LACUNA COIL - Karmacode

Iata niste italieni in fundul, pardon, in promovarea carora Century Media a bagat o grama' de bani; si nu degeaba, din moment ce i-am auzit cintind pina si in jocul Vampire: the Masquerade, unde au si postere pe pereti. In prezentarea de presa, ei se lauda ca li se rotesc clipurile ametitor in programele MTVului american, deci nu e de mirare ca au vindut extrem de bine in state. De asemenea, (si cu asta raspund si la o eventuala intrebare "ce cinta astia dom'ne?") sunt creditati cu inventarea unui nou sound, de fusion intre metalul american si cel european, deci man, aceasti urmasi ai Romei infratesc continentele intre ele. Adica, mai simpu, cinta nu-metal cu gothic metal. O combinatie interesanta la prima vedere, dar care devine repede fada, daca e intinsa abuziv pe prea multe albume. Ceea ce ne aduce la Karmacode.

In mare, e aceeasi situatie ca pe Comalies, un album bun la vremea lui, acum 3-4 ani si cel mai bien vindut din istoria Century Media. Piese simple, balansate, riffuri simple, solouri inexistente, linii melodice simple si ele intrerupte in puncte fixe de pasaje introspective, peste care pluteste vocea si prezenta fotogenica a Cristinei Scabbia, care atrage ca un magnet linga ea adjective ca: seducator, fermecator si incintator. Mai mult prezenta decit vocea. Deci daca mai nascocesti si niste refrene de tinut minte, iata reteta succesului. Comalies a reusit sa ingramadeasca linga cele doua momente de maxima inspiratie - Swamped si Heaven's a Lie - inca o duzina de piese care uneori reusesc sa mentina atentia treaza pina la finalul albumului. Karmacode nu izbuteste sa repete figura, desi are si el doua piese foarte reusite: single-ul Our Thruth si piesa care va fi probabil al doilea single, Closer. Daca prima e reprezentativa pentru directia trupei din ultimii ani, Closer apare ca o surpriza tare placuta: curge spre metal clasic, insotita de o clapa vesela, directa, melodioasa, n-o sa mai auziti alta la fel pe Karmacode. In rest: balast si un cover Depeche Mode. Instrumentatiile stravezii si riffurile banale, daca nu se sprijina pe melodii care sa bulverseze urechile ascultatorului nu pot transforma auditia intr-o experienta remarcabila, cu tot farmecul Cristinei. Adica, in afara de cele doua piese de le-am zis mai sus, nu mi-a ramas nimic in minte. In plus, parca nu ar fi fost de ajuns, mai sunt doua chestii care marcheaza acest album intr-un mod nefericit. Se insista excesiv cu vocalizele cu mireasma orientala si ceea ce ar fi putut fi o pata de culoare, improasca de fapt tot albumul si aduce suprasaturatia. A doua problema spinoasa este vocalistul Andrea Ferro, este regretabila decizia de a fi impins in fata pina ajunge chiar voce principala! Dupa ce ca unele piese abia se tin pe picioare si vin spre noi cu mers sovaielnic, apare Andrea si le da un brinci decisiv spre rigola. Asa ca ajung la destinatie doar cele cintate de Cristina, lui Andrea mai bine i-ar da colegii lui niste bani ca sa-si cumpere baza materiala si sa se plece cu transhumanta.

Chiar eram curios sa aud cu ce vin Lacuna Coil dupa succesul Comalies, dar astia si-au batut joc de curiozitatea mea. Un album fad, plat, subtire, slabut si monoton, de la o trupa care nu-si mai merita nici vocalista si nici galagia creata in jurul ei.

Klawz Nota: 7