stiri rock

Anti-jecmaneala

Anti-jecmaneala

        Adeseori, cand dau cate-un interviu, sunt intrebat de starea scenei autohtone de rock. De obicei raspund ca e OK, ca treaba se dezvolta, ca trupele mai mari vin pe la noi, ca noi mergem pe-afara, etc.
        Ce altceva as putea spune? Cum as putea sa-i spun unui om de televiziune, de presa, ca respectul pentru cei care creeaza in acest domeniu este practic inexistent, ca majoritatea trupelor rock din tara canta de obicei pe beri, sau si mai rau: pe promisiuni de beri???
        Cum as putea sa-i explic in mod credibil, ca o formatie trebuie sa se targuiasca de fiecare data, si sa dea cu pumnul in masa, ca sa aiba cheltuielile legate de concert acoperite, macar partial?
        Cum ar putea concepe cineva din afara sistemului, ca cineva cheltuieste o avere pe scule, instrumente, etc., ca petrece sute si mii de ore in sali de repetitii mizere, ca se chinuieste sa faca ceva cu sens, iar apoi daca e vorba de un concert, n-are decat sa-si plateasca transportul, cazarea, mesele, etc.?
        O trupa ajunsa la un nivel de cvasi-consacrare are o situatie mai apropiata de acceptabil: transportul se mai rezolva prin decontari, iar cazarea cu tot felul de tertipuri, de la internate pline cu ganganii si sobolani, pana la hoteluri de mana a paispea, cu enspe paturi intr-o camera si o buda infecta pe coridor…, uneori mai prinzi si o friptura de ceva cu pasta de lipit pe post de piure de cartofi, poate o bere, doua…
        Iar domnii organizatori si domnii agenti de booking (tot respectul pentru putinele exceptii) se bat in piept mandri ca “ne-au rezolvat”!
        La concertul cu Lake Of Tears nu mi-a venit sa cred cand am vazut conditiile asigurate si respectul aratat (si nu in ultimul rand materializat) fata de noi. A trebuit sa treaca oaresice vreme, ca sa-mi dau seama, ca asa e normal sa se-ntample, ca asa ar fi normal sa se-ntample de fiecare data.
        Va dati seama: dupa cei 10 ani de cand tulbur cu trupa scenele tarii, am ajuns sa ma obisnuiesc cu bataia de joc, si sa ma minunez la semnele normalitatii!
        Inca ceva: se pare ca in cazul unor organizatori si agenti booking, amnezia este un criteriu esential pentru succes. Altfel nu-mi pot explica, cum se poate, ca la fata locului, de obicei dupa concert, rareori isi amintesc de promisiunile facute la telefon cu cateva zile inainte, sau prin email…
        Probabil va intrebati: de ce mai cantam, de ce mai raspundem la invitatii?
        Pai ce sa facem: sa nu mai aparem pe nici o scena, sa-i invitam pe cei doritori sa ne asculte in sala noastra de repetitii? Va dati seama ca nu putem face asa ceva. Ar suferi doar cei care ar vrea sa vina la concerte, precum am suferi si noi, care dupa toti acesti ani n-am mai putea supravietui fara aparitii pe scena. Suntem dependenti de concerte.
        Nu de mult a fost votata legea anti-playback, care-i obliga pe organizatori la o doza minima de sinceritate, adica sa-si informeze publicul in cazul in care “artistul” doar mimeaza interpretarea.
        Am avea si noi nevoie de o lege, una anti-jecmaneala. Un act normativ, care sa aduca un gram de normalitate in aceasta lume intoarsa pe dos, in care creatorul este obiectul bataii de joc. Desigur: o asemenea lege e imposibila, nici nu ma gandesc serios la ea. in lipsa ei insa nu-mi ramane nimic de facut, decat sa-i parasc pe acesti smecheri, lichelele scenei de rock la tribunalul suprem al opiniei publice, adica la voi. Asta fiind motivul pentru care m-am apucat sa scriu aceste randuri, va multumesc pentru atentie, si sa auzim doar de bine!



MAI MULTE DESPRE General
Posted by Feri of the VOS, at 00:00 |  June 20, 2006  | 0 Comentarii  | 4174 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Anti-jecmaneala

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri