EVEREVE - Tried & Failed

Am fost surprins sa observ ca pana acum, pe forumul metalfan, nimeni nu a mentionat aparitia unui nou disc EverEve. Azi se implinesc fix 89 de zile de la eveniment.

Nemtii astia au debutat cu un album despre anotimpuri, apoi au dat-o in povesti cu pasari fantastice, lebede negre si furtuni interioare. Mai apoi, primul solist vocal al trupei s-a sinucis, lasandu-l perplex pe Lenti Chiriac, care sustinea sus si tare ca in interviu gagiul era super jovial si pus pe bancuri. Pe mine nu ma mira. Nu se poate sa ai prenume de personaj de desene animate si nume de erou dostoievskian si sa duci o viata normala si regulamentara. Va ridic la fileu o intrebare de baraj: tipii joviali si plini de umor se pot sinucide? In 1999 l-am plans pe mai sus amintitul Tom Sedotschenko avand pe fundal muzica de pe Regret, un album tare bun si trixt.

Dupa anul 2000 s-a produs ruptura. Inevitabila ruptura. Unii au plecat, altii au venit, pletele s-au tuns si au fost inlocuite cu tunsori care mai de care mai ciudate, numelor mebrilor formatiei le-au luat locul tot felul de pseudonime dubioase iar blugu' si t-shirtu' au fost date la gunoa si inlocuite cu bretele, curele, latexuri si piei. A, da… Pasarile din Stormbirds au fost luate de furtuna, anotimpurile din Seasons s-au dus dracului si regretele au fost date uitarii. Caci ce-ar fi omul fara uitare?

Gothic metal-ul, evident, a devenit o eticheta mult prea neincapatoare pentru multiplele semnificatii ale muzicii EverEve, asa ca ca noul hibrid a fost botezat ad-hoc dekadancefloor sau chiar cyber goth, iar pe coperti au inceput apara tot felul de bunaciuni, care mai de care mai dezgolite si chiar frizand nudul, care mai de care mai senzuale si puse pe luat si daruit amor in impreunari chinuite, dureroase, pline de vinovatie si violenta muta.

Pana mea, E-Mania a fost mistocut dar departe de a fi si bun, .enetics parca ceva mai unitar dar la mare distanta de a-mi penetra topul personal si iaca, poc poc poc la usa. Cine e? Sunt io, 27 iunie 2005 si am adus un nou album EverEve.

In primul rand m-a lovit titlul. Cum sa dai asa un nume unui disc si mai apoi sa ai pretentia sa rupa gura targului? O sa imi spuneti ca e autoironic. Chiar daca ar fi asa, mie tot nu mi se pare in regula. O sa imi spuneti ca e maturizare si constiinta propriei valori. Am si aici indoielile mele.

Dupa aproximativ 10 auditii atente pot sa va spun ca am iesit din Tried and Failed consternat si nervos. De ce oare? Pentru ca avem cam 5 piese supermisto, cu idei beton si puse bine pe portativ si cam 7-8 penale, diluate si care nu transmit nimic. Mie cel putin. Veriga cea mai slaba si mai plina de fecale mi s-a parut vocalul, vaicarit si fara nerv, caruia ii transmit pe aceasta cale: La revedere, drum bun!

Tot mai putin gothic dar, mai ales, tot mai putin metal, EverEve se balacesc intr-un soi de supa calduta, incolora si lipsita de sare si piper, un fel de ceva inform care se vrea dark si deeply erotic. Mie mi se pare un kitsch jalnic. O muzica ce a fost conceputa pe claviaturi si apoi umpluta pe la incheieturi cu cate un riff anemic, o voce revoltata sau un bas nervos. Tare mi-e teama ca vom ajunge in curand sa avem si la nivel international un Voltaj, cel putin la nivel muzical.

Nu mai am nimic sa va spun si nici sa va recomand. Sunteti pe cont propriu. Si voi si ei.

Sake Nota: 7.5

magineaza-ti o intalnire cu un prieten bun, dupa o perioada mai lunga de vreme, timp in care si tu si el ati patit mai multe decat ati fi crezut in clipa despartirii, fapte si lucruri ce au marcat pentru totdeauna fiinta fiecaruia.

… This is happen
Sometimes I'm ashamed of myself …

Oare cate schimbari nu gasesti in atitudinea prietenului drag, revazut dupa atata vreme. Arata altfel, a incaruntit, pare mai batran si mai serios decat stii ca e, uneori simti ca vorbesti cu un strain. Si totusi, anumite gesturi il tradeaza, e tot el, unul dintre cei cu care ai impartit momentele vietii, si bune, si rele, unul dintre cei in fata caruia nu ti-a fost rusine sa te arati asa cum esti: speriat de viata in aceeasi masura in care esti speriat si de moarte, aruncand totul la o parte pentru un crez, urland nebunia si iubind cu pasiune. Sunteti aceeasi si totusi schimbati.

