VISIONS OF ATLANTIS - Trinity

Heavy metalul austriac nu e tocmai pe culmile popularitatii, cred ca sunteti de acord cu mine. Si totusi, uite ca exista o scena activa acolo si uite ca o trupa ca Visions of Atlantis (bintuita de amintirea insulei scufundate) a reusit sa lanseze 3 albume in cei 7 ani ai sai de existenta. De fapt, m-am grabit, pe al treilea se pregatesc acum sa-l lanseze si despre el trebuie neaparat sa va spun acum doua vorbe trei cuvinte.

Suntem acasa la Mozart, asa ca metalul celor de la Visions of Atlantis este, in mod firesc, simfonic. Clapele bombastice si vocea sopranei Melissa Verlaak lasa putine dubii in aceasta privinta. Din pacate, lasa si mult loc comparatiilor cu Nightwish, care ii tot supara pe austriecii nostri de la inceputul carierei lor, desi in urma schimbarilor de componenta intervenite, din cei 6 membri fondatori au mai ramas doar 2.

Ascultind acest disc, Trinity pe numele sau, veti realiza, ca si mine, ca nu este cel care va arunca metalul austriac pe culmile popularitatii pe care nu il gaseam la inceputul cronicii. Este un metal simfonic cuminte, undeva intre Nightwish si Sonata Arctica, ritmat si cu orchestratii bogate, dar si cu momente mai calme (The Poem si Return to You), cu duete vocale, corect interpretat, bine legat si beneficiind de o productie dinamica. Insa e mult prea cuminte pentru cit de putin stralucesc compozitiile la prima vedere. Cea mai mare parte a inspiratiei trupei s-a inghesuit pe piesa de deschidere At The Back of Beyond, o buna repriza de simfonic metal, conformist, dar antrenant. My Dark Side Home vine puternic din urma si dupa ceva ascultari chiar ii ia fata primeia, Wing-Shaped Heart lasa chitara sa iasa in fata cu niste riffuri interesante si sa fure toata atentia, iar Return To You are o linie melodica stranie care scoate in evidenta vocea Melissei. Doar aici, pentru ca in rest interpretarea ei e cit se poate de previzibila, ca si cea a colegilor sai. Mai putin a lui Mario, care ne surprinde, propunindu-ne o voce nu agresiva, asa cum se obisnuieste in duetele metalice, dar nici melodioasa. Ci una nedecisa, undeva pe la mijloc, iar daca unii ar spune ca ii zgirie pe urechi, ei bine, as putea sa-i inteleg. Parca situatia ar fi mai buna in momentele cind o da cu sfiala in tipete si growl, dar asta se intimpla foarte rar, astfel ca mi-e greu sa imi dau seama daca chiar asa e cum imi inchipui eu.

Cei care au o slabiciune pentru metalul simfonic si pentru fetele dragute vor sti sa aprecieze melodiile acestui disc si fotografiile cu Melissa din booklet. Celorlalti le recomand sa se rezume la cele citeva piese pe care le-am amintit mai sus, dar sa nu se astepte la vreo revelatie.

Klawz Nota: 7.5