GOTTHARD - Lipservice

Pe vremea cînd ma uitam pe MTV si vedeam aceleasi chestii pe care le vad acum pe VH1, (atunci se chema Headbanger's Ball, acum se cheama Friday Rocks) baietii de la Gotthard intrau val virtej in istoria hard rockului dînd cu usile de perete. Nu e totusi ceva de vazut în fiecare zi, cetateni ai tarii cantoanelor care si-au parasit posturile de la fabricile de ciocolata si ceasornicarii, au lasat ghiseul de la banca gol si au început sa se plimbe prin topurile din Europa fara vreo teama aparenta de înaltimi. In 5 ani, dupa 3 albume de studio si un concert unplugged au ajuns platinati si dubluplatinati chiar (Defrosted, 1997), dar efortul le-a consumat bateriile, astfel ca în urmatorii 5 ani si mai bine au pierdut conexiunea si nu prea s-a mai auzit nimic de ei. Pîna cînd i-a pescuit Nuclear Blast si vai ce peste mare au prins!   

De la inceputul albumului direct si dinamic care se lipeste scai de tine din prima, elvetienii par atit de bonomi si candizi, incit nu-i vad in stare de prefacatorie, asa ca de ce i-au zis Lipservice (adica "te-am facut din vorbe"), nu inteleg. Si i-au mai pus si o coperta atit de anosta (o usa de garaj argintie pe care e lipita o placheta rosie cu numele trupei) incit sigur prinde un loc fruntas in topul celor mai urite coperti ale anului. 

Din fericire, Gotthard stiu mult mai bine sa cinte decit sa-si ambaleze marfa. Rar mai suna rock'n'roll-ul azi atit de bine ca pe Lipservice: fara fasoane, fara pretentii, fara complicatii, doar chitari, melodie si voie buna. Dupa ce te ia pe sus cu energica All We Are (nu, nu e cover Warlock; mie imi aminteste de Giant), albumul isi gaseste treptat un tempo bine echilibrat intre riffuri hotarite (Dream on, Cupid Arrow, I'm Alive, The Other Side of Me), ritmuri balansate (I Wonder, Anytime Anywhere) si balade. E destul de greu sa cinti o balada care sa nu fie patetica, si se pare ca daca te cheama Gotthard stii cum s-o faci. Everything I Want m-a cucerit de la prima ascultare si nu tin minte de cind nu mi s-a mai intimplat asa ceva.

De fapt, întregul album m-a prins in mreje si nu mai am scapare. Si nici nu-mi doresc. E plin de hituri marca Steve Lee/Leo Leoni cum e plina Elvetia de cabane. Nu e ceva ce nu au facut deja Deep Purple, Whitesnake, Rainbow, Def Leppard, Bon Jovi, dar e extraordinar de bine compus si aranjat, incredibil de melodios si catchty, fiecare lead, fiecare refren, fiecare yeah si uhm cad exact acolo unde trebuie si efectul e sing-along si headbanging instantaneu. Telespectatorii postului VH1 risca sa sufere si un acces de melancolie, dar banuiesc ca totusi ei vor fi primii fani ai acestui album. In orice caz, restul depinde de biroul de marketing de la Nuclear Blast, daca ei nu vor putea sa faca din Lipservice un succes comercial, nu stiu cind va mai aparea o asemenea sansa ca genul sa fie readus in actualitate .

Klawz Nota: 9.5