stiri rock

Australienii de la AlithiA revin cu un concert în Bucureşti

Australienii de la AlithiA revin cu un concert în Bucureşti
Formația australiană, AlithiA va susține un concert pe data de 11 august, în Bucureşti, conform anunțului postat de The Guest în social Media. În urmă cu doi ani, AlithiA a mai trecut prin Capitală pentru a cânta în Control Club, dovedind una dintre cele deschise abordări muzicale descoperite pe scenele localurilor din Bucureşti. Formația are câteva turnee la activ atât pe continentul-mamă, cât şi prin Europa. 
 
Momentan, AlithiA are în lucru un nou material, iar albumul de debut, „To the Edge of Time” a ieşit în martie 2014. Deşi acest full-length poate fi descris ca momentul în care australienii şi-au definit stilul şi direcția muzicală, istoria lor este mai lungă de atât, iar discografia implică şi două EP-uri, „The Rising” (2008) şi „A Realm O’Null” (2010). 
 
 
Povestea AlithiA a început în 2002, având ca unic membru pe chitaristul John Rousvanis care tindea să compună un soi de garage-punk. Alți muzicieni i s-au alăturat, pe rând şi, prin 2008 genul a deviat către progressive şi psychedelic, estetici ale căror nuanțe domină compozițiile create de australieni în zilele noastre. Stilul AlithiA este greu de descris având în vedere complexitatea temelor muzicale ce caracterizează acest grup. Poate fi vorba de experimental, ori atmospheric, dar în definitiv poate fi orice. Într-un interviu Metalfan realizat în mai 2014, basistul trupei AlithiA, Tibor Gede, un australian din tată ungur, argumenta această libertate stilistică în felul următor: „Credem în necesitatea de a trece dincolo de graniţe. Omul trebuie să înveţe să-şi folosească mintea, imaginaţia şi spiritul pentru a se autodepăşi. Trebuie să învăţăm să ne surprindem pe noi înşine. E important să ştim să riscăm şi să rămânem oneşti faţă de spirit. Societatea occidentală – şi cea australiană în special – este deosebit de auto-limitatoare. Se vede asta în modul în care oamenii se raportează la sine şi la lumea înconjurătoare. Omul de azi vrea să trăiască într-o zonă de confort şi drept consecinţă rămâne blocat în ea. Noi încercăm să trăim altfel.”
 
În legătură cu următorul concert AlithiA în Bucureşti, organizatorii de la The Guest vor comunica în viitor informațiile legate de spațiul în care va avea loc evenimentul, de bilete şi alte aspecte necesare. 
Posted by Gina S., at 17:14 |  June 08, 2016  | 0 Comentarii  | 2374 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Australienii de la AlithiA revin cu un concert în Bucureşti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri