PRONG - Ruining Lives

Nu ştiu câţi îşi mai amintesc de nopţile de duminică din anii nouăzeci, când stăteai treaz pentru Headbanger’s Ball (ah, Vanessa, unde eşti acum?) până la trei dimineaţa, indiferent dacă a doua zi lucrai sau mergeai la şcoală. Păi, nu exista YouTube. Sau internet în general. Sau dacă exista, nu era încă folosit pentru traficul de muzică.
Mă rog, unele dintre acele emisiuni se încheiau cu un clip Prong, Snap Your Fingers, Snap Your Neck. Pe vremea aia se considera că trupa lui Tommy Victor se ocupă cu metalul de avangardă. Și nu fără temei. Unele melodii de pe Cleansing (Not of This Earth, de exemplu) sună încă şi astăzi destul de avangardist. Apoi, să nu uităm că începutul anilor nouăzeci era de fapt sfârşitul anilor optzeci. Dream Theater şi Meshuggah abia apăruseră. Acum, în 2014, aş zice că Cleansing îşi are locul între Chaos AD, Vulgar Display of Power şi Urban Discipline, care au realizat împreună o mică revoluţie muzicală, degrabă uitată, la fel ca toate celelalte.
Sigur, albumele amintite au avut la un moment dat un impact puternic asupra metalului, dar nu unul de durată. Acel tip de „metalcore” a fost destul de repede depăşit de trenduri mai noi cu substanţă mai puţină. (Unul dintre ele chiar aşa se numeşte: metalcore.) Iar eroii anilor nouăzeci s-au pierdut şi ei de-a lungul drumului. Sepultura veche nu mai există (deşi nici cea nouă nu e neapărat rea), Pantera a luat un sfârşit trist, iar Evan Seinfeld se numeşte mai nou Spyder Jonez. Prong pare să fie excepţia care întăreşte regula. Ei au revenit încă în 2008 cu un album destul de solid (Power of the Damager) şi de atunci evoluează din bine în mai bine.
Problema cu aceste formaţii – mai precis: problema acestor formaţii – e că ce suna avangardist prin 95 nu mai sună aşa acuma. Pe Ruining Lives, Tommy Victor a încercat o soluţie originală. Chitaristul (care de o vreme cântă şi cu Danzig) explica într-un interviu recent că Prong s-a întors acum la rădăcini, la acele rădăcini pe care o serie de muzicieni mai tineri le tot frecventează în ultima vreme. Noul album are astfel rolul să arate că fuziunea de NYHC şi thrash european, pe care Prong a brevetat-o în urmă cu câteva decenii, este una dintre sursele principale de inspiraţie ale mathcore-ului şi post-Meshuggah-metalului actual. Runining Lives a fost aşadar făcut să sune retro pentru a putea să sune actual.
Din toate aceste motive este destul de uşor de trecut peste calităţile noului disc Prong. Ele există, dar nu mai au impactul noutăţii. Sunt într-adevăr în ziua de azi formaţii care cântă chestii mult mai extreme (Converge, de pildă, sunt mai „extremi” în toate sensurile cuvântului), infinit mai complicate (The Dillinger Escape Plan, printre alţii) şi avem o întreagă scenă preocupată de combinarea melodiilor hardcore cu greutatea metalului. Muzica Prong îşi păstrează cu toate acestea valabilitatea. Faţă de artificialitatea trupelor metalcore de exemplu, Prong are ceva din energia crudă a hardcore-ului newyorkez original. Asta chiar dacă Tommy afirma cu modestie în interviul amintit că nici să stea în cap nu ar putea să scoată ceva atât de intens ca primele albume Cro-Mags sau Bad Brains. Și adevăr a grăit din nou, căci în momentele sale mai punk, noul disc aminteşte mai degrabă de Pro-Pain. Singurul astfel de moment e de altfel The Book of Change. Celelalte piese, indiferent dacă au refrene mai directe (Turnover) sau mai rafinate (Remove, Separate Self), sunt, din punct de vedere instrumental, compoziţii ceva mai complexe. Și mai „metalice”. Mai conforme deci cu soundul Prong „clasic”.
Mi-e imposibil să apreciez ce trecere are în momentul de faţă Prong la generaţiile tinere, dar Tommy zice că turneul merge bine.

Gabriel Szünder Nota: 9