NIRVANA - Nevermind

Suntem la inceputul anilor '90. In metalul mondial este perioada de aur a glam rock-ului, acest metal stralucitor, zgomotos si plin de paiete intretinut artificial de dorinta de inavutire a caselor de discuri si a muzicienilor implicati in fenomen. Este momentul in care casa de discuri Geffen scoate un as din maneca, o carte mai mult decat castigatoare, si aceasta este albumul cu numarul doi al unei trupe practic necunoscute, iesite din cotloanele orasului Seattle. Nirvana, caci despre ei e vorba in propozitie, au marele merit (desi sunt absolut sigur ca nu au avut deloc intentia asta) de a fi scos exact albumul pe care il astepta o intreaga generatie de tineri derutati si rebeli. Tragandu-si seva din pop-ul anilor '60, punk-ul anilor '70 si rockului indie al anilor '80, Nevermind-ul este chintesenta inceputului ultimului deceniu al secolului 20. Din punct de vedere muzical nu avem de a face cu orchestratii lucrate sau alambicate, Cobain nefiind nicidecum un geniu al chitarii ci mai degraba un autor de riffuri si solouri disonante si distorsionate. Piese de sorginte punk/alternative ca Smells Like Teen Spirit, baladiste precum Come As You Are sau psihedelice ca Polly fac din Nevermind un album variat, capabil sa satisfaca aproape toate gusturile publicului. Probabil ca deficientele muzicale ale trupei au fost bine compensate de o sectie ritmica pe masura, texte la inaltime si o prezenta vizuala si scenica foarte bine pusa la punct.

Sake Nota: 10