JERUSALEM - Jerusalem

Într-o seară din 1972, Zoe Dean, din Salisbury, UK, s-a întors acasă, de la un concert, cu însuşi Ian Gillan. Nu a fost vorba despre un banal “one night stand”, între un rock God şi o groupie, pentru că cei doi au rămas împreună vreo 13 ani iar Gillan a produs albumul de debut al trupei fratelui lui Zoe.

Este vorba despre Jerusalem, al cărui album omonim, din 1972, este pomenit mereu în categoria “Obscure 70`s”, alături de Captain Beyond, Granicus, Leafhoud, Dust, etc. Într-un recent interviu, basistul Paul Dean spune că a format trupa în 1967, împreună cu alţi patru prieteni din şcoală, când niciunul dintre ei nu ştiau să cânte la vreun instrument. S-au hotărât să-şi facă trupă după ce au văzut un concert cu John Mayall and the Bluesbreakers - unul dintre primele concerte susţinute împreună cu viitorul Rolling Stone Mick Taylor, care tocmai îl înlocuise pe Peter Green, care, la rândul lui, îl înlocuise pe Eric Clapton, în această adevărată fabrică de blues-rock britanic.

În notele care însoţesc discul, Ian Gillan spune că Jerusalem sunt „rough, raw and doomy” şi că se bucură să observe nişte artişti aflaţi în stagiul de formare, înainte ca ei să devină inhibaţi şi rigizi. Dupa 45 de ani, nu pot decât să-i dau dreptate. Jerusalem (1972) este un album de rock exuberant, pus pe nişte versuri neaşteptat de întunecate şi apărut din senin, într-un an dominat de glam şi prog. Găseşti aici piese garage rock, precum Frustation sau She Came Like a Bat from Hell – care vorbeşte despre femeia ideală, ce-ţi poate aduce distrugerea. Alte bucaţi sunt inspirate din rock-ul sfârşitului anilor ’60, precum Murderer’s Lament (o odă pentru Jack Spintecătorul) şi Beyond the Grave; de fapt, solo-urile de chitară de pe majoritatea pieselor te duc cu gândul la acea perioadă. Dar există şi momente proto-metal, precum Hooded Eagle / I see the light, ce vorbeşte despre frustrare, singurătate şi depresie şi care mie îmi aminteşte de nişte trupe NWOBHM mai puţin cizelate, gen Hollocaust. Şi mai este bucata mea favorită, When the Wolf Sits, tot cu aer 60`s, despre a fi blocat în trecut. Dar, dacă vrei sa reţii doar o piesă de pe Jerusalem (1972), aceea este Primitive Man, care însumează toate influenţele muzicale descrise mai sus. Era sa uit: subiectul ei este revolta faţă de distrugerea mediului înconjurător–îţi sună familiar?

La finalul interviului citat mai sus, Paul Dean recunoaşte că muzica Jerusalem este relevantă pentru acel moment din timp şi pentru acel moment din viaţa celor care au compus-o. Într-adevăr, Jerusalem s-au exprimat, cu o energie deosebită, între standardele rock ale perioadei respective. Nu au inovat, însa, cu nimic, precum alţi contemporani de-ai lor. De aceea, acest album nu este, nici pe departe, o audiţie obligatorie pentru un fan rock obişnuit. Este, însă, o preţioasă capsulă a timpului, pentru cei care vor să ştie mai mult.

Gedi Nota: 8