stiri rock

Grupul american de post-metal, Spotlights a lansat un videoclip cu secvenţe live

Grupul american de post-metal, Spotlights a lansat un videoclip cu secvenţe live
Grupul de post-metal din Brooklyn, Spotlights, a lansat un videoclip cu secvenţe dintr-un live, alterate printr-o distorsionare în alb-negru. Acesta a fost realizat de Ryan Sutherby, cel care a produs documentarul „The Colossus of Destiny: A Melvins Tale”. Videoclipul ilustrează piesa „Learn to Breathe” de pe cel de-al doilea album full-length Spotlight, „Seismic”, lansat în octombrie 2017 şi produs de Aaron Harris (Palms, Isis).
 
 
Muzica americanilor de la Spotlights este în general apreciată pentru modul de a îmbina brutalitatea cu visarea, fiind vorba mai precis despre o abordare echilibrată a tendinţelor sludge şi shoegaze într-un mecanism de factură heavy. Trupa a căpătat recunoaştere după ce a acompaniat în turneu câteva grupuri renumite, precum Deftones, mai sus amintitul Melvins, sau Glassjaw. Recent, Spotlights a lansat un EP, numit „Hanging By Faith” care conţine reorchestrări ale compoziţiilor proprii, dar şi o reinterpretare a piesei „Faith” de la The Cure.
 
 
Foto: Anthony Tran


MAI MULTE DESPRE Spotlights
Posted by Gina S., at 13:36 |  August 14, 2018  | 0 Comentarii  | 6307 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Grupul american de post-metal, Spotlights a lansat un videoclip cu secvenţe live

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri