stiri rock

DIRTY SHIRT: locul 2 la cel mai important concurs de rock din lume, Wacken Metal Battle

DIRTY SHIRT: locul 2 la cel mai important concurs de rock din lume, Wacken Metal Battle
Editia aniversara a celui mai important concurs de rock din lume Wacken Metal Battle s-a desfasurat intre 30 si 31 iulie in cadrul festivalului Wacken Open Air (Germania) si a reunit trupe din 30 de tari de pe intreg mapamondul. Romania a participat la acest concurs pentru al saselea an consecutiv si a fost reprezentata de trupa Dirty Shirt (Seini, Maramures). Reprezentantii Romaniei s-au clasat pe locul secund, aceasta reprezentand cea mai buna pozitionare a unei trupe din Romania in cadrul acestui concurs. Locul intai a fost atribuit reprezentantilor Spaniei, formatia In Mute. Urmatoarele locuri dupa Spania si Romania au fost ocupate in ordine de: Danemarca (Huldre), China (Evocation) si Suedia (Convivium). Dirty Shirt vor primi un cec in valoare de 4000 de euro oferiti de Wacken Foundation precum si echipamente muzicale din partea Markbass, DVMark, Randall, Paiste, etc.    
 
În prezent în concursul internaţional sunt înscrise 42 de ţări din care doar 30 participă anul acesta la finala internaţională.

DIRTY SHIRT este una din cele mai active şi originale formaţii rock din România, al cărei stil unic rezultă din combinarea elementelor rock/metal cu influenţe din orizonturi muzicale foarte diverse: folclor românesc, funk, electro, world music, etc...
„FREAK SHOW”, al treilea album de studio, produs în Los Angeles de Charles „Kallaghan” Massabo, a fost lansat în februarie 2013 şi s-a bucurat de un feedback foarte pozitiv atât din partea publicului (peste 33.000 de ascultări doar pe pagina BandCamp), cât şi din partea presei de specialitate din România şi străinătate (peste 50 de cronici de album), incluzând recenzii excelente în cele mai prestigioase reviste rock din Europa: Rock Hard Germania, Hard Rock Mag Franţa, Rock Hard Slovacia (incluzând un interviu şi anunţ pe coperta revistei), Metal Hammer Ungaria, W-Fenec Franţa, Presto Franţa, etc.
 
Albumul a fost promovat printr-un turneu în 2013 cu peste 40 de concerte în România, Franţa, Belgia şi Germania, incluzând participări la festivalurile Peninsula, Maximum Rock Festival, Student Fest, PsychoSounds Fest, etc.
 


MAI MULTE DESPRE Dirty Shirt
Posted by Dragos P., at 17:51 |  August 01, 2014  | 0 Comentarii  | 2457 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: DIRTY SHIRT: locul 2 la cel mai important concurs de rock din lume, Wacken Metal Battle

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri