ULVER - Terrestrials

De vreo trei ani încoace, Ulver sunt tot mai greu de înțeles… Chiar dacă pe War of the Roses şi pe Messe I.X – VI. X există câteva fragmente foarte expresive, în rest, totul e acoperit de mult fum. De partea cealaltă, Sunn O))) este ceea ce-i spune numele să fie; într-o lungă călătorie în lumea frecvențelor e greu să te rătăceşti, având calea foarte clar marcată.
Abstractul O’Malley şi zgomotosul Greg Anderson au completat componenta Ulver pentru acest Terrestrials, un material cu trei piese acumulând 35 de minute, care dictează o muzică total reflexivă, îngrozitoare pe alocuri, sau revelatoare în ansamblu. De specificat că albumul are deja o istorie, deoarece conceptul său a fost demarat încă din 2008, de când Sunn O))) şi Ulver s-au alăturat într-un jam session, în cadrul uneia din serile festivalului Øya din Oslo, după închiderea programului.

Terrestrials transpune pustiul unei odisei spațiale într-un context pământesc. Este imposibil să nu se remarce tendința de jazz abstractizat adusă la începutul acestui album, prin adăugarea liniilor experimentale de trompetă şi vioară. Astfel, prima piesă, Let There Be Light primeşte un deznodământ similar unei ceremonii care se manifestă printr-o fanfară în această singularitate. Tobele din final parcă transmit deja clasicul citat: „It’s after the end of the world. Don’t you know that yet?” În acest context, frecvențele nu mai sunt urcate până-n ceruri aşa cum obişnuieşte Stephen O’Malley, iar astfel, elementele principale – basul care se aude de undeva de jos, tonurile de chitară care caută un scenariu pentru a-i da o coloană sonoară, detaliile electronice ale celor de la Ulver care amplifică acel ecou din pustiu – redau împreună un material pur atmosferic.

Următoarea piesă, Western Horn, cea mai scurtă de pe acest album, cu o durată de aproximativ zece minute, pare să „vorbească” despre un dezastru de proporții prin sunete greu de definit, potrivite cu bas şi chitară în manieră drone. Se mai identifică aici un pian, o vioară, diferite clinchete şi alte zgomote care exprimă jale, pe un ritm discontinuu. Unele dintre sunete seamănă cu plânsetele unor insecte, altele reproduc cornul din titlu şi aşa, Western Horn este înfăptuit ca un cântec profetic, cu siguranță.

Ultima piesă, Eternal Return aduce, odată cu notele de pian şi cu celelalte componente ambientale, imaginea Laurei Palmer şi a întregului decor din Twin Peaks, poate chiar mult mai bizar decât îl ştim. Este într-adevăr apogeul de pe Terrestrials, iar linia de vioară este reprezentată atât de frumos, încât cuvintele nu-s bune pentru descriere. Piesa se rupe la jumătate pentru a introduce peste o parte instrumentala repetitiva, vocea ondulată şi de neconfundat a lui Kristoffer Rygg, ca să descrie ceva din misterul deşertului, al Egiptului, sau al cabalei. Corzile de sitar din final continuă pe măsură, răspândind un aer oriental, transformat de experimentele acestor muzicieni într-o aserțiune a distrugerii generale. 

Dacă se întreabă cineva unde este principalul lor aliat, Atilla Csihar, ei bine, el apare doar pe versiunea pentru Japonia a acestui CD, care conține ca bonus varianta brută de la Eternal Return şi Fidelio, piesa la care Atilla contribuie cu vocile lui drăceşti. Colaborarea dintre Sunn O))) şi Ulver a ieşit la suprafață într-un moment mai mult decât potrivit pentru ambele grupuri, iar muzica lor merită toată atenția.

Gina S. Nota: 8