CRADLE OF FILTH - Nymphetamine
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 28.09.2004 CASA DE DISCURI: Roadrunner 10.0
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 19 voturi
Top 2004: #21 |
Cradle of Filth Componenta: Dani "Filth" Davey - voce Sarah Jezebel Deva - voce Paul Allender - chitara James McIlroy - chitara Adrian Erlandsson - baterie Dave Pybus - bas Martin Powell - clape Invitata: Liv Kristine Espenaes - voce |
TRACKLIST: 01. Satyriasis02. Gilded Cunt03. Nemesis04. Gabrielle05. Absinthe with Faust06. Nymphetamine Overdose07. Painting Flowers White Never Suited My Palette08. Medusa and Hemlock09. Coffin Fodder10. English Fire11. Filthy Little Secret12. Swansong for a Raven13. Mother of Abominations |
Trebuie sa recunosc ca auditia oricarui album al celor de la Cradle of Filth a constituit o provocare pentru mine si ca atunci cand am purces la audierea si disecarea lui Nymphetamine nu aveam sperante sau asteptari iesite din comun, ci doar o imensa curiozitate. Nu vreau sa mai vorbesc ca pe forumul metalfan.ro parerile au fost in mare majoritate contra, fapt care m-a intaratat si mai tare, nu sa contrazic pe cineva, ci sa ma conving ca e sau nu asa. Apropo de britanici, trebuie sa va spun ca acest album vine dupa ce eu i-am vazut live la Summer Rocks, unde prestatia lor a fost jenanta, din cauze mai mult sau mai putin obiective. Opus-ul se deschide cu Gilded Cunt , o piesa scurta si intensa, special compusa pentru a cuceri publicul si pentru a juca rol de single. Desprinsa parca din Midian, beneficiaza de riffuri heavy si orchestratie agresiva, mult groove, la fel de multe influente death metal si o gramada de schimbari de ritm. Mie personal mi s-a parut usor liniara si monotona si imi e teama ca nu isi va exercita prea bine rolul de single. Nemesis este dark si construita un pic altfel decat celelalte piese Cradle of Filth. Exista unele pasaje, deloc exagerate insa, in care sound-ul e sintetic si aproape industrializat iar chitarile suna gajait. Capcana autocopierii fiind depasita cu brio, zic eu, britanicii demonstreaza ca inca mai au un cuvant important de spus in zona lor. Atmosfera compozitiei este gotica iar soloul este simplu, din putine note si foarte scurt. Deosebit este refrenul care este teatral, groovy, balansat si excelent sustinut de corul din planul indepartat. Finalul este aproape speed si are multe break-uri interesante. Nimic tipic Cradle of Filth pe piesa cu numarul trei, Gabrielle . Tavalugul metalic se dezlantuie si pe aceleasi coordonate speed metal apocaliptice, avem de a face cu o compozitie desprinsa parca din Dusk and Her Embrace (1996). Cuvantul cel mai potrivit care ar putea-o defini este varietatea. Este clara tendinta de a evita zona metalului minimalist si repetitiv. Exista foarte multa melodicitate, dar total diferita de cea existenta pe Damnation and a Day, in sensul ca manutele de aur ale lui Martin Powell au nascocit o mica bijuterie gotica. Absinthe with Faust debuteaza cu o partitura de clape, cinele multe si apoi se dezvolta in ceva ce m-a lasat cu gura cascata. Avem de a face cu o bucata solemna, cu un riff care aduce a. da, ati auzit bine, Paradise Lost in perioada Draconian Times (1995). Cu exceptia modului in care Dani recita malefic, indraznesc sa spun ca nici aici nu e nimic care sa semene cu vechiul Cradle of Filth. Clapele joaca un rol foarte important, tes intreaga substanta a compozitiei, dar nu in nuante tipatoare ci in griuri gotice. Riff-ul cu care debuteaza Nymphetamine Overdose este unul aproape oriental, bateria este sacadata si " sparta " iar sound-ul este atipic. Orchestratia e murdara, sunt multe influente de pe Cruelty and the Beast dar inteligent inglobate intr-un ansamblu care nu se revendica total la albumul din 1998. Riff-ul e doomy iar clapa e curgatoare si agatatoare. Dani