MOONSORROW - Verisakeet

De foarte putine ori am avut ocazia sa nu rad, sau cel putin sa nu zambesc, cand am citit prezentarea unei trupe care canta folk/black, in special notele informative de pe siturile oficiale sau ale caselor de discuri. Prezentarile urmeaza toate cam acelasi calapod, trupa si albumul respectiv fiind printre cele mai bune de gen, paganism, natura, folclor, etc.

Ei bine, Moonsorrow nu iese din tipar, dar credeti-ma, daca asculti albumul inainte, prezentarea nu poate decat sa te incante si sa se remarci ca este intrutotul adevarata.

Epic folk/black metal de mare intensitate, cu piese lungi si foarte lungi, cu momente de calmitate in care te simti in mijlocul padurii, inconjurat de siluetele intunecate ale codrilor seculari, intr-o lume in care civilizatia este doar o amintire, iar zeii pagani par a-si face simtita prezenta cu fiecare sunet si zgomot al padurii. Paganismul declarat al trupetilor pare a nu fi doar o simpla poveste, atmosfera albumului fiind una de calatorie in trecutul glorios, de totala detasare fata de lume, de comuniune cu natura si cu tot ceea ce ne inconjoara.

Daca ar fi sa il aseman cu ceva, Verisäkeet ar putea fi un album Bathory dus spre partea extrema, combinat cu elemente folk, degajand aceeasi tristete de care parca numai Quorthon era capabil, agresiv fara a depasi limitele, fiind totodata plin de energie (pozitiva as spune eu, dar las la latitudinea voastra sa apreciati asta).

Pe langa cei cinci componenti stabili, pe acest album au mai cantat inca alti cinci, o parte cantand la instrumente traditionale ca: fiddle, jouhikko si kantele, iar restul adaugand un plus de forta corului.

Primele patru piese reprezinta niste imnuri epice de toata frumusetea, o imbinare de duritate si melancolie foarte bine dozate, pasaje black combinate cu chitari acustice si folclor traditional finlandez, o voce extrem de agresiva si perfect integrata in linia melodica. Desi lungimea melodiilor depaseste 14 minute, Jotunheim avand chiar 19, ele nu plictisesc, Moonsorrow combinand in mod elegant pasajele agresive cu cele linistite, firul epic derulandu-se nestingherit de apartenenta la un stil muzical sau altul.

A cincea piesa este una extrem de melancolica, o piesa care ascultata separat nu pare a face parte dintr-un album metal, plina insa de tristete, atmosfera fiordurilor facandu-si simtita prezenta in fiecare sunet si acord.

Un album foarte bun, printre cele mai bune de acest gen pe care le-am ascultat, o recomandare pentru toata lumea.

SkyDancer Nota: 9