produca nimic care sa fie la nivelul primelor albume.

Arthur Nota: 7.5