NOSTRADAMEUS - Pathway
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 17.01.2007 CASA DE DISCURI: AFM Records 7.5
NOTA METALFAN: 8.6
NOTEAZA ALBUM: 2 voturi
Top 2007: #168 |
Nostradameus Componenta: Freddy Persson- voce, Jake Fredén - chitara, Thomas Antonsson - bas, Esko Salow - tobe |
TRACKLIST: 01.Welcome To Living02.Wall of Anger03.Until the End04.Demon Voices05.MDCC A.D. Pt. 106.MDCC A.D. Pt 207.P.I.R.08.No Trace of Madness09.Not Only Women Bleed10.Death By My Side11.The Untouchables |
Cand o trupa din Gothenburg primeste reactii dupa primele albume potrivit carora ar cam fura meserie (si nu numai) de la Helloween, parca e ceva in neregula. Parca nu-s nici tara si nici orasul potrivite sa canti heavy-power la modul old-school. Si cu siguranta, nici 2007 nu e neaparat anul potrivit sa faci asta, decat daca ai renuntat la orice fel de pretentii sau daca esti un veteran care nu mai are cum sa abandoneze linia urmata vreo 20 de ani. Parerea mea, cel putin. Nostradameus nu-s veterani (desi au 9 ani de existenta deja). Motiv pentru care si-au luat inima in dinti in 2007 si au inceput sa aiba pretentii mai mari. Din punct de vedere concertistic, de la a fi opening act pentru Edguy sau John Oliva’s Pain si pana la a avea un turneu ca headliner care sa inceapa la Deva si sa se temine la Ploiesti nu-i nici o evolutie. Muzical insa, de la albumele trecute la precedentul, evolutia e evidenta. Ca sa pot spune fraza anterioara, am cautat (destul de mult) albumele precedente si am reusit sa obtin Hellbound, pe care n-am avut rabdare sa-l ascult pana la capat. Nu acelasi lucru pot spune despre acest Pathway, care a reusit sa-mi mentina interesul treaz pana la sfarsit. Partea buna a albumului e ca are nerv, e omogen fara sa fie liniar si incorporeaza in muzica elemente variate. Pedala dubla, folosita din plin, si executia excelenta a chitaristilor sunt fondul peste care se aseaza vocea lui Freddy Persson, un vocalist cu calitati reale dar ale carui linii de voce nu-mi spun mare lucru. Probabil ca asta e marele minus al albumului, vocii lipsindu-i acel ceva pentru a da disticntia necesara albumului (si de aici nota mai mica). Am ramas cu o oarecare dezamagire si din punct de vedere al solourilor, plate si uneori banale, in contradictie cu riffurile bune si armoniile reusite de pe restul pasajelor. In rest insa, o instrumentatie dinamica, ce combina elementele agresive cu cele melodice si cu minci insertii progresive, avand darul sa te tina in priza. Evident, nu e cazul sa asteptati o revolutie, ba chiar pe alocuri s-ar putea sa recunoasteti niste riff-uri care sa va faca sa va ganditi pe la ce trupe din anii ‘80-‘90 le-ati mai auzit. Dar chiar si asa, Pathway arata ca un album matur, propunand o auditie placuta si pe alocuri interesanta . De cate o veti repeta, ramane de vazut.
Cynyc Nota: 7.5
|
Scuze tuturor celor care au comentat aceasta cronica. Incercand sa-mi corectez o mica greseala, am reusit sa-mi sterg cronica si a trebuit sa o reconstitui. Scuze inca o data.