MAGIC KINGDOM - Metallic Tragedy

Vazut de publicatiile de specialitate ca un posibil succesor al lui Yngwie Malmsteen , Dushan Petrossi revine, dupa 5 ani de pauza, cu un nou album: Metallic Tragedy. Calea urmata este una batatorita de multi altii inaintea sa, si, constient de asta, declara: "... Criteriul meu principal este originalitatea ...". Este greu de apreciat cat de mult si-a indeplinit misiunea, ceea ce pot afirma eu este doar ca se afla pe drumul cel bun, mai ales daca va continua sa diversifice influentele muzicale si sa nu urmeze calea clasica, a celor de dinaintea sa. 

Atunci cand trupa ta este comparata cu Malmsteen, Stratovarius, etc, trebuie sa incerci sa depasesti aceste influente si sa iti faci un nume propriu in aria metalului modern. Metal neoclasic, power, simfonic, spuneti-i cum vreti, in general aceste categorisiri nu prea isi mai au rostul la nivelul la care a ajuns rock-ul la momentul actual. Ce mi-a placut cu adevarat la acest album este faptul ca mi-a atras atentia de la prima ascultare, nu ma asteptam la asta, mai ales ca este tributar unui gen care nu se numara printre favoritele mele.  

Asteptarea nu mi-a fost inselata de trei piese: Black Magic Castle, The Fight si maiestuoasa Metallic Tragedy. The fight m-a bagat in priza, nu pot explica in mod cert de ce, poate pentru ca imi aduce aminte de piesele Manowar, cu izul ei razboinic; in mod clar fiind ceva personal la mijloc, ceea ce nu este cazul la celelalte doua piese. Black Magic Castle incepe cu un mormait samanic, pentru ca mai apoi sa continue intr-un ritm dracesc, unde chitara si clapa isi tin trena una alteia, continuand parca la nesfarsit un dialog numai de ele inteles, facandu-te sa te intrebi cine va castiga in final. O melodie instrumentala foarte reusita, alerta si foarte foarte tehnica, dar fara a cadea in pacatul acelor piese prea lungi sau prea alambicate, care pana la urma reusesc doar sa te plictiseasca. 

Am lasat piesa de titlu la sfarsit, aceasta fiind cu adevarat o mica opera, un capitol separat de celelalte melodii. Cu o lungime de peste 13 minute, avem aici o imbinare fericita de stiluri si moduri de abordare a partiturilor vocale, incepand cu un cor a la Haggard si continuand cu un ritm care imi aduce aminte de Images & Words la partea de claviatura. Bineinteles ca toate aceste asemanari sunt anulate imediat de combinatia soprana si voce death, de-a-lungul piesei intrand in rol si vocea black si tenorul, plus vocea normala, specifica power-metalului. Excelente combinatii, zeci de ruperi de ritm, o piesa care te arunca cu adevarat intr-o atmosfera de poveste, rifuri alerte, solouri foarte bine executate, intr-adevar o piesa de exceptie. Dialogul este sustinut de cele 5 personaje: vrajitoarea, ingerul, regele, cavalerul si demonul, la finalul piesei promitandu-ni-se si o continuare: "This story will never end 'cause we are in you and we will be back / End chapter one".

Cu un producator care si-a facut treaba perfect (Didier Chesneau) si cu o coperta foarte reusita (Leo Hao - Iced Earth si Blind Guardian), albumul celor 5 belgieni va incanta in mod clar fanii simfonic/power metal-ului, si, cred, va atrage destul de multi ascultatori catre acest gen.

SkyDancer Nota: 7