e dement si avem de a face cu un duet de tipul "frumoasa si bestia". Apare si Liv Kristine care canta frumos si degaja multa senzualitate. Pe final se schimba iar registrul, revenindu-se la stilul metalic, rece si solemn al inceputului de piesa. Painting Flowers White Never Suited my Palette este un interludiu dark, plin de coruri "a la" Elend, exact ca pe Damnation and a Day (2003). Aici este miezul albumului, de aici incepe partea a doua. Vocea feminina din fundal e angelica, abia itita iar clapa imi sugereaza intunericul si lumina care se lupta pentru a pune stapanire pe lume. Asa cum am intuit, cu Medusa and Hemlock incepe o serie de piese cu sound si productie diferite (in maniera arhicunoscuta a trupei). Cea de fata este rea si agresiva, cu pedala dubla si chitari fuzate, directa si murdara, desprinsa parca din Midian. Corul care apare fugitiv in anumite pasaje reuseste sa contrabalanseze compendiul de ura pura. Solo-ul este cu tremolo, exact ca in thrash-ul american, smucit, scurt si intens. Finalul este de-a dreptul apocaliptic iar riff-ul gigantic care se repeta obsesiv pentru cate zeci de secunde e de-a dreptul demential. Desprinsa parca din Dusk and Her Embrace, Coffin Fodder este foarte simfonica, rapida si ritmata, cu chitari melodioase, riff heavy si un Dani isteric. Exista si cateva parti de black metal agresiv si veninos, dar partitura e construita de asa natura incat sa nu plictiseasca auditorul. Corul atenueaza tipetele poseda(n)te ale lui Dani, creandu-mi impresia unui dialog. English Fire a reusit sa ma sperie, pianul de la debutul ei parand desprins dintr-un soundtrack. Partitura de voce, recitativa si vrajitoreasca si o sectie ritmica inovatoare mi-au demonstrat ca aparentele inseala intotdeauna. Orchestratia este apasatoare si destul de groovy, viteza fiind ocolita total pe aceasta compozitie. Finalul e eteric si mai melodios decat orice a facut vreodata Cradle of Filth. Filthy Little Secret - Wow! Aici avem de-a face cu o piesa de heavy metal "de bulan", rapida, cu chitara fuzata, foarte melodica si cu extrem de multe influente ale metalului optzecist. Sper sa nu gresesc atunci cand afirm ca este cea mai slaba de pe disc. Momentul de atractie insa, caci acesta nu lipseste nici aici, este un solo de care Balaurul de la Trooper ar fi mandru. Finalul pare decupat din Midian, sound-ul se ingroasa si piesa devine grava si malefica. Pe Swansong for a Raven clapa este trista iar vocea feminina pare sa vina de undeva din afara lumii acesteia. O piesa de o viteza infioratoare care apoi se aseaza, devine taioasa si sacadata, de sorginte clara Midian (2000). Pe fundal se aude o voce masculina posedata si subversiva, element care sporeste o atmosfera si asa intunecata. La mijlocul piesei este un mars lent si apasator, un fel de recviem cu bass greu si riff-uri doomy si maiestuoase. Este compozitia cu cele mai multe influente preluate din muzica clasica si totodata cel mai bun exemplu ca Martin Powell nu a dat la My Dying Bride tot ce avea mai bun. Ultima portiune este ca o trecere in nefiinta, totul se stinge si paleste usor, dulce-amar. Mother of Abominations debuteaza cu o incantatie pagana si se continuo cu o reteta constand din chitare foarte distorsionate, baterie rapida si voci care te ingheata. Foarte teatrala si demonstrativa, prezenta inchide fericit acest disc al celor de la Cradle of Filth, lasand o portita intredeschisa. Dincolo se zareste in ceata, neclar, viitorul album de studio, mai bun, mai true, mai asa cum si-l doreste fiecare.
Sake Nota: 10
|
mult prea lipsit de avant albumul.liric dar cam static.cel putin asta e gustul ce mi l-a lasat mie.
sa zicem.. important e ca tzin steagul sus si dupa atatia ani..
Ma bucur sa vad ca Nyphetamine a primit nota 10. Totusi mi se pare cam putin. Albumul este superb. Cradle sunt superbi. Viva COF :)