DIABLO - Mimic47

Imi amintesc si acum cu placere de momentul in care am descoperit in anul de gratie 2004 trupa Diablo, cu al sau inegalabil Eternium. Acest album a starnit atat de multa senzatie in colectivul (pe atunci destul de redus) Metalfan incat se avansase chiar ideea de a face tot posibilul pentru a-i aduce pe finlandezi sa cante live pe taram mioritic. Au trecut aproximativ doi ani de atunci si iata ca a sosit timpul pentru un nou capitol Diablo. Mimic47, caci asa se numeste cel mai nou album al lor, a lovit deja topurile finlandeze de o maniera similara cu ceea ce reusea Eternium in 2004.

Cu fiecare album, Diablo si-au construit propriul sound, si fiecare disc a marcat un progres vizibil care se concretizeaza in 2006 in cel mai complex produs pe care l-au realizat pana in prezent. Sper ca Mimic47 va fi in sfarsit cheia care le va deschide poarta catre alte teritorii, dincolo de cele finlandeze. Marturisesc ca pentru mine a ramas o enigma de ce Diablo, in ciuda recenziilor si feedback-ului mai mult decat favorabile, nu au reusit pana acum sa se impuna in afara granitelor Finlandei.

Daca nu i-ati ascultat pana acum pe finlandezi va invit sa o faceti, pentru ca este aproape imposibil de catalogat muzica Diablo si este mai mult decat dificil sa identifici grupurile care i-au influentat in elaborarea pieselor. De fapt, Diablo se pot mandri cu faptul ca au deja o identitate muzicala proprie si ca nu sunt tributari niciunui anumit gen muzical si niciunei anumite trupe. Asa cum imi spunea Rainer Nygård in interviul acordat Metalfan in 2004 (http://www.metalfan.ro/articol.php?sectiune=2&id_doc=107), dorinta lor a fost intotdeauna de a evita incadrarea in granitele unui singur stil.

Fata de precedentele albume, pe Mimic47 finlandezii au adaugat mai multe parti melodice conceptului lor muzical si cateva elemente noi (cum ar fi vocea feminina pe Damien). Asta nu inseamna insa ca structura pieselor a suferit modificari majore. Aceleasi riff-uri si solo-uri de chitara captivante detin controlul absolut pe parcursul celor 11 compozitii. Duelul dintre chitarile lui Utriainen si Nygård pune foarte bine in evidenta balansul dintre partile melodioase si cele agresive, in timp ce Malmberg asigura un baraj sonor devastator din spatele bateriei. Rainer intregeste peisajul atat cu vocea sa dura, cat si cu sectiuni de voce clean, in functie de necesitatile fiecarei piese.

La nivel liric, Diablo abordeaza teme incomode, de actualitate, cu tenta sociala sau politica. Si pentru ca suntem in plina Olimpiada de Iarna, ce poate fi mai actual decat a aduce in discutie controversata problema a dopajului in care este implicata Federatia Finlandeza de Ski.

Cu  piese  ca Together as Lost, Mimic47, D.O.A. si Blackheart, Diablo au ridicat mult stacheta si se inscriu fara echivoc in cursa pentru cel mai bun produs de metal finlandez al anului. Cel putin pentru mine, pana acum, sunt pe primul loc.

Behold, the flames will rise from Finland!

Dragos P. Nota: 9