stiri rock

Concert MANFELLOW în Club A – miercuri 22 februarie

Concert MANFELLOW în Club A – miercuri 22 februarie
Manfellow îi invită cei care deja fredonează refrenele “Why” sau “Chasing the Sun” şi pe care iubesc rockul alternativ, pe 22 februarie la concertul pe care îl vor susţine în Club A. “Fiecare întâlnire cu publicul e un motiv de bucurie, iar reacţiile spectatorilor sunt indicii valoroase pentru alegerea melodiilor ce se vor regăsi pe primul nostru album”, spune Danny, solistul Manfellow 
 
Ca o avanpremieră pentru concertul din 22 februarie, Manfellow a urcat ieri seară pe scena din Club A, în cadrul uneia dintre semi-finalele “Trofeului Club A - Avanpost Rock”. Manfellow a deschis întrecerea muzicală şi a încântat publicul cu un mini-recital viguros. Ultimele trei piese prezentate, “Why”, “Seize the Day” şi “Chasing the Sun” sunt cele cu care formaţia concurează, în competiţia ce are ca miză prezenţa la Exit Festival 2012 (12 – 15 iulie 2012).
Manfellow a fost favorita publicului şi s-a bucurat de aprecieri şi din partea lui
Dan Cojocaru (realizator Timpul Chitarelor) care consideră că: “în scurt timp multe trupe mari astăzi vor ajunge sa cânte în deschiderea lor. 
 
Manfellow activează din primăvara anului 2011. În toamna anului trecut a câştigat competiţia Global Battle of the Bands Romania şi va reprezenta ţara noastră la faza internaţională a concursului, în vara lui 2012. Formaţia a mai fost premiată şi la secţiunea Newcomers a Festivalului Stufstock 2011.
 
În formula Dan Leompescu - voce, Claudiu Rusu – tobe, Cristi Anca – chitară şi Andrei Filip - bass, trupa lucrează la primul album, “Wake Up Call.”


MAI MULTE DESPRE Manfellow
Posted by Ruxia Sandru, at 19:07 |  February 08, 2012  | 0 Comentarii  | 2502 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Concert MANFELLOW în Club A – miercuri 22 februarie

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri