DWAIL - The Human Concern

Dwail, trupă din Toulouse, împărtășește soarta nedreaptă a tuturor formațiilor franceze. A majorității formațiilor franceze, mai precis. Deși Dwail există de aproximativ zece ani, în afara Franței nu o cunoaște nimeni. Nu multă lume, în orice caz. Eu, de exemplu, nu o cunosc. Nu cunosc LP-ul de debut Helter Skelter și nici EP-ul din 2013, intitulat The Human Concern Part I. Ca norocul, a doua jumătate a noului album coincide cu EP-ul de acum doi ani. În această formă, The Human Concern relatează povestea unei invazii extraterestre, partea „Judgment”, prezentând evenimentul din perspectiva agresorilor, iar „Fall” din cea a umanității.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când aud de thrash francez cu texte SF mă gândesc la Voivod. Voivod e, ce-i drept, o trupă canadiană, dar se mai vorbește franceză și prin Canada. Și muzica Dwail chiar are ceva legătură cu thrashul abstract practicat de Voivod. Cu spiritul ei, ca să zic așa, căci Dwail nu e Vektor, adică un soi de Voivod-tribute band deghizată într-o formație care doar se inspiră din Voivod. Asta se vede de exemplu în Influx, piesa ce deschide LP-ul THC, sau în compoziția semi-instrumentală Crop Circles, ce se găsește mai pe la mijloc (semi-instrumental înseamnă că timp de vreo două minute locul vocii lui Yannock Sans este luat de ceva ce pare a fi un insert dintr-un film SF.)
Interesant e că paralela cu Voivod nu prea a fost remarcată. Deși chitaristul Julian Gretz a cântat la un moment dat, dacă bine am înțeles, cu Eric Forrest în E-Force. La capitolul influențe, membrii Dwail vorbesc mai degrabă de Gojira și  Meshuggah. Pe alocuri, Dwail amintește într-adevăr de Gojira (v. Ray of Light), relația cu trupa suedeză e însă mai interesantă. În muzica Dwail se aude Meshuggah-ul original, nu cel djent-ificat. Dwail sună în general ca o formație din anii nouăzeci rătăcită prin noul mileniu. Piesele de pe Human Concern au mult mai mare legătură cu experimentele nouăzeciste de hardcore-ificare a metalului (vezi Prong, Biohazard, Pantera etc.), decât cu ceea ce a ajuns ulterior să fie cunoscut sub numele de metalcore. Dincolo de asta, albumul dă dovadă de o varietate stilistică destul de mare. Punk-ul din Darkening Trees nu reprezintă o surpriză, dar The Elements are elemente de southern rock, iar Song of Cleansing conține câteva nuanțe de funk, care duc și ele cu gândul la anii nouăzeci, la câteva dintre trupele acum uitate ale acelei perioade (Mordred, de exemplu.). Băieții din Toulouse numesc chestia asta core'n'roll, denumire nu doar inutilă, ci de-a dreptul derutantă.
Apropo, băieții din Toulouse: unul dintre ei e o fată. Se numește Léa Constantino și bate la tobe.

Gabriel Szünder Nota: 9