BULLET FOR MY VALENTINE - The Poison

Daca zic Tara Galilor o sa-mi raspundeti, nu-i asa, rugby. Numai ca eu nu-s nici Cristian Topescu si nici Ion Hobana ca sa fiu impresionat de un asemenea raspuns. Cum ocupatiunea mintala care ne-a indrumat mousul spre acest site este metalul, va spun acum raspunsul corect: Bullet for My Valentine, dupa ultimele evolutii. Cine mai sunt si astia si de unde i-am scos?!

Atentie, caci lumea vorbeste despre ei, Sony si Roadrunner s-au batut ca sa le obtina semnatura, Apocalyptica i-a luat in turneu in Germania si albumul The Poison va lovi rafturile nerabdatoare si in America, luna viitoare. Si e si normal sa fie asa. Bullet for My Valentine au pornit la drum ca o trupa de nu-metal, dar au crescut foarte mult intre timp. Pe The Poison sunt si parti de nu-metal, e adevarat, dar foarte bine combinate cu riff-uri sacadate de death suedez, armonii de heavy metal si refrene ale dracului de melodioase. Imaginati-va asa: In Flames cu Annihilator, cu Judas Priest si cu SOAD la un loc. E greu, numai sa iti inchipui, nu? Ei, astia o si fac. Si suna fenomenal. Nu chiar de la un capat la altul, si-au pus ei singuri bete-n roate aruncindu-se la 14 piese pe album, dar sunt destule momente intense si interesante care sa garanteze o experienta placuta. Dupa mine, Suffocating under Words of Sorrow este culmea geniului lor, o imbinare perfecta de forta, greutate, tehnica, melodie si melancolie. E piesa care m-a indreptat spre trupa asta si mi-a produs o revelatie: asa trebuie sa sune metalul viitorului. Acuma, e posibil sa ma fi trezit eu un picut cam tirziu, pentru ca multa lume ii compara cu Trivium. Nu stiu daca au dreptate, ca nu i-am ascultat pe Trivium, dar o sa ii ascult, pentru ca aceasta combinatie de stiluri este foarte reusita. Sectia ritmica este ceas, chitarile sunt grele pe riff-uri, dar zboara foarte lin pe solouri si avem si trei vocali printre cei patru membri ai trupei. Doi tipa ca la Goteborg, al treilea, Matt Tuck, cinta ca la Oasis fara sa fie enervant. Cu toate ca e asa inghesuiala pe postul de vocalist, nici unul nu arata calitati deosebite si asta e singurul punct slab al acestui album. 

O sa inchei cu o pilda. Cica Matt Tuck s-a trezit intr-o dimineata si a exclamat nedumerit: "Where the fuck have all the riffs gone?" Si minat de aceasta nedumerire s-a pus pe treaba si astfel a aparut The Poison; in raspuns la aceasta intrebare. Un raspuns foarte bun.

Klawz Nota: 9