LAMB OF GOD - Wrath

Si iata ca dupa o pauza de trei ani americanii de la Lamb of God au lansat un nou album de studio, mai exact albumul cu numarul cinci. Mult? Putin? Pentru o activitate de aproape 10 ani cred ca este mai mult ok. Lamb of God se pare ca au chimbat din nou macazul. De ce spun asta? Pai daca in trecut muzica trupetilor se invartea in jurul groove metalului cu ceva faze metalcore, acum cei cinci metalisti ne propun o combinatie de groove metal si thrash metal ce cu siguranta va bucura si nemultumi o groaza de oameni in mod egal.

Albumul de fata, Wrath, poate fi vazut ca un album cu multe plusuri dar si minusuri. Ce s-a castigt pe de o parte, pare a se fi pierdut pe de alta. S-a optat pentru mai multa melodie in detrimentul brutalitatii. Piesele din prima parte a discului (In Your Words, Set to Fail, Contractor sau Fake Messiah) par a trage destul de mult discul in jos in comparatie cu jumatatea a doua a acestui material, dar daca reusiti sa treceti de acestea, lucrurile se schimba destul de mult devenind si mai interesante incepand cu Grace piesa ce incepe printr-un interludiu superb de chitara si continua sa creasca. Dandu-ti acea stare pe care nu ti-o poate transmite decat un lucru care simti ca te ridica. In piesa urmatoare, Broken Hands, Randy Blythe completeaza perfect incursiunile chitaristice ale lui Mark Morton si Willie Adler, John Campbell si Chris Adler asigurand terenul prin prestatia lor in spatele chitarii bas si a tobelor.

Dead Seeds pare a fi cam pe aceeasi directie, cu specificatia ca aduce putin ca executie cu Redneck, piesa cu numarul trei de pe precedentul album de studio al celor de la Lamb of God, Sacrament (2006). Urmatoarea piesa, Everything To Nothing, este tocmai buna pentru a incepe un moshpit, as putea spune ca este piesa cea mai agresiva de pe disc, zdrobind totul in cale precum un uragan naucitor. Prin Choke Sermon cei de la Lamb of God par a fura voit sau nu, destul de multe elemente din muzica legendarilor Pantera. De combinatia de tobe si bas a lui Chris Adler si John Campbell ce par a aminti destul de serios de Vinnie Paul si Rex Brown, pana la incursiunile chitaristice ale lui Mark Morton si a fratelui lui Chris, Willie Adler ce par a fi posedati de spiritul lui Dimebag, sau chiar si pana la vocea lui Randy Blythe ce aminteste ce-i drept intr-o mai mica masura de cea a lui Phil Anselmo.

Urmatoarea piesa este Reclamation. Aceasta piesa ar fi putut deschide cu usurinta orice disc Lamb of God. Avand imprimat pe langa touch-ul lor inconfundabil o tenta putin epica, putin progresiva cu ceva elemente sludge metal ce amintesc Neurosis, mai exact de al lor Enemy of the Sun (1993) sau imprumuta chiar si ceva din sound-ul celor de la The Melvins, mai exact din discul lor din 1994, Stoner Witch. Urmatoarele doua piese de pe disc, We Die Alone si Shoulder of Your God vin exact ca "cireasa de pe tort" pentru orice fan Lamb of God fiind doua bonus tracks ce isi merita statutul.

H. Nota: 8