NAILED TO OBSCURITY - King Delusion

I-am descoperit pe Nailed to Obscurity la emisiunea Heavy Metal Magazine a lui Lenti Chiriac. Eram cu Sake și răsfoiam facebookul și văd o postare de-a lui Lenti, Heavy Metal Magazine TV despre Syn Ze Șase Tri, invitat Titus. Zic ia hai să ne uităm, de dragul vremurilor de altă dată, când ne adunăm în fiecare vineri seară lângă radio și îl ascultam fermecați pe Lenti ca pe bunicul la gura sobei. Ia să îl vedem pe Titus la televizor să vedem ce declară. Și nu știu cum am dat drumul la emisiune, că am nimerit în mijlocul unui clip video și am rămas amândoi blocați și ne uitam unul la altul eu și Sake cu priviri siderate "ia uite bă, ce mișto cântă ăștia de la Syn Ze Șase Tri acuma, habarnaveam, eu știam că e un black/păgân generic". Numai că la finalul clipului nu a scris Syn Ze Șase Tri, ci a scris Nailed to Obscurity și noi am lăsat totul și am început să căutăm mai multe despre Nailed to Obscurity. Deci nu știu ce a mai declarat Titus în emisiunea aia, sper să nu se supere pe mine. Dar oricum, trebuie să-i mulțumesc pentru că, într-o mică parte, descoperirea i se datorează și lui. Și lui Lenti, evident. Chiar mă întrebam, la ce mai servește emisiunea aia, acum când totul e online, disponibil pe youtube. Uite că mai servește. Așa că, nu uitați să vă uitați la Heavy Metal Magazine TV, nu se știe, poate veți descoperi acolo trupa vieții voastre. 
Nailed to Obscurity sunt din Germania și ăsta e deja al treilea disc pe care cântă melodic doom/death. Știu că avem nevoie de etichete, dar în cazul asta cuvintele pălesc. Se întâmplă atât de multe lucruri pe King Delusion incât ar trebui inventată o nouă etichetă, lungă de mai multe rânduri, pentru o descriere corectă. Există binenteles doom/death pe album, plutește în amtosfera și ne stârnește melancolia prin părțile de chitară solo, foarte inspirat potrivite și abil executate. Dar nu apuci să devii nostalgic și să îți amintești ce făceai în anii ‘90 când genul asta era pe val (cu trupe ca Paradise Lost și Novembre la cârmă), pentru că pe nesimțite se alunecă spre post black, dark rock sau hai să-i spunem progressive black metal sau cum dracu i-o spune, cam ce fac Enslaved și Katatonia pe ultimele albume. Și ce nu mai face Opeth de vreo zece ani. În momentele mai agitate situația degenerează rapid spre thrash metal (cam cum degenera la Depressive Age pe timpuri), în timp ce felul în care bassul iese în față călcând apăsat însoțit de lamentările  vocii îmi amintește cât de deprimat eram pe vremea când ascultam The Silent Enigma (Anathema). Oricât de mult mi-ar plăcea treaba făcută de cei doi chitariști, care știu să umple spațiile și să creeze atmosferă prin teme muzicale elaborate, nu prin două-trei note întinse pe câteva minute cum fac alții, trebuie să recunosc că vocea se adaptează perfect fiecărei situații.  Și nu sunt puține; growl, voce cântată, țipata, șoptită sau îngânată, Raimund Ennenga le face pe toate și nu se da în lături de la nimic când vine vorba să exteriorizeze trăirile și reflecțiile lui și ale colegilor lui. 
Cam toate piesele au câte ceva cu care să atragă atenția, doar una este foarte lungă și pe atenția mea nu reușește să o și păstreze de fiecare dată. Dar în general, albumul e magistral echilibrat între melodie și agresivitate, nou și vechi, atmosferă și complexitate. E opera unei echipe mature care se bucură de o fericită complicitate la nivel compozițional și care a avut șansa să încapă pe mâinile unui producătorului potrivit: îmi place foarte mult sunetul natural al pieselor, se aud clar toate instrumentele ca la un concert într-o sală bună cu un sunetist bun. Se pare că planetele s-au aliniat perfect pentru Nailed to Obscurity  pe albumul ăsta, poate al treilea o să fie cu noroc și o să iasă din obscuritate. După aia, alte griji, vor trebui să-și schimbe numele… 

Klawz Nota: 9