ANTIMATTER - Planetary Confinement

Dupa Saviour din 2002 si Lights Out din 2003, britanicii de la Antimatter revin in acest an cu Planetary Confinement, care lasa in urma sunetele electronice si abordeaza un stil mult mai natural, cu viori, chitari acustice, pian si ritmuri de tobe traditionale.

Albumul a fost inregistrat in doua sesiuni, una in Anglia, si cealalta in Irlanda. Parca pentru a nu crea impresia unui disc fragmentat bursc la jumatate, piesele au fost alternate: una din Anglia, una din Irlanda, iar una din Anglia si tot asa. Mick Moss si-a luat muzicienii, i-a bagat in studioul englezesc si a iesit de acolo cu The Weight Of The World, Epitaph, A Portrait Of The Young Man As An Artist si Legions. Imediat dupa aceea, Patterson si-a format mica sa trupa in Irlanda si si-a pus amprenta pe restul pieselor: Planetary Confinement, Line Of Fire, Mr. White, Relapse si Eternity Part 23. Dupa lansarea albumului, a parasit si trupa.

Dar sa pasim acum si in universul muzical. De la primele acorduri ale intro-ului, m-a izbit asemanarea dintre atmosfera degajata de muzica si cea pe care o putusem ghici privind coperta. “Sumbru”, “apasator”, “mohorat” sunt doar trei cuvinte care descriu perfect ce se intampla pe acest album. Este, cred, cel mai trist disc pe care am avut ocazia sa il ascult in ultima vreme. De unde atata durere si mai ales, de unde atata resemnare in fata sortii? Mai ca imi vine sa ii apuc pe toti de mana, unul cate unul, sa ii scutur si sa le spun: hei, treziti-va, zambiti! Mai sunt si lucruri frumoase pe pamantul asta. Dar cum sa ma asculte niste voci angelice, rupte parca de realitate si, mai presus de toate, cu umerii apasati de greutatea unei lumi?

Pe scurt, Planetary Confinement constituie un acompaniament perfect pentru zilele scurte si reci de iarna care se apropie vertiginos. Este insa nerecomandata ascultarea sa in fiecare zi, poate duce la depresie si la o grava tulburare a vederii: veti avea impresia ca totul are nuante de gri.

Nebelhexa Nota: 8.5