Cam asa stau lucrurile si pe acest album, cel putin prin interactiunea acestuia cu persoana mea, la ora asta si pe vremea aceasta superba de toamna, ploioasa si plina de tristete, aducand angoase cu fiecare picatura ce loveste asfaltul, sfredelindu-ti creierul in cautarea unei iesiri din cotidianul plicticos si plin de banalitati.

EverEve au evoluat. Asta e clar, nu are cine sa ma contrazica, nici daca ar vrea. Comparand primul album cu acesta pe care il "recenzez" acuma, diferentele sunt enorme si totusi au un numitor comun: starea aceasta de insuportabil, de neliniste aproape fireasca fiecarei piese, a fiecarei note. In mod clar, cei ce isi spun EverEve, indiferent de momentul in timp in care incercam sa situam trupa (ma refer deci la toti membrii trupei) au un numitor comun in acest iz de schizofrenie ce razbate din fiecare melodie, indiferent de numele ei. Sau, cel putin, asa mi se pare mie.

Strainul din fata ta e de fapt prietenul tau, intr-o masura mai mare sau mai mica, dar asta nu puteti judeca decat tu, si, eventual, el. Totul se rezuma la cine pe cine priveste fix in ochi, dreptatea si rationamentul fiind undeva in alt plan de idei. Cum as putea spune eu ca albumul e prost, cand de fapt imi place (nu tot, dar bucati mari din el), dar stiu ca e altceva. Nu e ceea ce ma asteptam, dar ce suprize as mai putea avea in viata asta, daca tot ceea ce voi asculta pentru prima oara va fi ceva cunoscut dinainte.

Sunt mai multe clape, vocea e altfel, iz-ul neo-modernist e peste tot, si totusi esenta EverEve mai poate fi surprinsa fie printr-o inflexiune a vocii, fie printr-un riff de chitara gemut si ascuns undeva in spatele claviaturii demente pe alocuri. Asta, bineinteles, daca ti-a placut vreodata formatia si ai avut macar impresia ca esti pe aceeasi lungime de unda cu ei.

This is happen
It's my heaven

SkyDancer Nota: 8.5

Am urmarit cu interes cariera nemtilor inca de la primele lor discuri, Seasons si Stormbirds, albume care nu si-au pierdut nici acum pentru mine farmecul. Regret a fost un episod de tranzitie, la granita dintre vechiul dark metal cu influente gotice si noua orientare electro/goth abordata pe .enetics si E-mania. Era de asteptat ca pe noul album, lansat nu cu multa vreme in urma, Evereve sa-si consolideze directia muzicala asumata pe ultimele doua albume, dar nu am prevazut ca rezultatul sa fie un produs atat de slab calitativ.

Tried&Failed este un album dezamagitor. Credeam ca Evereve au ajuns la un nivel al maturitatii care sa le permita tocmai sa evite astfel de nereusite, dar se pare ca i-am supraestimat. Albumul este doar mediocru, nici prea slab pentru a pica definitiv in penibil, dar nici suficient de convingator pentru a primi cu calificativ bun. Este un album al contrastelor, construit in jurul catorva compozitii cu adevarat bune (Tried and Failed , You're Mine, Pine of Heaven, Anima Sola), dar garnisit si cu multe piese de umplutura.

Din pacate nemtii au umblat pe la butoanele "comercial" si "patetic", pe care le-au uitat pe pozitia "loud". A rezultat un fel de electro rock siropos, excesiv de melodic, insipid si plictisitor. Primul aspect nefericit este alegerea titlului, care reflecta perfect realitatea muzicala a albumului - o palida incercare, un evident esec -

Apoi te loveste total si neplacut maniera de a canta a vocalului MZ, modul sau de a interpreta partile vocale fiind o combinatie odioasa intre Directia 5 si Entwine. Chitarile sunt adesea mult prea in spate, motiv pentru care albumului ii lispeste forta, sectia ritmica nu exceleaza cu nimic.

De partea cealalta, a lucrurilor bune, se remarca in special Jorg Huttner si efectele sale pe sintetizator (Jorg este un artist renumit in industria cinematografica, fiind partial responsabil cu coloana sonora pe filme ca The Ring 2, Batman Begins sau Catwoman). Producatorul Gerhard Magin ( Theater of Tragedy, Crematory, Totenmond) a mesterit binisor pe la pupitru, pentru ca din acest punct de vedere, discul nu are scapari. Nu in ultimul rand, partea vizuala a lui Tried & Failed are un cuvant greu de spus.

De fapt, atat conceptul liric, muzica, cat si latura vizuala graviteaza in jurul unor subiecte erotice, decadente, cochetand uneori cu sado-masochismul. Deh, nimic neobisnuit pentru niste nemti. De aceea am sa va recomand in finalul cronicii sa ascultati Tried&Failed in timp ce vizitiati http://www.markus-richter-photography.com/ , site-ul lui Markus Richter, cel care s-a ocupat de imaginile prezente pe acest album. Enjoy!

Dragos P. Nota: 6.5