stiri rock

Kathaarsys / Nethescerial / Eufobia - live in Suburbia Club

Kathaarsys / Nethescerial / Eufobia - live in Suburbia Club

KATHAARSYS (progressive black metal - Santiago de Compostela, Spania)
www.myspace.com/kathaarsys
NETHESCERIAL (avantgarde black metal - Atena, Grecia)
www.myspace.com/nethescerialband
EUFOBIA (old school death metal - Sofia, Bulgaria)
www.myspace.com/eufobiacarnage

+ 2 support bands

vineri, 13 noiembrie 2009, ora 19.00
Bucuresti - CLUB SUBURBIA (Selari 19)

 Axa Valaha Productions si 23 Productions, in parteneriat cu Metalhead.ro prezinta un eveniment cu totul special, vineri 13 noiembrie 2009 in Club Suburbia din Bucuresti, un concert care aduna pe aceeasi scena cinci trupe din patru tari, Spania, Grecia, Bulgaria si Romania, un concert dedicat in exclusivitate metalelor extreme, black si death metal de diverse nuante si facturi care aduna pe aceeasi scena trio-ul spaniol de la Kathaarsys, cvartetul elen de black metal avangardist si alambicat Nethescerial si trio-ul death metal Eufobia din Bulgaria, alaturi de doua trupe support autohtone ce vor fi anuntate in viitorul foarte apropiat.
 Concertul va incepe la ora 19.00, pretul unui bilet este de 20 de lei si se va putea procura direct in seara concertului, la intrare. Informatii si rezervari la tel. 0721.107776 sau email axa666@yahoo.com.

 KATHAARSYS, una dintre cele mai prolifice si interesante trupe iberice, cu o activitate sustinuta in cei sapte ani de activitate, cu trei albume de studio foarte apreciate, revine in aceasta toamna in Romania dupa concertul foarte reusit de la Bucuresti, sustinut la sfarsitul lunii aprilie a acestui an. Muzica celor trei spanioli, originari din Santiago de Compostela imbina intr-un mod inedit black metal, death metal, progressive si doom intr-un amalgam ce incastreaza monoblocului black death metal constituente progressive rock si chiar jazz, totul interpretat intr-un mod bombastic, dinamic si intens, axat pe acorduri complicate, insotite de masuri si ritmuri neregulate. Trio-ul spaniol se afla aproape permanent in turneu, impartind in ultimii ani scenele din diferite tari cu trupe ca Shining sau Negura Bunget. Informatii si muzica la www.myspace.com/kathaarsys

 NETHESCERIAL, una dintre marile sperante ale scenei black metal din Atena vor concerta pentru prima data in Romania, show-ul de la Bucuresti constituind preambulul anuntatului turneu balcanic planificat pentru toamna-iarna anului 2009. Acest cvartet versatil care combina in mod inteligent black si death metal extrem si in viteza, amestecand in egala masura black metal de factura elena, in maniera Rotting Christ cu pasaje de black metal simfonic marca Limbonic Art si cu grefe puternice din muzica avantgard-ului extrem pe felia Aborym sau Dodheimsgard, a concertat intens in Grecia in ultimii cinci ani, reusind sa deschida pentru trupe cult ca Mortuary Drape sau Necrodeath. Informatii si muzica la www.myspace.com/nethescerialband

 EUFOBIA, o prezenta obisnuita pe scenele romanesti, dupa ce au concert in ultimii patru ani de mai multe ori in Bucuresti si in alte orase din Romania. Dupa ce anul trecut au deschis concertul celor de la Negura Bunget in cadrul concertului din Suburbia, Eufobia revin pe aceeasi scena pentru a prezenta piesele ce vor fi incluse pe urmatorul album de studio, "Insemination", ce va fi lansat in Romania la inceputul anului 2010. Eufobia canta death metal, pe felia old school, pigmentat cu trei voci cavernoase si influentat in egala masura de techno-thrash, cat si de zona incerta a experimentului melodios. Informatii si muzica pe www.myspace.com/eufobiacarnage

 



MAI MULTE DESPRE Eufobia, Kathaarsys, Nethescerial
Posted by Coro - Axa Valaha Productions, at 00:00 |  October 19, 2009  | 0 Comentarii  | 3551 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Kathaarsys / Nethescerial / Eufobia - live in Suburbia Club

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri