MANTICORA - The Black Circus, Part2: Disclosure

"This is so much more than smoke and mirrors..."

...dar cere multa rabdare si atentie. Manticora sunt si mai ambitiosi in a-si demonstra talentul si, in acelasi timp si mai neinteresati de (in)accesibilitatea noilor piese. Daca eu, care abia asteptam sa aud discul asta, m-am lipit destul de greu de el, fiind chiar dezamagit la prima ascultare, nici nu vreau sa ma gindesc cit de departe o sa-l azvirle ascultatorul ocazional.

Disclosure ne ia de unde ne lasase prima parte a povestii circului negru, acea colectie de opt scrisori pe care un tinar ce-si cauta scopul in viata, hai hui prin America, i le trimitea prietenului sau, acum vreo 200 de ani. In scrisori zice de un circ tiganesc unde isi gaseste de lucru si mai zice de tot felul de chestii ciudate, care ar nelinisti pe un om sanatos la cap, dar care pe el il fascineaza: caruselul, dansul tiganesc (part I!), iluzionistul, ghicitoarea si altele. In final zice doar ca cica: "vezi ca o sa iti scriu mai rar de acuma, ca am avut o viziune minunata".

Dupa cum vom observa incepind auditia partii a doua, scrisorile devin atit de rare incit nu se mai vad deloc. Circarii isi dau arama pe fata, scot cutitele din cizma (vezi coperta), evenimentele se precipita, la fel ca si ritmul pieselor si este mai putin loc pentru atmosfera. Bineinteles avem interludiile din seria Intuneric, care fac trecerea intre piese, si avem si un intro, isi fac mai bine treaba interludiile decit intro-ul zic eu. Avem coruri si clape bombastice, ca si un latrat de lup la finalul reprizei de country din Intuneric V, care precede instrumentala cu titlul moldovenesc (Haita di lupi) - doua minute de flamenco/thrash/progressive metal. Dar de data asta povestea o spun versurile mai mult decit anul trecut si fara ele e greu sa intri in ambianta.

Accentul e pus pe complexitatea necrutatoare a compozitiilor, mai putin pe expresivitatea intregului. Danezii se misca in aceeasi zona heavy/thrash/progressive ca si pe discul precedent. Este vizibil mai aplecata spre latura thrash, atit de aplecata incit la un  moment dat viteza exagerata risca sa devina obositoare si, in plus, il impinge pe vocalul Lars Larsen la o partitura vocala monotona, prea putin nuantata. Cine il cunoaste stie ca poate mai mult, dar cine nu, nu. Cind l-am auzit pe Jacob Hansen invitat pe Intuneric VII spre finalul discului, am rasuflat usurat, uf, in sfirsit ceva diferit. Refrenele sunt departe de a ma lasa fara respiratie, de data asta nu mai e nici un Freakshow prin zona. Bine, exagerez un pic, pentru ca aveam asteptari mari de la Lars, ca de altfel de la toata trupa.

Dinspre partea instrumentala, in afara de obiectia pe care o am la adresa vitezei excesive, numai de bine, tipii astia inca stiu sa cinte. Fiecare piesa are de la 3 riffuri diferite in sus, 4-5 schimbari de ritm, masuri compuse, solouri de chitara peste medie, solo-uri de clapa surprinzatoare si tobe devastatoare. Maiestria compozitionala si tehnica lor inalta sunt la cote maxime pe Gypsies' Dance Part 2, cind amesteca metalul cu dansul tiganesc cu o mare arta si precizie, mai ales dinspre partea tobelor. Fiecare piesa are momente de incintare, dar, repet, toate cer rabdare si atentie pentru a fi descoperite.

Un album strasnic, daca apuci sa intri in el, care se desface, strat dupa strat si se trage mai aproape cu fiecare ascultare. Cu versurile in fata probabil ca va deveni si mai strasnic, dar deocamdata nu pot sa uit impresia pe care mi-a facut-o The Letters acum citeva luni. Ala inca imi place mai mult, are un ce. E clar ca Disclosure nu este genul de album care sa faca Manticora o trupa cunoscuta, dar e clar ca nici nu incearca asta. Eu incerc cit pot si sper sa ma asculte si pe mine cineva.

Klawz Nota: 9