EVERGREY - Solitude Dominance Tragedy

The right balance

Problema mea cu multe trupe de progresiv e ca, pe masura ce evolueaza, devin atat de prinse de goblenurile de virtuozitate instrumentala, incat uita (sau ignora) faptul ca metalul e o muzica de ATITUDINE. Si se comporta exact ca un orator care spune NIMIC folosind fraze mega-elaborate. Si de-aia cateodata ma refugiez in punk si hardcore, care folosesc mereu aceleasi cuvinte, dar incearca sa spuna ceva.

Din fericire pentru mine, Solitude Dominance Tragedy are exact raportul potrivit intre tehnicitate si implicare emotionala. Caracterizarea %u201Cdark progressive%u201D pe care Evergrey o primisera la aparitia primului album se dovedeste a fi perfect intemeiata. Riff-urile sunt beton, clapele au inca un rol secundar (bine pentru mine, rau pentru multi dintre fani :), iar vocea lui Englund are o expresivitate sincera, deloc actoriceasca. Solitude Within si  She Speaks to the Dead sunt mostre de implicare emotionala autentica a d-lui Tom.

Harpa, vioara cu 6 corzi, d-ra Carina Kjellberg (viitoare d-na Englund) si Corul Mercury al Bisericii Catolice Suedeze joaca roluluri episodice in acest album. Personal nu mi se pare ca aduc foarte multa valoare adaugata, dar probabil ca aceaste colaborari au dat excelent pe coperta CD-ului . Ma rog, la Carina nici nu trebuie sa cautam prea multe motive...In schimb o valoare adaugata evidenta aduce omul care a ajutat la producerea acestui album %u2013 Andy La Rocque. Co-nationalul celor de la Everygrey mai ajutase si pe Dark Discovery (inclusiv cu chitara); de asta data s-a multumit sa stea exclusiv la butoane si a facut din nou o treaba excelenta.

Am trei piese preferate, chiar in aceasta ordine: When Darkness Falls, Damnation si The Corey Curse. Asta nu inseamna ca Words Mean Nothing  nu rupe inimi de fete si baieti parasiti sau proaspat indragostiti, doar ca o balada mi se pare redundanta in conditiile in care albumul e plin cu tristete de prima calitate chiar in piesele cele mai energice. Sper din toata inima sa n-o cante in concert. In %u201Cliga a doua%u201D intra Solitude Within si The Shocking Truth, in timp ce restul sunt pentru mine la categoria %u201COK%u201D.

Versurile sunt elaborate, chiar daca nu precis structurate, si se contureaza deja lirica ce avea sa devina trademark Evergrey:

Your birth has made you the chosen one
Your innocence so perfect for a darkened son
You'll live a life where death means no harm
You'll feed on others seduced by your deadly charm

Concluzie: Solitude Dominance Tragedy nu reprezinta inca Evergrey la maxim de potential. E o confirmare ca Dark Discovery n-a fost un accident si o confirmare ca Tom S. Englund reprezinta inima (si creierul) trupei.

Concluzie 2: Pana la urma, Solitude Dominance Tragedy dovedeste inca o data ce intuitie a avut Englund cand s-a tinut de acest dark/gloomy progressive in conditiile in care probabil 9 din 10 trupe din Goteborg cantau pe atunci... death metal a la Gothenburg. E o continuare foarte buna a lui The Dark Discovery %u2013 si am vazut cu totii ce greu e sa faci un al doilea opus dupa un debut spectaculos. Pe vremea aia, chiar radeam de fiecare data cu Admin de trupele care se imbolnaveau de sindromul %u201Cal doilea album%u201D %u2013 o incercare stangace de a replica succesul unui prim LP.

Cam asta ar fi de spus. Pentru cine n-a ascultat inca albumul, e o recomandare mai mult decat calduroasa. Pentru cine l-a ascultat... ascultati piese din el si in concertul de pe 21 ianuarie. Vizionare placuta! Si nu uitati: metalul are nevoie de atitudine mai mult decat de virtuozitate sau asa-zisa %u201Cstare%u201D. Ignorati goblenarii si ei o sa dispara, incet-incet...

Tzugu Nota: 9